Foto: Miles Frătăuceanu
Visurile din spatele jocului
de Gabriela-Rebecca Petcov
Luând la pas parcul „Fântâna lui Manole” din Curtea de Argeș, întâlnești grupuri de copii, veseli și cu chef de joacă.
Înarmați cu o creangă uriașă, pe care au numit-o „toiagul atotputernic”, acești mici aventurieri își construiau o lume întreagă din imaginație. Unii se cățărau prin copaci, alții pregăteau pistoale cu apă, iar alții își testau „vehiculele de mare viteză pentru evadare”: biciclete și trotinete. Misiunea lor? Un jaf spectaculos… de frunze! Frunzele din tufișurile din apropiere, pe care „bancherul”, un băiețel mai mic de vârstă decât restul copiilor, le aranja cu meticulozitate.
Am lăsat „spargerea” în desfășurare și m-am îndreptat către părinții lor, care priveau curioși și amuzați acest mic spectacol de imaginație pură. Le-am cerut câteva gânduri despre cei mici. „Mi-a spus de la 5 ani că vrea să devină polițist. Cred că de aceea îl și atrag jocurile de genul ăsta”, mi-a spus un părinte. „Cel mic vrea să fie pompier. Da, e cel care se cățăra mai devreme… nu stă locului nicio clipă”, a completat un altul.
Jocurile copiilor se schimbă, devin tot mai creative, dar păstrează acea esență vie a copilăriei: dorința de a descoperi. Uneori, părinții nu înțeleg exact regulile și scopurile acestor „misiuni”, dar le e clar un lucru: „De fiecare dată când îi văd jucându-se, așa în aer liber, parcă mă simt și eu din nou copil. Mi-aș dori să rămână așa mereu...”
Fără telefon în parc
de Sara-Yael Ionescu
Într-o după-amiază înnorată de miercuri, locul de joacă din cartierul Faleză Nord din Constanța e plin de râsete și țipete de copiii. Printre fetițele care joacă leapșa și băieții de pe terenul de fotbal, am întâlnit și mulți copii ucraineni, veniți aici cu părinții lor. Râd, aleargă și se înțeleg ușor cu ceilalți: jocurile nu au nevoie traducere.
O bunică care a avut deschiderea să vorbească cu mine mi-a prezentat provocările cu care se confruntă. Era cu nepotul ei de 4 ani, pe care îl supraveghea atentă. „Venim în fiecare zi, după ce îl iau de la grădiniță. Încerc să limitez cât de mult stă pe telefon. Deja vrea să îl ia și în parc și i-am spus că sunt interzise telefoanele și că putem să primim amendă, dar nu prea mă crede”.
Puțin mai încolo, doi băieți de 11 ani fac ture cu trotinetele. Mi-au povestit că sunt prieteni de 2 ani și vin des în parc să se plimbe, iar acasă se joacă Roblox împreună.
Prinsa, șotron, elasticul
De Ilinca Maria Babeș
Sunt din Archita, comuna Vânători, Mureș. Săptămâna aceasta, ulița mare din sat părea desprinsă dintr-o amintire frumoasă: copiii se jucau în fața porților, cu obrajii rumeniți de soare și tălpile pline de praf.
„Stai că eram pe stâlp! Acolo nu mă poți prinde!” strigă Andrei, în timp ce aleargă râzând. Prinsa, șotron, elasticul – jocuri simple, dar care umplu după-amiezile cu bucurie.
M-am apropiat și i-am întrebat:
– De ce vă place să vă jucați aici, afară?
–Pentru că aici nu suntem singuri, mi-a spus Maria, o fetiță cu codițe și genunchii juliți. Și râdem mai mult.
În jur, se auzea ciripitul păsărilor, iar soarele cădea blând peste casele vechi. Un vânt ușor mișca florile din curți, iar râsetele copiilor se împleteau cu liniștea satului. Când se aprinde becul din stradă, știu că trebuie să intre în casă. Dar până atunci, copilăria în Archita e vie – simplă, frumoasă și liberă.
