Legătura dintre bullying și depresie la maturitate

Legătura dintre bullying și depresie la maturitate

În urmă cu doi ani a intrat în vigoare legea anti-bullying și a început să aibă și efecte. Unele cazuri grave în care elevii au fost agresați de colegi au ajuns în instanță. Psihoterapeuta Carmen Buțerchi explică ce înseamnă bullyingul și efectele pe care le are pe termen lung. Această formă de hărțuire nu este doar de natură fizică, se referă și la tachinare, excludere, presiune psihică. Atât legea, cât și societatea pun sub lupă agresorul, dar există mai multe nuanțe aici. Există și agresorii pasivi care îl susțin pe agresor și îl incită, iar acest comportament poate face la fel de mult rău.

30.07.2021

de Carmen Buțerchi

Bullyingul este un fenomen complex și imprevizibil pentru că apare în orice școală, comunitate, țară, la orice vârstă, nu ține de studii sau performanțe academice sau de nivelul financiar, iar în încercarea de a-l preveni sau de a-l reduce ca incidență, trebuie implicați mai mulți actori, de la părinți, profesori, copii, instituții ale statului, ONG-uri etc.

Aproape săptămânal este prezentat în media și în presa scrisă un caz de agresiune a unui copil asupra altuia. Fie că are loc la școală, pe stradă sau prin intermediul rețelelor de socializare, în România, fenomenul de bullying pare să fi luat amploare.

Conform unui studiu sociologic realizat în anul 2016 de Organizația Salvați Copiii, în țara noastră, dintr-un număr de aproximativ 1.300.000 de copii aparținând ciclurilor gimnazial și liceal:

  •  400.000 sunt excluși din grupul de colegi;
  •  325.000 sunt umiliți în public;
  •  390.000 sunt amenințați cu bătaia sau cu lovirea;
  •  220.000 sunt bătuți în mod repetat de către colegii lor.

Dar ce este bullying-ul și cu ce se diferențiază de un abuz oarecare?

Vorbim de bullying atunci când ne referim la acte de violență fizică, emoțională, socială și psihologică repetate și intenționate. În afara acestor două caracteristici hărțuirea ocazională sau întâmplătoare nu intră sub incidența termenului de bullying.

În cazul agresiunilor repetate și intenționate, întotdeauna există un scop care se urmărește și anume, umilirea, ridiculizarea, intimidarea sau rănirea țintei alese; țintă care la fel, nu este aleasă la întâmplare, ci pe baza unui dezechilibru de putere real sau perceput.

Concluzionând, „bullying este termenul folosit pentru a descrie acte de violență fizică, socială, emoțională și psihologică, intenționate și repetate, exercitate de o persoană sau un grup de indivizi cu scopul de a umili, ridiculiza, intimida sau de a răni; realizate pe baza unui dezechilibru de putere real sau perceput”.

Din păcate, deși se discută mult depre bullying, există două abordări, ambele ineficiente. Una prin care se trece ușor cu vederea peste el bagatelizând efectele sale, ba chiar, încurajându-l prin justificarea și pozitivarea comportamentelor agresive care sunt atribuite copiilor năzdrăvani, puternici, care știu ce vor. Mai mult, poate exista și credința că aceștia vor reuși în viață, urmând ca la polul opus să fie plasați copiii timizi, fără personalitate, submisivi, ghinioniști că s-au născut așa, cărora nu li se acordă mari șanse de reușită și care inevitabil sunt victime, pentru că viața este o junglă și supraviețuiește cel mai puternic, nu-i așa?

Sau, se alege o a doua variantă cea în care se etichetează agresorii ca fiind răi, needucați și care doar prin pedepsire corespunzătoare pot fi aduși pe drumul cel bun.

Realitatea este că atât copiii agresori cât și victimele lor riscă să aibă probleme pe termen lung, inclusiv la vârsta adultă, astfel că necesită aceeași atenție și grijă din partea părinților, profesorilor, a societății în general care, ar fi benefic să privească efectele actelor de bullying ca o problemă de sănătate publică.

Bullying-ul, o problemă care are efecte negative asupra întregii societăți pe termen scurt și lung

Studii care au analizat efectele bullyingului asupra elevilor care i-au fost victime arată că aceștia au un risc crescut de a avea performanțe academice slabe, stimă de sine scăzută, anxietate, depresie (Wolke, Copeland, Angold, Costello, 2013) și că există o legătură între acesta și sinucidere (care reprezintă a treia cauză de deces la tinerii cu vârsta cuprinsă între 10 – 24 ani).

