
Antonia Pup este coordonator advocacy la Societatea Academică din România și studentă la Istorie. A fost președinte al Consiliului Național al Elevilor în mandatul 2019-2020, poziție din care a militat pentru transport gratuit pentru toți elevii din România, legea privind garantarea accesului la educație online pentru elevi și profesori, dar și pentru susținerea Bacalaureatului în pandemie. A fost implicată în consultări cu factori decizionali de la nivel național și european, internațional (Banca Mondială) pentru conturarea unor politici educaționale.

În vară am fost cu toții martorii unei mișcări de solidarizare extraordinară, când a avut loc greva profesorilor. Am apreciat vocile care ne-au susținut. Am asistat însă și la hărțuirile celor care, după caz, se aflau fie în tabăra greviștilor, fie a celor care au continuat să predea. Zilele acestea s-a discutat despre cazul Goethe, unde o mămică a acuzat un profesor de bullying după ce nu și-a mai trimis copilul la el la meditații. De ce nu ne solidarizăm și în astfel de cazuri? De ce nu ne solidarizăm să reclamăm abuzurile?
Neputință. Frustrare. Solidaritate. E ceea ce simt elevii români în legătură cu războiul de la granițele României. Dar pe lângă temeri, copiii au și multe curiozități. Profesorii de istorie Marcel Bartic, Gabriela Obodariu, Laurențiu Frunză și Dan Solcan povestesc, într-o discuție cu Școala 9, ce întrebări le pun elevii la orele de istorie și ce îngrijorări au.
Profesoara de informatică Steluța Pralea de la Liceul Tehnologic „Carol I” Valea Doftanei spune că a înțeles de acum 14 ani că școlile viitorului trebuie să fie digitale. A dotat toate clasele cu calculatoare și proiectoare și i-a trimis pe profesori la cursuri avansate. Pe atunci doar doi din zece români aveau internet acasă, iar profesorii liceului pregăteau materialele didactice pe CD-uri. Astăzi, toată școala din comuna prahoveană are internet și este informatizată. Majoritatea elevilor rămân în localitate să facă liceul. De ani de zile, abandonul școlar este zero.