Micii constructori
De Ana-Maria Ungureanu
La evenimentul „Femei pe Mătăsari”, de la 18.30 intră pe scena o trupă pop-rock. Pe muzica lor, la umbră, copiii se joacă într-un loc amenajat special cu nisip. Patru dintre ei se folosesc de pahare și sticle pentru a săpa gropi cât mai adânci. Unul dintre băieți le vine-n ajutor chiar cu o bucățică de piatră în formă de rampă și construiește un drum. Nisipul devine o mapă a unui circuit de curse pentru mașini, un traseu presărat cu obstacole.
La dreapta lor, tot în zona cu nisip, doi băieți construiesc un vulcan, decorat cu frunze.
În vârful mormanului de nisip, o fetiță înfige mai multe bețe și frunze și încearcă să clădească o căsuță exotică. Alți trei copii, mai în stânga, formează figurine în formă de castel, înconjurate de șanțuri pentru apărare, folosindu-se tot de pahare.
O fetiță îi spune unui băiețel să pună pietre mai mici și mai rotunde în jurul vulcanului, pentru a-l face să semene cu un templu, fiindcă așa știe de la mama ei, că muntele este un templu al naturii.
Foto: Sara-Yael Ionescu
Pase la poarta desenată
de Filip Niță
După trei zile de ploaie nonstop, mi-am luat fratele mai mic și am mers la părculețul de lângă bloc. Este un loc de joacă înghesuit, pe care nu l-am frecventat în copilăria mea, tocmai că nu aveam loc să ne desfășurăm. Acum, însă, glasurile și chiuiturile copiilor răsună în orice moment al zilei, inclusiv aproape de miezul nopții, în zilele de vară.
Copiii se aleargă sau se dau în cele două leagăne pe care le au la dispoziție. Înainte era și un tobogan înalt, pe care se puteau da, dar primăria l-a înlocuit, în timp, cu un tobogan mic care s-a șubrezit. Pe o bancă stau doi elevi de școală primară și se uită la un telefon, așezat în mod landscape. Se joacă Brawl Stars, un joc pe care îl știu încă din generală.
În fosta parcare de lângă părculeț, pe un spațiu betonat dintre două blocuri, copiii au improvizat un teren de fotbal: au desenat două porți, fiecare pe câte o fațadă de bloc, iar acum doi dintre ei fac pase, alături de unul dintre părinți.
Cu părinții aproape
De Mădălina Mihai
Mihaela Pricop, mama a doi băieți de 8 și 15 ani, este vânzătoare la un magazin de haine și jucării pentru copii din orașul Botoșani. Ea ne-a spus că păpușile, mașinile, trusele de doctor ori piesele lego nu mai strălucesc așa de tare în ochii copiilor. Înainte, când epoca jocului video pe telefonul mobil nu luase amploarea de azi, magazinele cu jucării erau ținta puștilor cu vârste între șapte și zece ani. Astăzi, astfel de achiziții sunt făcute mai degrabă pentru bebeluși și copiii foarte mici, până la 3-4 ani.
Ionela Botez este cadru didactic în Botoșani și mamă a doi copii, un băiat de 10 ani și o fată de 5 ani. Deși vârstele celor doi copii sunt fragede, ea observă cum atenția lor este îndreptată mai degrabă spre dispozitivele electronice.
Ca să-i scoată din când în când din mrejele tehnologiei, în casa familiei Botez jocurile de rol „de-a magazinul”, „de-a poliția”, „de-a infractorii” au devenit un obicei. „Băiatul alege activități specifice băieților: construiește, se joacă cu pistoale, inventează tot felul de dispozitive, are proiectele lui, iar fetița colorează foarte mult, se joacă cu animăluțele de pluș sau cu figurinele. În momentul în care sunt amândoi, găsesc subiecte comune și ajung la o modalitate de a îmbina lucruri ce le plac amândurora. Legat, însă, de dispozitivele electronice: ambii sunt la fel de dornici să petreacă timp pe telefon și tabletă”, a mai povestit Ionela Botez.