Un alt studiu care s-a interesat de persoanele cu vârsta între 18 – 50 și care au fost victime în perioada copilăriei și/sau a adolescenței, a arătat că, adulți fiind, prezentau un risc crescut de a avea anxietate, depresie, gânduri și tentative de sinucidere, unele dintre ele reușite; stare generală de sănătate precară și probleme în a forma și menține relații sănătoase și de durată.

În ceea ce privește efectele asupra agresorilor care nu sunt opriți la timp și redirecționați spre alte căi de raportare la ceilalți, acesția prezintă un risc crescut de a fi violent cu partenera/partenerul sau cu propriii copii, să consume alcool sau substanțe interzise la vârste mici sau să se angajeze în acte delicvente sau violente care le deschid drumul spre sistemul penitenciar.

Toate aspectele de mai sus vin ca o dovadă a faptului că dacă s-ar acorda o atenție mai mare prevenirii bullying-ului, costurile pe care o țară trebuie să le suporte pentru a susține copiii și adolescenții ajunși adulți cu probleme psihiatrice și juridice, ar scădea, probabil, semnificativ de mult.

Lovirea și bătaia nu reprezintă singurele comportamente de bullying

Există tendința de a considera că doar agresiunile fizice (care includ nu doar lovirea, ci și împingerea, distrugerea bunurilor, palme sau bobârnace etc.) fac subiectul bullying-ului, ignorând, din neștiință de cele mai multe ori, alte forme la fel de traumatizante, cum ar fi:

Tachinarea – este una dintre cele mai periculoase, dureroase și de durată forme de bullying – și cuprinde poreclele, insulte, țipetele sau cererile pe ton autoritar, scoaterea de sunete caraghioase atunci când victima se întâlnește cu agresorul.

Excluderea poate fi directă – Nu ne jucăm cu tine - sau indirectă ca atunci când se adoptă o poziție corporală care exprimă faptul că un copil nu este binevenit acolo. Dacă agresiunile fizice sunt mai des întâlnite la băieți, aceasta este mai des folosită de fete care pot manipula întregul grup de prietene sau colege să adopte aceeași atitudine.

Hărțuirea privind etnia, apartenența și/sau identitatea sexuală, naționalitatea, apartenența religioasă, statutul financiar sau orice alte trăsături fizice sau de personalitate diferite completează și ele spectrul dureros al bullying-ului. Tot aici intră și hărțuirea sexuală a căror țintă, de regulă sunt fetele și care presupune aluzii privind cât de strâmți sunt pantalonii, poartă sau nu sutien, culminând cu atingeri nedorite.

Cyberbullyingul, identificat odată cu dezvoltarea tehnologiei și accesul pe care îl au copiii de la vârste tot mai mici la platforme de comunicare și socializare, se manifestă prin excluderea din grupuri, bârfă, răspândirea zvonurilor sau a unor fotografii și înregistrări compromițătoare, amenințări privind publicarea sau diseminarea lor.

Bullying-ul nu face referire doar la interacțiunea dintre agresor și victimă

Deoarece comportamentele de tip bullying au ca scop obținerea unei poziții de leader între colegi sau în cadrul găștii, a respectului și a puterii, cei mai mulți agresori, cel puțin în rândul băieților, vor acționa asupra țintei alese atunci când sunt și alții de față. Iar de aici se mai desprind două categorii de participanți care au un rol important în menținerea sau eradicarea actelor agresive. Astfel, ceea ce numim martori, face referire la cei care asistă fără să vrea, doar prin faptul că se află, spre exemplu, într-o clasă în care există un hărțuitor și o victimă. De cele mai multe ori, ei empatizează cu cel agresat dar nu intervin de frică să nu stârnească furia și să devină ei înșiși ținte, sau, pur și simplu nu se simt în stare.

Însă, dacă se unesc, martorii au o putere foarte mare în oprirea comprtamentelor nedorite și pot face acest lucru fără să recurgă ei înșiși la violență, ci doar prin neacordarea poziției de leader sau a puterii râvnită de cel care atacă. Este bine cunoscut faptul că în mediile în care astfel de comportamente nu sunt valorizate, incidența acestora este mai scăzută.

Un alt grup de participanți la bullying sunt agresorii pasivi, adică prietenii și susținătorii celui care atacă. Ei sunt cei care manipulează, incită și provoacă la acte de bullying și care, realmente, se bucură când un astfel de episod apare. Ca exemplu, în mediul online au apărut în ultimii ani filmulețe cu bătăi între adolescenți, iar pe margine, erau alții care încurajau și aclamau. La aceștia face referire această descriere.

Carmen Buțerchi

psihoterapeut

Psiholog cu o experiență de șapte ani în psihoterapie de familie, cuplu și copil. Este formator și a lucrat și ca profesor în învățământul special.

CUVINTE-CHEIE

bullying, ce e bullyingul, agresor bullying, victima bullying

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile