Liceeanul care a pus la treabă toți primarii și parlamentarii din Timiș: „E de râs sau de plâns că a ajuns un copil de 16 ani să îi ceară primăriei să respecte o lege?”

Liceeanul care a pus la treabă toți primarii și parlamentarii din Timiș: „E de râs sau de plâns că a ajuns un copil de 16 ani să îi ceară primăriei să respecte o lege?”

80% dintre tinerii români nu au participat niciodată la acțiuni de voluntariat sau mobilizare civică și 56% sunt total dezinteresați de politică la nivel local, arată un studiu al Fundației Friedrich Ebert. În acest context Societatea Academică din România a lansat Acceleratorul de implicare civică. 24 de tineri din orașe mici și de la sat vor fi formați pentru a putea să devină vectori ai schimbării pe plan local. Școala 9 vă prezintă astăzi exemplul unui astfel de tânăr. Natanael Iriciuc are doar 16 ani dar deja a ridicat din fotoliile confortabile toți parlamentarii și primarii din Timiș, cerându-și dreptul legal la bursă.

26.04.2021

de Antonia Pup


Cu sloganul ,,Tineri, mișcăm comunități!”, Societatea Academică din România, alături de Asociația pentru Dezvoltare Activă, au lansat proiectul Acceleratorul de implicare civică pentru tineri, o adevărată academie de educație civică și formare de competențe în domenii precum advocacy și jurnalism cetățenesc pentru tinerii de la sate și din orașele mici ale României.


Deși este binecunoscut faptul că tinerii din mediul rural și urbanul mic nu au același acces la oportunități precum cei din marile orașe și municipii, inițiativele statului de a implica tinerii din aceste medii în proiecte de dezvoltare comunitară sunt firave.


Deși României i-a fost recomandat încă de acum 10 ani să includă educația pentru cetățenie democratică în curriculumul național, aceasta lipsește și în prezent, iar rezultatele sunt vizibile.


Există totuși tineri care dau tot ce pot pentru a convinge autoritățile să ia poziție în ceea ce privește subfinanțarea sistemului educațional. Un astfel de exemplu este Natanael Iriciuc, un tânăr din Lugoj, un oraș cu puțin peste 40 de mii de locuitori, din Timiș. În anul 2020, Naty, la doar 16 ani, a mers în Consiliul local pentru a convinge primăria să acorde burse elevilor, așa cum prevedea legea. Tânărul a povestit pentru Școala 9 care a fost traseul pe care l-a urmat cu hotărâre, pe la ușile mai-marilor din județ, ca să-i fie respectate drepturile sale și ale colegilor.

„Am pus plicul cu bani bine și mă uitam în fiecare zi la el cu mândrie”


„Știam că la Lugoj se dau niște așa-zise burse municipale. În clasa a șaptea primisem 300 de lei pentru că am ajuns în faza județeană a olimpiadei de biologie! Doamne, ce bucuros și mândru eram! Am pus plicul cu bani bine și mă uitam în fiecare zi la el cu mândrie, până nu m-am mai putut abține și i-am cheltuit! Nu a fost niciodată vorba despre bani! Ci faptul că primisem o bursă, înmânată de către domnul primar, pentru mine ca elev era ceva măreț și pot spune că asta m-a motivat foarte mult să retrăiesc acel sentiment!


Înainte de începerea proiectului Școli curate, am fost formați. Acum deja știam că acele burse pe care le dădea primăria (când se dădeau) erau ilegale deoarece nu respectau condițiile legii! (practic, primăria își făcuse propriile criterii de acordare a burselor).


A urmat o etapă în care am trimis adrese peste adrese pe acest subiect. Era ceva de așteptat că nu va mai băga nimeni în seamă adresele noastre, mai ales cele trimise de la un puști de 16 ani. Parcă mi-l imaginez pe fostul primar cum zâmbește când vede o adresă primită de la un copil… Este oare de râs sau de plâns, că a ajuns un copil de 16 ani să îi ceară primăriei să respecte o lege?

Majoritatea primarilor ,,s-au închis” în spatele ușilor


Între timp, au fost alegeri, iar la conducerea primăriei a ajuns un nou primar care s-a făcut remarcat prin deschiderea și implicarea de care dădea dovadă în campania electorală. Cu noul primar în funcție, m-am hotărât să încep din nou demersul pentru burse. De data asta, mult mai direct. Mi-am adunat în jurul meu elevi, am strâns semnături din partea unui număr mic de elevi lugojeni care puteau primi bursă, iar alături de o nouă adresă i-am urat bun venit noului primar solicitându-i să respecte legea și drepturile elevilor. Ne-am bazat și pe presiunea publică, iar după două-trei zile a apărut un proiect de hotărâre de consiliu local prin care era stabilit cuantumul celor patru tipuri de bursă, urmând ca bursele să se acorde din al doilea semestru al acestui an școlar.