Aceeași poveste și la familia Pricop. Băiatul cel mai mic, Răzvan, nu s-a jucat cu mașinuțe, cuburi, așa cum a făcut-o fratele său mai mare, deoarece e mai interesat de jocurile online. „Văd din ce în ce mai des copii cu telefoane în mână, chiar și afară la joacă. Stau într-un colț, fiecare cu telefonul lui. Sunt prea puțini cei care aleargă după o minge. Cel mai des copiii comunică între ei pe telefon, joacă diferite jocuri online (Roblox, Brawl Stars), au grupuri online unde discută. Jocurile pe telefon prezintă un mare interes. E greu de gestionat și îndrumat un copil spre alte activități având aceste tendințe în societate, din păcate. Sunt jocuri care creează dependență”, a spus Mihaela Pricop. Totul devine mai greu de gestionat când programul de la serviciu nu le permite părinților să se preocupe în detaliu de activitățile copiilor.
Teodor Airimițoaie, 13 ani, care pe lângă școala, are activități extrașcolare sau ore de meditație recunoaște că sunt vreo doi ani de când nu a mai prea ieșit afară să se joace. Nu îi permite programul. Școala la care învață a intrat în acest an școlar în renovare, iar programul cu ore după amiază l-a dat peste cap. Totuși, lui Teodor i se face dor de ieșirile în fața blocului și din când în când mai fentează timpul pentru o tură cu bicicleta sau o întâlnire cu prietenii. Dacă nu are cu cine ieși afară, stă în casă și desenează sau se uită la anime-uri.
În Parcul „Mihai Eminescu”, există la intrarea din spate, un loc de joacă unde se adună copiii mai ales când vremea e frumoasă. Dincolo de leagănele și toboganele tipice oricărui parc din țară, aici este amenajat un spațiu unde pot juca volei. Anisia Amărioarei are 13 ani și este o adolescentă iubitoare a acestui sport. Este mereu prezentă cu prietenele la volei.
Lipsa timpului și o oarecare teamă a părinților sunt o parte dintre cauzele pentru care micuții de azi ies mai rar afară, în fața blocului. „Băiatul are câțiva colegi cu care își dorește să iasă mai des afară, doar că aceștia locuiesc mai departe de noi. Iese doar când suntem acasă și îl putem urmări. În perioada vacanțelor, astfel de momente sunt mai dese. Ei își doresc să iasă afară. De exemplu, dacă timpul dedicat tabletei sau telefonului s-a epuizat, aleg întotdeauna să iasă afară. E adevărat că dorința de a ieși afară nu e atât de puternică, dacă au timp la dispoziție pentru dispozitive”, a spus Ionela Botez, care susține că ideea cu controlul parental pe dispozitive este astăzi una foarte utilă.
Jocul ca un „lux”
de Mihnea Magui
La 5 ani, joaca era o parte naturală din viața noastră. La acea vârstă, jocul era modul în care făceam cunoștință cu lumea. La 10-12 ani, am început să ne orientăm către jocuri mai complexe cum ar fi board games, jocuri video sau activități sportive. Totuși, odată ce am trecut de pragul adolescenței și ne-am apropiat de 17-18 ani, joaca a devenit un „lux”.
Am vorbit despre asta cu mai mulți colegi. „Avem alte responsabilități, nu mai avem timp, nu mai avem chef, ne-am schimbat foarte mult și probabil nu mai considerăm jocurile atât de mature pentru vârstă noastră”, mi a spus o colegă.
Asta nu înseamnă că am încetat să ne jucăm. Fie că e vorba de un joc de cărți între prieteni, de un meci de fotbal sau de un joc video după o zi obositoare, joaca încă face parte din viața noastră – doar că mai rar și mai planificat.
