Ce am învățat vorbind cu liceenii despre frică, hărțuire, abuz și ce au nevoie ca să se simtă în siguranță.
Sunt Ramona, profesoară de limba franceză într-o comunitate din judeţul Ilfov şi, în fiecare săptămână, duc cu mine aproximativ 300 de copii, 300 de poveşti, 300 de înfrângeri, 300 de victorii. Alături de ei: Dragoş* de la clasa I care se plimbă prin clasă, Gabi de la a II-a care îşi împunge repetat colegul cu pixul în obraz, Raluca de la a III-a care vorbeşte încontinuu, Ianis de la a IV-a care cântă manele în timpul orelor şi înjură. Copii care nu ştiu să-şi gestioneze emoţiile, copii cu care nimeni nu stă de vorbă sincer şi autentic, copii care nu înţeleg la ce foloseşte şcoala. Dar de asta sunt aici.
La școala generală din comuna Grajduri, aflată la puțin peste 20 de kilometri de Iași, părinții au făcut deja prima rundă de testări acasă. Profesorii au împachetat de joi dimineață, individual, câte două teste pentru fiecare elev, iar în scurtă vreme „rezultatele au început să curgă pe WhatsApp”, toate negative. Conducerea școlii spune că nu are cum să controleze dacă același test negativ nu este pozat de mai multe ori și trimis ca dovadă, dar se bucură de buna colaborare cu părinții.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
