Predau în China de opt ani și jumătate. Ideea cercetării de față mi-a venit cu ani în urmă când, stând de vorbă cu studenții mei pentru un mic proiect pedagogic, am avut un moment de revelație. Trecând de la una la alta, de la interacțiunile în sala de curs la evaluare și note și de la conținutul prezentărilor la constrângerile scrierii academice într-o limbă care nu e a ta, am realizat că știu prea puțin despre cum se vede educația prin ochii lor.
Atunci mi-a venit ideea de a cerceta sistematic și riguros culturile de învățare din universitățile internaționale din China. Interviurile pe care le-am realizat, din 2019 până în 2024, cu studenți chinezi și internaționali de la două universități au urmărit convingerile, valorile, normele și practicile legate de învățare, experiențele dinainte de facultate, tranziția de la liceu la mediul universitar și, în cazul studenților chinezi, percepțiile asupra examenului național standardizat de admitere la universitate.
În cel mai recent clasament PISA (Programul de Evaluare Internațională a Elevilor), din 2022, primele șase poziții sunt ocupate, în ordine, de Singapore, China continentală, Japonia, Taiwan, Coreea de Sud și Hong Kong. De asemenea, în TIMSS 2023 (Studiul internațional asupra tendințelor în matematică și științe), la nivelul clasei a opta, elevii din țări și teritorii asiatice se află pe primele șase poziții la matematică și primele trei poziții la științe exacte.
Cum se explică acest succes? Una dintre explicațiile avansate este culturală: prin accentul pus asupra educației, confucianismul, tradiția filosofică dominantă în Asia de Est, ar fi produs de-a lungul timpului convingeri, valori și norme sociale care înlesnesc performanța academică.
Proiectul de cercetare din care provin datele prezentate în acest articol urmărește culturile de învățare în două universități internaționale din China: o universitate sino-britanică și una sino-americană. Pe baza interviurilor calitative cu 27 de studenți din China continentală, caut să văd în ce măsură teoria moștenirii confuciene în educație se susține plecând de la un aspect al culturilor de învățare - semnificația notelor. Cum notele nu pot fi separate de contextul în care apar și care le dă sens, voi discuta mai întâi importanța atribuită educației, apoi experiența învățământului secundar (liceu și facultate) și, în secțiunea finală, percepția notelor.
Cât de importantă este educația pentru chinezi?
Majoritatea studenților care au luat parte la cercetare văd educația ca pe un mod sigur de a obține o poziție socială bună și, implicit, acces la resurse economice și simbolice. Importanța educației este inculcată încă din primii ani de viață, mai întâi de familie și apoi de profesori.
Mulți părinți au fost ei înșiși beneficiarii mobilității sociale ascendente pentru că au avut performanțe școlare bune. „Cunoașterea poate schimba destinul unei persoane”, îi spunea unei studente mama ei încă de când era mică, folosindu-și biografia ca ilustrație. Născută într-o familie cu posibilități modeste dintr-o provincie mai puțin dezvoltată din vestul Chinei, mama ei a reușit să absolve Medicina și să urmeze o carieră universitară care i-a adus o poziție economică privilegiată, recunoaștere socială și posibilitatea de a-și ajuta rudele apropiate să se mute, la rândul lor, în mediul urban.
Importanța educației a fost afirmată și de către părinții care nu au avut șansa unui parcurs educațional solid. Unii dintre ei, care au profitat de oportunitățile oferite de trecerea de la economia centralizată la economia de piață, au resimțit nevoia de a urma, ca adulți, cursuri practice (de exemplu, de contabilitate) care să-i ajute în administrarea afacerilor, dar și cursuri care să le lărgească orizontul cultural, precum cele de filosofie chinezească sau caligrafie. Alții au căutat să le ofere copiilor oportunități de dezvoltare de care ei înșiși nu au avut parte în copilărie:
„[În școala primară,] mama mi-a spus multe lucruri. Pe de o parte, ținea cont de notele mele, în special la matematică și științe. Pe de altă parte, mă încuraja să fac și alte lucruri, cum ar fi pianul, scrisul sau programarea, dar fără să-mi impună un standard anume. Cred că asta reflecta propria ei experiență, pentru că ea nu a avut ocazia să facă multe lucruri. Își dorea să călătorească, dar nu a avut ocazia. Așa că își dorea ca eu să încerc [toate lucrurile acestea].”