„Hoții și polițiștii”
De Patricia Maria Mihăeș
Mai țineți minte când obișnuiați să vă jucați în spatele blocului cu prietenii și vecinii (care de multe ori erau unii și aceiași)? Când încercați în continuu să îi rugați pe părinții voștri să vă mai lase încă 10 minute pe afară să vă puteți continua jocul de rol?
În această weekend, am văzut câțiva copii pe aleile din parcul din spatele blocului meu din cartierul Ostroveni, Râmnicu Vâlcea, unde nu demult și eu mă jucam cu cea mai bună prietenă. Se alergau râzând, cu genunchii juliți. „Hoții și polițiștii” se urmăreau pe biciclete și trotinete. Polițiștii strigau „stai că te-am prins!”, iar „hoții” se ascundeau după tobogane.
Copiii de 10-14 ani jucau „De-a v-ați ascunselea” în spatele copacilor sau în scările blocului.
La teren, băieții jucau fotbal cu o minge dezumflată, oprind jocul când mingea sărea în tufe. Alții jucau „Garda 10”, se certau uneori, dar reveneau la joacă râzând.
„Garda 10” mi-a adus aminte de un joc asemănător pe care îl jucam în copilărie - „Împărate, împărate, cât e ceasul la cetate?”, joc pe care îl iubeam la 6 ani, când eram la grădiniță.
Trebuia să fim minimum 3 copii în joc. Unul dintre noi era împăratul și stătea în față, ceilalți în spatele lui, la depărtare. Copiii îl întreabă pe Împărat: „Împărate, Împărate, cât e ceasul la cetate?” și el începea să dea indicații: 2 pași de furnică, 3 răsuciri, 5 pași de uriaș etc. Împăratul se poate întoarce spre ei oricând vrea dacă ceilalți jucători n-au terminat încă pașii indicați și sunt încă în mișcarea când privirea Împăratului care pe ei, sunt eliminați. Jocul continua până primul copil ajungea în dreptul Împăratului.
Noul Tetris
De Cristina Apostolache
În era tehnologiei, încă sunt copii în parc ori jucându-se cu jucării sau jocuri de societate. Alex, în vârstă de 9 ani, este mare fan al jocurilor în aer liber. Când nu poate ieși afară, joacă Monopoly și Catan. Mama sa a mărturisit că, dacă nu ar avea grijă de activitățile fiului său, printre preferințele lui Alex s-ar număra și jocurile video. Nu e singurul cu această plăcere.
Am vorbit și cu elevii de gimnaziu de la mine din liceu și am aflat că avem preferințe comune. Am descoperit că ne place „Block Blast”, o versiune modernă a jocului „Tetris”. Este o mare concurență între ei, cei cu scorul cel mai mare fiind foarte mândri.
Drifturi prin băltoace
de Miles Frătăuceanu
În ciuda ploii de vară care s-a resimțit în ultima perioadă, copiii din București au fost prezenți la locurile de joacă, sărind șotronul sub privirile părinților. De la distanță deja se puteau observa copii care se jucau cu bețe, păpuși și mingi, ba chiar și câțiva copiii cu biciclete care făceau „drifturi” în băltoace. Cei mai mulți dintre ei se jucau în grup, iar cei care ieșeau singuri se împrieteneau rapid cu copiii din preajmă. Însă sunt și unii băieți care au preferat să stea la umbra unui copac, privind peisajul pitoresc din jurul lor jucându-se „Brawl Stars”.
Chiar dacă modurile de joacă s-au schimbat puțin, iar acum avem noi moduri de joacă disponibile pe ecranul din buzunar, un lucru totuși nu s-a schimbat: joaca este cel mai bun mod pentru ei de a crește și de a învăța. O spun și studiile.
Foto: Patricia Maria Mihăeș
Voleiul e o joacă serioasă
De Teodora Mateescu
În cartierul meu din București, plin de viață și de energie continuă, copiii și adolescenții m-au transpus pentru câteva momente în lumea lor: în jocurile de volei, fotbal și de cărți.
Mara, Vlad și prietenii lor au fost cei care mi-au îngăduit să iau parte la jocul lor de echipă: volei. Intensitatea și seriozitatea cu care tratau formarea echipelor, perseverența și performanța în joc m-au uimit la început. Fiecare coechipier își lua rolul în serios și toți se susțineau reciproc atunci când greșeau. Încurajările erau prezente mai mereu, iar atacurile impresionante erau întâmpinate cu ovații din partea ambelor echipe. Atmosfera a fost foarte plăcută și primitoare și m-am bucurat să iau parte la jocul lor.
Joaca „de-a școala”
de Ana Beatrice Dinică
Se spune adesea că cei mici imită comportamentele celor din jur. Am observat asta și într-un parc de cartier. Cinci copii, cu vârste între 5–7 ani, se jucau „de-a școala”. Când i-am întrebat de ce, fata care avea rol de învățătoare mi-a răspuns cu zâmbet larg: „Pentru că ne place la școală”. Repetau împreună tabla înmulțirii, greșelile erau rapid corectate și empatia era prezentă.
Bineînțeles, jocurile clasice ca „sticluța cu otravă” încă domină locurile de joacă, tableta și ea la fel de prezentă ca șotronul. Că jocul este digital sau nu, ce au în comun majoritatea sunt strategiile și lucrul în echipă.
„Țintă cu săculeț”
De Andreea Chingălată
În trecut, copiii se jucau „țară, țară, vrem ostași”, „rațele și vânătorii” sau „elasticul” în fața blocului. Azi, jocurile copilăriei s-au mutat în mare parte în mediul digital. Un joc pe care l-am observat la copiii din Răducăneni, Iași, de unde sunt, este „țintă cu săculeț”. Copiii desenează cu creta forme (în acest caz, pești colorați) într-un pătrat și încearcă să arunce un săculeț cu nisip sau o pietricică exact pe țintă. Nu are un nume standard universal, dar este o activitate des întâlnită în curțile școlilor sau între blocuri, unde regulile pot fi inventate pe loc de copii pentru distracție și precizie.
Totuși, nu lipsesc complet nici jocurile clasice, dar s-au adaptat. De exemplu, copiii joacă „v-ați ascunselea” sau „leapșa” în parcuri sau curți supravegheate, de obicei sub privirea părinților. Unii participă la activități organizate, cum ar fi jocurile de echipă în tabere sau la afterschool: fotbal, volei, board games sau chiar escape room-uri pentru copii.
Skibidi
de Alexandra Barbu
În loc de alergat în parc, acum „scroll-ăm” ore întregi. În loc de povești de seară, avem live-uri și podcasturi cu influenceri. Am văzut asta de mai multe ori la copiii din jurul meu, pe la școală sau în parcurile din cartier. Copii care stau cu telefonul în mână, cu ochii pe ecran și râd la videoclipuri sau la diverse meme de pe TikTok și YouTube. Chiar și în timpul pauzelor de la școală, mulţi copii se adună cu telefoanele și se uită la aceleași videoclipuri care sunt foarte populare printre ei.
Mulți dintre ei urmăresc creatori foarte cunoscuți precum RazVRR sau Motan Show. Ce poți să vezi pe ecrane? Conținut cu titluri sugestive ,,Aventurile lui TV man și TV woman Animații Skibidi” sau „Am petrecut o noapte cu TV woman iubire Skibidi Toilet”. Astea pe Motan Show. ,,Mi-am omorât iubita!!!! *FINALUL*”, de la RazVRR. Thumbnail-urile la clipurile astea au personajele generației îmbrăcate în costume de baie și editate în diferite ipostaze. Și scrollul nu se mai oprește.
Fotografie principală: Filip Niță
