11 septembrie a reprezentat anul acesta începerea școlii nu doar pentru elevii români, ci și pentru mii de elevi ucraineni refugiați în România. Între 30 și 50% dintre ucrainenii refugiați în Europa sunt copii și doar jumătate dintre ei au fost înscriși în țările gazdă în sistemul educațional, potrivit unui raport publicat de Agenția ONU pentru Refugiați. Unii dintre elevii ucraineni continuă să studieze online cu profesori din Ucraina, ei neștiind nici acum dacă studiile din România le vor fi recunoscute.
„— De ce te-ai făcut profesoară?
— Ca să-i salvez pe elevi de părinții lor.”
Cu toții cred că ați avut momente în care v-a reținut atenția un serial și ați făcut binging (nu, nu căutați termenul în DEX, nici în DOOM, nu o să-l găsiți; expresia a face binging a fost consacrată de o reclamă a unui operator de telefonie și își are rădăcinile în binge-watching, concept apărut la finalul secolului al XX-lea). Adică ați avut chef să vă uitați pentru o perioadă lungă de timp la filme sau să urmăriți în maraton toate sezoanele serialului proaspăt descoperit.
Să fii profesor la țară sau în urbanul mic e cu totul altă poveste decât a fi profesor în școlile bune de la oraș. Avea să vadă cu ochii ei asta, acum șapte ani, profesoara de română Ivona Munteanu, când a ajuns la Budești, Călărași. Primul ei an la catedră. Spune că dacă n-ar fi fost rețelele de profesori ale unor ONG-uri, probabil ar fi renunțat. Am discutat la REZOLVAT despre „singurătatea profesorilor” și burnout-ul din educație, dar și despre posibile soluții.