Din păcate, acel proiect nu era cel mai bun pentru elevi. Bursa de ajutor social avea cuantumul de 50 lei/lună, adică acei elevi care sunt în prag de abandon școlar, acei elevi care trăiesc de pe-o zi pe alta urmau să primească 50 de lei/lună. Acest lucru a dus la prezența mea în ședința de consiliu local în care s-a votat acest proiect, prezentându-le exact aceste aspecte. Proiectul a trecut așa cum a fost realizat, dar după câteva luni, această hotărâre de consiliu local a fost amendată, iar cuantumul bursei de ajutor social a crescut la 100 de lei/lună.

Cred că cea mai mare problemă cu care se confruntă un cetățean în relația cu autoritatea publică locală este lipsa totală de deschidere din partea primăriei. Mai ales ca elev ești tratat cu superioritate. După un an de activitate cu primăriile din județul Timiș, am observat un fenomen care este valabil cam la toate primăriile (cu mici excepții): s-a ajuns ca orice încercare de comunicare cu o primărie să fie un adevărat traseu cu multe obstacole. Majoritatea primarilor ,,s-au închis” în spatele ușilor și este foarte greu să ajungi la cei pe care până la urmă noi i-am votat să ne reprezinte.

Niciodată nu va veni ministrul de la București să îți facă un ONG pentru tineri


Cred că niciodată tinerii din mediul rural și urbanul mic nu au beneficiat de aceleași oportunități ca tinerii din orașele mai mari. Trist este că mereu dăm vina pe stat! De cât ori nu ați auzit: ,,statul e de vină pentru că oamenii de la sate nu au unde să lucreze”, ,,statul e de vină deoarece copiii noștri nu au unde să-și petreacă timpul liber și așa ajung prin baruri” și lista poate continua! Însă, uităm de cele mai multe ori că rezolvarea stă în ograda noastră, iar principalii responsabili suntem noi și primăria.


Niciodată nu va veni ministrul de la București să îți facă un ONG care să-i învețe pe tineri despre cum să se comporte în societate. Din păcate, Lugojul încă mai are de învățat în crearea unor proiecte care să-i învețe pe tinerii lugojeni despre implicarea civică sau despre voluntariat. În Lugoj, numărul tinerilor a crescut în ultimii ani. De aceea, ne folosim de puterea tinerilor punându-le la dispoziție oportunități care să-i formeze ca niște adevărați cetățeni, locuri de muncă în domeniile studiate în liceu ca apoi ei să rămână în oraș și să se implice la rândul lor în comunitate și în administrarea orașului sau îi putem lăsa să plece în alte orașe și să îmbunătățească acea comunitate.


Autoritățile au un rol foarte important în formarea tinerilor legat de tot ce ține de implicare. Autoritățile locale, ar trebui să înțeleagă că doar printr-o deschidere a primăriei îi pot atrage pe tineri în comunitate. Tinerii ar trebui învățați să se implice în procesul de luare a deciziilor ce țin de zona educației iar primăria trebuie să reprezinte un partener care este mereu deschis consultărilor și deschis oricăror propuneri care ar putea contribui la dezvoltarea comunității. Acele consilii consultative pentru probleme de tineret nu trebuie să lipsească, iar dezbaterile cu tinerii trebuie să fie tot mai frecvente. Tinerii trebuie învățați despre rolul unui ONG și să fie puși în situația de a înființa unul care să se ocupe cu problemele pe care ei le consideră importante.


Am contactat toți parlamentarii din județul Timiș pentru a le cere să discute cu primăriile din partidele lor, în vederea rezolvării problemei subfinanțării educației din județ.


După mai multe încercări, am ales să ne folosim de slăbiciunea primarilor. Atunci când vine o autoritate mult mai mare decât tine, devii mai responsabil. Așa am ajuns la parlamentarii de Timiș. Chiar dacă parlamentarii nu au atribuții legale în acest sens, cred și susțin cu tărie că este ceva normal ca un parlamentar să supravegheze modul în care primăriile privesc educația.

Am trimis solicitări de audiență la toți deputații și senatorii care aveau publică o adresă de e-mail, iar în decursul a două săptămâni m-am întâlnit cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic care are mandate în Parlamentul României. Provocarea noastră a fost de a le trimite o scrisoare deschisă semnată de toți parlamentarii de la acel partid prin care să le solicite primăriilor să aloce burse elevilor și să direcționeze fondurile necesare pentru educație din bugetul local. Din cele patru partide din Timiș prezente în Parlamentul României, un singur partid nu a acceptat invitația noastră, motivul spus de reprezentanții acestuia este că vor putea fi acuzați de primarii de la celelalte partide de trafic de influență sau de abuz de serviciu.


Niciodată nu voi putea înțelege de ce este nevoie ca să vină un ONG și să îi spună unui primar să respecte o lege, nu pot înțelege niciodată de ce primăriile așteaptă să intervină prefectul, deputatul, senatorul să îi spună să respecte o lege, când ar trebui să facă lucrul ăsta fără să fie forțat de către alții.


Îmi doresc ca toți tinerii din Lugoj să poată ajunge la oportunități care pe mine m-au schimbat foarte mult, de aceea vreau ca și eu la rândul meu să duc mai departe în comunitatea mea tot ce am învățat. Cel mai probabil, voi alege să urmez facultatea de Drept. Vreau ca următorii ani să îi petrec acumulând cât mai multe informații, iar apoi să mă întorc în orașul meu și să fac acele schimbări de care are nevoie Lugojul.”

Despre Acceleratorul de implicare civică și cum puteți aplica


Acceleratorul de implicare civică pentru tineri își propune să transforme 24 de tineri, între 15 și 26 de anim din 24 de localități din urbanul mic și din rural în vectori ai schimbării la nivel local. În acest sens, vor lua parte la sesiuni de formare și vor beneficia de suport în realizarea unor acțiuni de advocacy pentru adresarea unor probleme identificate de ei la nivelul comunității, în cadrul unui program de mentorat și coaching întins pe durata a șapte luni.


Apoi, cei 24 de tineri vor da mai departe din ce au învățat. Adică vor susține evenimente de multiplicare sub forma unor sesiuni locale de informare privind drepturile civice, cetățenia democratică și implicarea activă în comunitate, crescând astfel gradul de educație civică a minimum 720 de tineri din cel puțin 12 județe ale României.

Ca să te poți înscrie în CivicAcc, trebuie:
  • să ai cel puțin 15 și cel mult 26 de ani la data de 1 iulie 2021;
  • ca inițiativa ta să se desfășoare în mediul rural sau în urbanul mic (localitatea de intervenție să fie o comună, un oraș sau municipiu cu sub 50.000 de locuitori);
  • să provii din localitatea de intervenție sau să locuiești/studiezi acolo.

  • Sunt invitați să aplice atât tinerii care locuiesc și studiază în comune, orașe sau municipii cu sub 50.000 de locuitori, cât și cei care provin de acolo, dar acum se află în urbanul mare la muncă sau studii, cât timp își propun să schimbe în bine comunitatea din care provin.


    De asemenea, în cadrul proiectului vor fi dezvoltate o serie de instrumente (un ghid de bune practici, un manual de acțiune locală pentru tineri și un joc online tip quiz, disponibil pe o platformă web), în scopul creșterii gradului de implicare și educație civică a tinerilor.


    Tinerii participanți vor avea oportunitatea de a participa la întâlniri cu parlamentarii din comisiile de învățământ și la o vizită instituțională în consiliile locale din comunitățile lor, iar toate acestea vor avea ca scop rezolvarea unei probleme identificate de tineri în comunitatea lor. Fie că vorbim de subfinanțarea educației la nivel local, de lipsa de spații de participare pentru tineri sau de problemele privind transportul public, participanții la Acceleratorul de implicare civică vor fi instruiți cum să creeze propria campanie de advocacy pentru a rezolva problemele comunitare, devenind adevărați lideri civici în comunitatea lor.


    Cei care doresc să se înscrie în proiectul CivicAcc pot aplica chiar dacă nu au experiență în voluntariat sau proiecte de activism civic, completând acest formular.

Antonia Pup

coordonator advocacy la Societatea Academică din România

Antonia Pup este coordonator advocacy la Societatea Academică din România și studentă la Istorie. A fost președinte al Consiliului Național al Elevilor în mandatul 2019-2020, poziție din care a militat pentru transport gratuit pentru toți elevii din România, legea privind garantarea accesului la educație online pentru elevi și profesori, dar și pentru susținerea Bacalaureatului în pandemie. A fost implicată în consultări cu factori decizionali de la nivel național și european, internațional (Banca Mondială) pentru conturarea unor politici educaționale. 

CUVINTE-CHEIE

natanael, lugoj, accelerator civic, burse, activism, sar

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile