Islanda a scăzut consumul de droguri la tineri și modelul este acum implementat și în București

La sfârșit de mai, Primăria Municipiului București a lansat raportul de cercetare „Planet Youth 2024-2025”, realizat în 60 de licee, pe un eșantion de 8.000 de elevi de clasa a zecea. Este o etapă a proiectului, așa cum a fost el gândit de partenerii  islandezi. 

Ce au aflat de la liceenii bucureșteni despre consumul de droguri, alcool și tutun:

Întregul raport, aici.

„Sunteți de acord ca Primăria Municipiului București să finanțeze și să implementeze un program de educație pentru sănătate și prevenire a consumului de droguri în toate școlile din București?”. Asta au fost întrebați pe 24 noiembrie bucureștenii, la referendumul pe care l-a inițiat primarul Nicușor Dan, azi președinte al României. 85% dintre bucureșteni au zis DA.

Aprobarea participării la programul Planet Youth se făcuse prin hotărâre de consiliu local în februarie 2024 și începuse deja pregătirea chestionarului. Costurile pentru participarea în programul islandez sunt de 23.100 de euro. 
Am vrut să vedem direct de la sursă cum funcționează programul. 

***

Dintr-un pub din Călărași unde am ajuns ca să cunosc trupa Flight, înființată prin programul Beatagora, cu o cafea și un chec în față, vorbesc cu Margrét Lilja Guðmundsdóttir de la Planet Youth. 

Strategia pe care au început să o implementeze de acum aproape 30 de ani, când erau cap de afiș în Europa la consum de substanțe, alcool și țigări, a devenit azi model în țări din toată lumea. Finlanda, Lituania, Germania, Franța, Canada sunt doar câteva. 

Ce vezi pe cifre că s-a schimbat la ei, pe lângă diminuarea masivă a consumului de orice tip, este dublarea timpului petrecut cu familia și a activităților sportive. „De bun simț”, spune Margrét în timpul interviului că ar fi măsurile. O trupă de muzică într-un liceu, ca cea din Călărași, un club de carte, părinți care au învățat să întrebe „unde ești?, cu cine?, la ce oră vii acasă?” și care sunt implicați în viața școlii, schimbarea obiceiurilor nocive, cum era petrecerea de după examenul de clasa a zecea când toți elevii islandezi mergeau să se îmbete - un adevărat botez al alcoolului. Acum merg în excursii. 

O schimbare completă de focus și investiție de timp și energie pentru toți copiii. „Dacă un singur copil din țara dumneavoastră întârzie momentul în care începe să bea sau să consume, atunci merită.”

„Nu ești specialistul care vine și îi ceartă pe părinți, trebuie să informezi și să educi”

- Cei mai mulți dintre români au auzit recent de modelul de prevenire islandez de la fostul primar al Bucureștiului. La prima vedere, când vorbești despre un model, poate părea un fel de formulă magică pe care o poți aplica și în mod miraculos lucrurile se rezolvă. Ce face modelul islandez, de fapt?

- Nu există magie. Am fost implicată în acest proiect încă de la început. Pentru mine, este un lucru de bun simț, modul corect de a face prevenție. Dar nu este așa în întreaga lume.

Ceea ce facem noi este ideea aceasta de a lucra în amonte, căutând cauzele problemelor. Trebuie să ne dăm seama că, dacă avem copii care consumă substanțe, droguri, fac ceva ce nu ar trebui să facă, înseamnă că ceva nu funcționează în comunitate.

Eu pot să spun că am fost din categoria tinerilor răi, rebeli, dar eram mai degrabă o tânără în normele de atunci. Am început să fumez și să beau când eram foarte tânără și asta era un fel de normă, toată lumea făcea asta. 

Apoi în ‘97-’98, am avut politicieni puternici care au început să se întrebe despre diferite lucruri și au început să adauge „de ce?”, „de ce avem orașul plin de copii și tineri beți?”, „de ce suntem situația asta?”. Și nu s-au lăsat doar purtați de emoții, ci au mers pe dovezi, pe știință. Așa că au adus împreună tot felul de oameni, cercetători, lucrători comunitari, polițiști, lucrători de tineret, federații sportive și alții, au adus împreună această mare coaliție, colectând date și analizând mediul local.

Chiar dacă Islanda este mică în comparație cu România, ei au lucrat la nivel local. Acum majoritatea populației trăiește în zona capitalei, dar au analizat datele locale. Ne uităm la fiecare școală, fiecare cartier și căutăm care sunt factorii de risc și care sunt factorii de prevenire. Și, pe baza acestora, au descoperit ceea ce numim astăzi modelul islandez de prevenire. 

Trebuie să analizăm, trebuie să vedem ce nu merge bine și ce merge bine, trebuie să ne uităm la familie, la școală, la petrecerea timpului liber, oferindu-le copiilor ceva de înaltă calitate, oferindu-le spații sigure, asigurându-ne că părinții sunt pe deplin conștienți de responsabilitatea lor, să dea dovadă de grijă și căldură, dar și de reguli: „îți spun «nu», pentru că te iubesc” a fost o replică ce a prins atunci.

Cel mai important lucru este că nu se poate rezolva situația pur și simplu. În Islanda avem cifre foarte scăzute în ceea ce privește substanțele, dar avem constant noi provocări. Și vedem aceleași provocări în întreaga lume. Vedem lipsa unei bune sănătăți mintale, vedem prea mult timp petrecut în fața ecranului, lipsă de somn, comunicare toxică. Așadar, vedem aceleași subiecte în întreaga lume. Nu contează dacă lucrez sau analizez datele în Australia, Noua Zeelandă, SUA, Canada, Finlanda, Irlanda.

Vedem peste tot aceleași provocări și vedem aceiași factori de risc. Atunci când lucrați în prevenție primară, un lucru important de care să vă dați seama este că e ceva ce veți face pentru totdeauna, e clar că ai un început, dar apoi trebuie să continui și trebuie să educi și să informezi oamenii. Nu ești specialistul care vine și îi ceartă pe părinți, trebuie să informezi și să educi pentru că ce e de bun simț pentru mine nu este pentru toți ceilalți. 

Nu există magie, nu există o soluție rapidă, dar știm că, dacă vom cheltui resurse și bani în prevenire primară, se vor economisi mai mulți bani atunci când vine vorba de tratamentul în spitale, de exemplu. 

Planet Youth aduce împreună oameni care gândesc similar. Știm că ceea ce am făcut până acum nu a fost cel mai bun lucru. Doar învățându-i pe copii să fie responsabili, doar să spună „nu”, nu funcționează. De aceea, trebuie să mergem în amonte. 

„Noi adulții trebuie să ne asigurăm că viața copiilor și tinerilor nu este legată de droguri”

- Campaniile din România pun presiune pe consumator, pe copil, pe adolescent, să spună «nu». Ești pe deplin echipat să spui „nu” în acel moment al vieții tale? 

- Atunci când vine vorba de droguri și substanțe, nu este fezabil pentru ei, pentru că dacă îi educi și îi informezi despre nocivitate, despre unele droguri, să spunem, sau doar despre nicotină, le spui că nicotina este rea pentru ei. Dar ei sunt tineri. Poate pentru unii asta îi va face să nu le încerce, pentru puțini. Dar pentru alții o să le facă și mai atractive. 

În ce privește drogurile, substanțele, sunt ceva de care trebuie să se ocupe adulții, noi trebuie să ne asigurăm că viața copiilor și tinerilor nu este legată de droguri. 

Când vorbim despre somn, timpul petrecut în fața ecranului, social media, starea de bine, modul în care comunicăm în cadrul comunității școlare este cu totul altceva. Atunci au și ei o responsabilitate. 

Trebuie să îi informăm și să îi educăm cu privire la tehnologie. Trebuie să creăm reguli și orientări cu privire la momentul în care ai voie să folosești social media. Dar au și ei un pic de responsabilitate în acest sens. Nu și atunci când vine vorba de substanțe sau droguri.

Nu am întâlnit niciodată un copil, și sunt sigur că nici voi, care să vă spună la 10 ani: „Când voi fi mare, vreau să fiu dependent de droguri”. Niciodată.

Chiar dacă colectăm date în rândul elevilor de 15 și 16 ani, vrem să ne concentrăm asupra tuturor copiilor. Așa că ne folosim de rezultatele sondajului pentru a influența toți copiii, nu doar adolescenții, deoarece poate fi destul de greu să schimbi ceva ce s-a întâmplat deja.

Absolvire cu beție

În Islanda, de exemplu, când terminai clasa a 10-a, aveai un examen important. Toți elevii dădeau examenul în aceeași zi și după examen mergeam să ne îmbătăm și dacă nu începusei să bei până atunci, atunci aceasta era ziua.

Iar prin ‘97-’98, oamenii au spus: „asta nu mai poate continua”. În ziua aia, i-au scos pe copii din clasă, i-au pus în autobuze și i-au dus într-o excursie frumoasă la țară. Părinții au fost parte din organizare, lucrătorii de tineret la fel.

Prima cohortă căreia nu i s-a permis să meargă la petrecere să se îmbete a fost cam nemulțumită. De ce nu putem face și noi la fel ca toți ceilalți? Dar apoi asta a devenit norma, așa se schimbă lucrurile. 

Vă concentrați pe schimbarea mediului copiilor și tinerilor. De aceea este important să îi învățăm pe părinți despre responsabilitatea lor, cum este important să petreci timp cu copilul tău, să ai conversații despre probleme personale, să te asiguri că dorm suficient, să te asiguri că sunt acasă, să te asiguri că știi cu cine sunt, unde se află. 

Acest tip de informare, construirea unei punți între casă și școală, de exemplu, oferind copiilor ceva organizat la care să participe, toate acestea fac parte din schimbarea modului în care procedam înainte. 

Nu e despre a copia Islanda, de a lua ceva din Islanda și a aplica în România, categoric nu.

De aceea este foarte important ca întâi să se facă acea cercetare. Ulterior este vorba despre construirea unei punți între cele patru domenii: familie, grup de colegi, școală și petrecerea timpului liber.

Eu am ocazia să călătoresc mult datorită muncii mele, online sau în persoană, am ținut recent un atelier la Vilnius, în Lituania, am fost în Scoția, în Mexic, peste tot, și mi-am dat seama că, deși provenim din țări diferite, deși avem culturi diferite, majoritatea dintre noi avem aceeași dorință pentru copiii noștri. Și de multe ori avem aceleași griji. 

Când mă întâlnesc cu părinții, aceștia spun adesea: „Nu vreau ca copilul meu să fie singurul copil care nu are voie să aibă un smartphone, care trebuie să vină acasă mai devreme în timpul nopții, care are reguli și regulamente. Dar când îi aduci împreună într-o cameră și încep să vorbească între ei, își dau seama că toți au cam aceeași dorință pentru copil și aceleași îngrijorări. De aceea este important să le dăm putere celor cărora le pasă cu adevărat și să îi transformăm în normă. 

Eu cred că nu contează din ce colț din lume ești, este vorba despre împuternicirea noastră, a celor care sunt îngrijorați, a celor cărora nu le place situația, dar care vor să vadă lucrurile într-un mod diferit și nu prin punerea responsabilității asupra copilului. Expresia „e nevoie de un sat pentru a crește un copil”, este atât de adevărată. Deși România este imensă, Bucureștiul este un oraș mare, puteți împărți programul pe sate mici, cartiere, comunitatea locală, unde oamenii se cunosc.

Părinții învață să impună reguli

- Ați fost și dumneavoastră când erați adolescentă la acea petrecere tradițională unde se bea după examen?

- Da. Și majoritatea mergea, nu toți, dar majoritatea. Probabil când aveam 14-15-16 ani, 80% dintre copii consumau alcool. Și fumam pentru că asta era foarte mișto. Accentul atunci era pus pe a fi puternic și a spune nu, că nu ar trebui să faci asta, dar nu a existat niciun moment de conștientizare pentru comunitate. 

Am făcut fotbal pentru o perioadă de timp, antrenorul meu nu a vorbit niciodată despre nocivitatea consumului de alcool. Am primit, desigur, un fel de educație, dar care a fost în principal despre cum ne sinucidem făcând asta. Noi nu credeam însă așa ceva.

Așadar, am experiența de a fi un astfel de tânăr, dar am și experiența de a fi mamă în cadrul modelului islandez de prevenire. Am doi copii, fiul meu are 27 de ani, fiica mea are 20 de ani și am simțit pe propria piele, ca să spun așa, cât de diferiți au fost părinții noștri și ce părinte sunt eu față de ai mei. 

Am părinți grozavi, părinți care chiar mă iubesc și le pasă de mine, dar ei nu au făcut parte din viața mea cu adevărat. Ei aveau reguli și reglementări. De multe ori făceam ceva, încercând să încalc regulile și reglementările pe care le aveau. Nu existau întâlniri ale părinților la școală, ei nu făceau parte din viața școlii, ca să spun așa. Nu interveneau în viața noastră. Eram doar adolescenți care treceau prin anii adolescenței. Și ceea ce ne spuneau era, în principal, să fim puternici, să spunem nu, să nu facem asta. 

Să fii mamă în cadrul IPM (Icelandic Prevention Model) este total diferit. Participi la întâlniri, trebuie să-i cunoști pe prietenii copilului tău, pe părinții prietenului copilului tău. Acesta este un alt lucru care este foarte important. 

Pui întrebări de genul „unde ești?”, „cu cine ești?”, spui „vreau să vii acasă înainte de ora 10 pentru că mâine trebuie să mergi la școală”, „nu, nu ai voie să mergi”, „nu ai voie să folosești social media până la vârsta de 13 ani”. Tot felul de lucruri noi față de care noi avem responsabilitatea de a acționa. Și asta pentru că ne-au spus specialiștii sau am fost informați. Eu am fost de fapt unul dintre specialiștii care informau părinții. 

Vedem în datele noastre că, în mod clar, dacă petreceți timp cu copilul dumneavoastră, este mai puțin probabil ca acesta să consume orice fel de substanță.

Dacă copilul dumneavoastră este acasă în timpul nopții înainte de ora 10 sau înainte de miezul nopții, este mult mai puțin probabil să se comporte într-un mod riscant. Și nu numai despre consum e vorba, e vorba de faptul că ei se simt mai bine fizic și mental. Sănătatea lor este mai bună. 

Dacă dormiți opt sau nouă ore, sănătatea voastră fizică și mentală este mult mai bună. Veți avea rezultate mai bune la școală, veți comunica mai bine, totul este un pic mai pozitiv dacă ne concentrăm pe acest tip de subiecte.

„Să ne concentrăm asupra motivului pentru care avem această situație, nu asupra individului”

- Îmi pot imagina că, în ceea ce privește consumul de alcool, situația era oarecum la vedere, dar cum rămâne cu consumul de droguri? Și întreb asta pentru că, de exemplu, în România totul a intrat în atenția publicului după un teribil accident de mașină în care un tânăr cu o mașină puternică, aflat sub influența drogurilor, a ucis alți adolescenți care mergeau pe trotuar. A fost un șoc național și acela a fost momentul în care am început cu adevărat să vorbim despre abuzul de droguri, abuzul de substanțe și situația din România. Înainte de asta era doar vârful icebergului.

- Este trist că de multe ori ai nevoie de povești cu adevărat teribile pentru a începe să acționezi. Vedem asta acum când vine vorba de violența în rândul tinerilor, ceea ce eu descriu drept comunicare toxică. De multe ori ai nevoie de o criză foarte gravă sau chiar de o întâmplare gravă pentru a începe să acționezi, dar, în opinia mea, cei care se luptă cu adevărat, cei care sunt cu adevărat dependenți, cei care consumă droguri, cei care fac ceva ce nu ar trebui să facă, probabil că s-au făcut remarcați cumva de când erau copii. 

Sunt sigură că știți pe cineva la care totul era perfect, se descurca bine la școală, casa perfectă, care avea prieteni grozavi, sportiv și apoi ceva rău s-a întâmplat și a început să consume sau altceva. De obicei este din cauză că ceva este stricat în viața sa și în comunitate, așa cum am spus la început.

Așa că trebuie să încercăm să ne concentrăm asupra motivului pentru care am ajuns la această situație, nu asupra individului. Desigur, trebuie să ne ocupăm de copilul aflat în această situație sau care a comis ceva, dar trebuie să ne gândim, de asemenea, ce putem face pentru a ne asigura că nu vom avea mai mulți copii ca acesta. Și pentru mine este într-adevăr un bun exemplu ceea ce vedem acum pe social media. Vedem în întreaga lume și, de asemenea, aici în Islanda, mai multă violență sau diferite tipuri de violență. Vedem chiar și copii care poartă arme și cuțite la ei.

Și de ce se întâmplă asta? M-am uitat în datele de aici, din Islanda, și avem date de acest gen. Dacă îi întrebăm „v-ați comportat într-un mod violent?”, datele sunt aceleași, mă pot întoarce până în anii 2000 și sunt similare. Dar dacă mă uit la tipuri specifice de date: „ați lovit cu piciorul?”, „v-ați strâns de gât un coleg?”. Atunci cifrele cresc un pic.

Și ceea ce știm este că avem prea mulți copii mici pe rețelele de socializare, cu mult înainte de a împlini 13 ani. TikTok, de exemplu. 

Nu dau vina pe social media, dar ei sunt acolo, ei văd toată violența care există. Iar noi nu vorbim despre asta, nu informăm și nu educăm. Așa că violența de astăzi este complet diferită față de cum era violența acum 20 de ani. Ei văd mai multe, ei știu mai multe. Iar asta poate fi parte din motivul pentru care se comportă așa astăzi. Pentru că noi le oferim de fapt un fel de educație proastă online.

Același lucru este valabil și pentru substanțe. Deci, IPM este și despre consumul de substanțe, dar este vorba mai mult despre starea de bine a copiilor. 

Nimeni nu începe să ia droguri pentru că este prea fericit.

- Care sunt primii pași pe care trebuie să-i faci ca oraș, ca țară? 

- Va trebui să ai voința de a te schimba și susținere. Văd tot mai des politicieni care vor să se concentreze pe soluție, nu pe probleme. Va trebui să faci echipă cu oameni care sunt dispuși să acționeze. Programul Planet Youth Guidance nu este despre a schimba tot ce era înainte. 

Programul Planet Youth Guidance este mai degrabă o abordare metodologică. Avem pașii prin care trebuie să treci. Primul pas al modelului islandez de prevenire din cadrul Programului Planet Youth Guidance este de fapt crearea unei coaliții. Ceea ce înțelegem prin asta este să implicăm oamenii. Este foarte important să obțineți sprijinul persoanelor de rang înalt, al factorilor de decizie, al politicienilor, al persoanelor care dispun de resurse, dar și al persoanelor care lucrează pe teren.

Așadar, este o abordare de jos în sus. Dar e nevoie de o coaliție puternică. Apoi trebuie să vă asigurați că aveți resurse, că aveți bani pentru a face munca. Noi avem cel puțin o persoană care este un fel de manager de proiect Planet Youth în cadrul comunității. 

Apoi, construim conștientizarea în comunitate. Noi îi sprijinim pe toți partenerii noștri în acest proces, este un program de orientare pe cinci ani. Și de ce vorbim despre cinci ani? Pentru ca oamenii să realizeze că este nevoie de timp. Nu este ceva ce începeți să faceți în ianuarie și se termină în decembrie. Este un mod de gândire pe termen lung. 

Am văzut recent un raport care vorbea despre resursele pe care le cheltuim pentru prevenirea tratamentului. De obicei, cheltuim cam 3% în prevenirea primară și 95% în tratamente și spitale și, desigur, vom avea nevoie în continuare de centre de tratament și vom avea grijă de cei care suferă de dependență. Dar poate am putea transfera un pic mai mult de la spitalele de tratament în prevenirea primară, în a încerca să prevenim... Și asta e o schimbare pe care o văd că se produce în lume, un nou mod de a privi problema.

„În sfârșit, pot spune ceva despre viața mea”

- Până acum în România programele au fost făcute de adulți cu modul de gândire al adulților, cu narațiunea adulților. Cum îi implici pe tineri într-o problemă a tinerilor, până la urmă?

- Noi zicem în Islanda: nimic despre noi fără noi. Iar pentru mine, cel mai bun exemplu al modului în care folosim vocea tinerilor este că le permitem să ne vorbească despre situație prin intermediul chestionarului. 

Când eram mică, nu am avut niciodată ocazia să răspund la un chestionar. Nimeni nu m-a întrebat nimic. În toți anii de școală, nu am făcut niciodată un sondaj. Astăzi avem o mulțime de sondaje, dar cum folosim datele? De obicei, acestea ajung într-un raport foarte mare, transmis ministerului sau primarului, și apoi ce se întâmplă? Deci noi folosim datele la nivel local pentru a acționa și apoi le vorbim despre rezultate și copiilor și adesea vedem că partenerii noștri folosesc rezultatele sondajului pentru a organiza, de exemplu, grupuri de discuții. 

Deci, permiteți-le copiilor și tinerilor să aibă o opinie. Și dacă vă uitați la pagina web Planet Youth, puteți vedea un perete de social media cu exemple despre cum partenerii noștri folosesc datele la nivel mondial în comunicarea cu copiii și, de asemenea, vocea lor. Și cred că acesta este cel mai important aspect. Este responsabilitatea noastră, a adulților, să conducem, dar trebuie să îi ascultăm.

Cum am mai spus, nu am întâlnit niciodată un copil care să spună „Vreau să fiu dependent de droguri”, „vreau să stau într-un cartier rău”. Copiii nu pot alege locul în care se nasc. Unii doar au fost norocoși și alții nu. 

Unul dintre partenerii noștri avea o cutie de feedback unde copiii puteau să se exprime. Și acesta este citatul meu preferat din cele primite: „În sfârșit, pot spune și eu ceva despre viața mea”. 

Deci îi întrebăm despre subiecte din viața lor, iar ei ne pot spune și apoi putem construi pe baza lor. Să-i asculți pe tineri este cel mai important lucru și trebuie să îi implicăm în viața noastră. Trebuie, de asemenea, să ne dăm seama că este responsabilitatea noastră să acționăm.

„Pierdem mult prea mult timp vorbind de rău despre familii și școli”

- Se pune multă presiune pe școli. Și ele sunt importante, cu siguranță, dar nu sunt singurele. Dar ne puteți spune care este rolul școlii și cât stă în puterea sa, de fapt?

- Noi toți putem face ceva. Ne place să arătăm spre alții, nu doar spre școli. Ce va face guvernul în această privință? Dar municipalitatea? Directorul, profesorul, școala? Și apoi îi avem și pe părinți. Fiecare să-și dea seama de responsabilitatea sa. Sunt prim-ministru, sunt primar, sunt director de școală, sunt părinte, am o responsabilitate. Trebuie să lucrăm împreună. Și în mintea mea, Planet Youth este despre aducerea oamenilor împreună, este despre comunitate. Cum putem lucra împreună?

Atunci când fac instruirea post sondaj mereu spun că nu este vorba despre școală. Rapoartele nu sunt despre școală. Ele sunt despre copiii care frecventează școala. Și școlile sunt - cel puțin aici în Islanda, nu știu cum este situația în România -  închise. Ele sunt într-un fel de apărare. Vor să se concentreze pe educare și informare, acesta este rolul prin lege, și nu vor să lucreze cu alții. Poate și pentru că noi îi învinuim constant când se întâmplă ceva rău. 

Am folosit aici, în Islanda, ceea ce noi numim consensul parental, un consens în care părinții stau împreună, de multe ori în cadrul școlii, și convin asupra unor linii directoare comune: ce vom face dacă cineva este hărțuit, ce fel de reguli vom avea cu privire la folosirea social media și a internetului, cum vom comunica în cazul în care se întâmplă ceva rău. Întâlnirea durează o oră, părinții stau împreună, discută, semnează cu toții afișul, care este apoi agățat în clasă. Astfel, copiii văd că părinții vorbesc între ei despre ei și, de asemenea, că îi sprijină pe profesori. 

Pierdem mult prea mult timp vorbind de rău familiile și școlile, părinții se plâng de școli, școlile se plâng de părinți.

Am predat la universitate în Islanda mai bine de 24 de ani și știu că 99% dintre studenții mei au fost absolut geniali.

Poate că exista unul sau doi care uneori nu se comporta așa cum ar fi trebuit sau nu făcea ceea ce ar fi trebuit. Dar m-am concentrat mult pe cei doi. Cred că ceea ce comunicăm este adesea negativ, adică eu ca profesoară ajung să vorbesc despre fiica dumneavoastră doar dacă se întâmplă ceva rău. Trebuie, de asemenea, să ne dăm seama că trebuie să fim în contact și atunci când vorbim despre lucruri frumoase, atunci când ceva merge bine.

- Care a fost reacția părinților atunci când ați vorbit cu ei în primii ani? A fost un fel de activitate din poartă în poartă sau…?

- Noi avem ceea ce numim reprezentant al clasei, deci în fiecare clasă sau cohortă avem cel puțin doi sau patru părinți care sunt reprezentanți. Nu are nimic de-a face cu programa școlară sau cu ceea ce se predă, are legătură cu comunicarea diverselor informații. 

Trebuie să ne dăm seama că, dacă vrem să construim o punte între casă și școală, avem nevoie de școli.

Nu a început în toate școlile deodată. Reykjavik, capitala, a fost un fel de lider și mesajul a fost hai să-i aducem în aceeași cameră, să vorbim. Și a existat o mare campanie media, o mare strigare către părinți la început cu mesajul „îți spun «nu» pentru că te iubesc”. 

Avem ceea ce numim „Grupul împreună”, iar accentul se pune pe petrecerea timpului împreună. Toate mesajele sunt pozitive. 

Cercetările arată că, dacă petrecem timp împreună, dacă dăm dovadă de grijă și căldură și dacă transmitem un mesaj-cheie în acest sens, atunci lumea va veni împreună. De asemenea, că dacă avem grupuri puternice de părinți în cadrul școlii, în cadrul cartierului, acestea acționează de fapt pentru toți copiii. Nu acționează doar pentru copiii lor, ci pentru întreaga clasă, pentru întregul cartier, pentru că, dacă ai un grup puternic, acesta va interveni și se va gândi și la ceilalți.