Motivele pentru care părinții pun accentul pe educație ca instrument de mobilitate socială au de-a face și cu transformarea Chinei din ultimele decenii. Părinții unui student, amândoi absolvenți de facultate, i-au mărturisit că și-ar dori pentru el un parcurs educațional mai lung decât al lor. Când și-au încheiat ei studiile (probabil în anii ‘90), succesul putea fi obținut mult mai lesne și prin diferite metode: „ei cred că pe vremea lor educația nu era așa de importantă, pentru că lucrurile se schimbau rapid și existau o mulțime de oportunități”. Însă, odată cu sfârșitul tranziției, mobilitatea spontană întemeiată pe experiență practică, spirit de inițiativă, curaj și adaptabilitate a fost înlocuită treptat de o mobilitate reglementată, în care capitalul educațional și certificările formale condiționează în mare măsură accesul la resurse.
Desigur, educația nu reprezintă singurul canal de reușită în viață. Există nenumărate cazuri de persoane care au dobândit stabilitate financiară și recunoaștere profesională pe alte căi. Însă legitimitatea și prestigiul de care se bucură educația formală nu se aplică altor traiectorii sociale, indiferent de beneficiile materiale pe care acestea le pot aduce. În cuvintele aceluiași student de mai devreme, „dacă ai abilități foarte bune, de exemplu la gătit, frizerie sau orice altceva de genul acesta, ele sunt pur și simplu considerate inferioare.” Această ierarhie, internalizată încă din copilărie, arată că educația este percepută și ca instrument de consacrare simbolică.
Câțiva participanți, reflectând asupra diferențelor în abordarea educației de către studenții asiatici și colegii lor proveniți din alte spații culturale, sunt de părere că în multe țări din Asia educația constituie o necesitate practică.
Densitatea mare a populației și resursele limitate fac din competitivitate o precondiție a succesului. Este și opinia unei participante la cercetare de la universitatea sino-americană:
„Multe țări asiatice nu sunt la fel de dezvoltate ca țările occidentale. Oamenii trebuie să lupte mult pentru a obține mai multe resurse și pentru a duce o viață mai bună, așa că educația poate fi mult mai dificilă și luată mult mai în serios.”
Dincolo de aceste considerații, educația este văzută, în siajul gândirii confuciene, și ca o datorie morală față de familie și societate: „Confucius spunea că toată lumea ar trebui să învețe cu sârguință pentru binele societății, pentru binele omenirii. Și așa am fost învățați și noi.” Totuși, această perspectivă este întâlnită mai rar în rândul participanților, care tind să împărtășească o viziune individualistă a educației.
În termeni practici, percepția educației de către părinți ca esențială pentru viitorul copiilor lor se traduce de multe ori prin încurajarea și recompensarea efortului susținut și autodisciplinei, investiții în meditații și cursuri de pregătire, privilegierea activităților școlare asupra activităților recreative și descurajarea pasiunilor care consumă timp. Această orientare este preluată și întărită de instituțiile de învățământ, care își concentrează o bună parte a resurselor în vederea pregătirii elevilor pentru examenul standardizat de admitere la universitate.
Viața ca test - experiența liceului
În China, educația preuniversitară se desfășoară în trei cicluri: primar (xiaoxue), cu o durată de șase ani, gimnazial inferior (chuzhong), cu o durată de trei ani și gimnazial superior (gaozhong), echivalentul liceului, întins, de asemenea, pe trei ani. La sfârșitul ciclului gimnazial inferior, elevii susțin un examen (zhongkao), iar pe baza rezultatelor sunt admiși la un liceu teoretic sau direcționați către o formă de învățământ vocațional. Examenul este competitiv, locurile în liceele considerate de elită fiind limitate.
Liceul este puternic orientat spre susținerea examenului final (gaokao). Primii doi ani de liceu sunt destinați predării, iar ultimul an recapitulării materiei și pregătirii pentru examen. Gaokao cuprinde trei probe comune (limba și literatura chineză, matematică și limba engleză sau o altă limbă străină) și trei probe specifice filierei pe care elevii o urmează: pentru științe exacte (like) - fizică, biologie și chimie, iar pentru uman (wenke) - istorie, geografie și politică. În unele provincii, există o oarecare flexibilitate în privința probelor specifice, elevii având posibilitatea de a alege materii și din afara filierei pe care au urmat-o.
Gaokao, în traducere „Examenul național de admitere în învățământul superior”, se aseamănă ca structură bacalaureatului din România, dar scopul său e diferit. Spre deosebire de Bac, la gaokao nu se pică și nu se primește o diplomă. În schimb, scorul decide accesul la universitate, în cele mai multe universități din China fiind singurul criteriu pentru admitere.
Anul trecut, nu mai puțin de 13,4 milioane de absolvenți de studii secundare au participat la examen. Deși numărul exact de locuri în universități nu este făcut public, o estimare rezonabilă, pe baza populației de studenți, este că numai 2% dintre concurenți ajung în cele 39 de universități de prestigiu incluse în „proiectul 985” și aproximativ 0,3% sunt admiși de către una dintre cele nouă universități de elită (C9), echivalentul chinezesc al Ivy League. Aceste universități, care se bucură de recunoaștere internațională (șapte dintre ele sunt incluse în clasamentul Times Higher Education 2025 printre primele 100 de universități din lume), oferă perspectivele cele mai bune de carieră și studii postuniversitare, atât în țară cât și în străinătate.
Având în vedere concurența acerbă, un singur răspuns greșit în examenul de absolvire poate face diferența dintre admiterea la o universitate de elită sau o universitate de prestigiu, o universitate de prestigiu sau una de rang secund sau o universitate de rang secund și un colegiu vocațional sau tehnic.
Sau, într-un orizont mai larg de timp, între o viață cu multe uși deschise și una presărată cu obstacole. După cum spunea o studentă de la universitatea sino-britanică, sintetizând mesajele primite de-a lungul timpului de la părinți și profesori, „dacă eșuezi la gaokao, simți că ți-ai ratat pe jumătate viața”.
Pregătirea pentru gaokao configurează structura și practicile educației în cei trei ani de liceu. Curriculumul este standardizat, iar predarea urmează îndeaproape cerințele și exigențele examenului. Abordarea pozitivistă a gaokao, manifestată prin subiecte cu un singur răspuns corect, o cale unică de rezolvare a problemelor sau o formulă argumentativă prestabilită, limitează sever libertatea de inovație pedagogică și creativitate a profesorilor din învățământul liceal. Chiar dacă unii experimentează metode precum învățarea inversată („flipped classroom”), învățarea întemeiată pe experiențe sau pe joc, dezbaterile sau prezentările orale, în sala de clasă acestea ocupă un loc marginal și de multe ori recreativ. Învățarea continuă să fie dominată de modelul tradițional al profesorului care distribuie cunoștințe și a elevului care, prin memorare, repetiție și exercițiu sistematic, ajunge să dobândească cunoștințele și competențele necesare pentru examen.
La rândul lor, elevii își calibrează eforturile pentru a obține cea mai bună performanță la gaokao. Disciplinei impuse de instituția de învățământ (cu ore de curs dimineața și după-amiaza și studiu individual supravegheat seara) i se adaugă autodisciplina, cultivată și încurajată de familie, școală și colegi. Aceasta capătă forme diverse:
- reducerea semnificativă a timpului de somn (mai mulți participanți au declarat că în liceu obișnuiau să doarmă numai cinci sau șase ore pe noapte, pentru a avea mai mult timp pentru studiu),
- concentrarea pe materia de examen și ignorarea cursurilor la care nu aveau să fie testați,
- renunțarea voluntară la activități recreative și hobbyuri,
- autoevaluarea și monitorizarea constantă a performanței sau
- convertirea oricărui interval de timp liber în timp productiv (de exemplu, prin folosirea unei porțiuni a pauzei de masă pentru repetarea materiei sau exerciții).
Semnificațiile notelor
În acest context, notele încetează să mai fie simpli indicatori de performanță. Notele de la testările periodice din liceu delimitează un orizont clar de așteptare privind rezultatul la gaokao, iar acesta decide nu doar admiterea la universitate, ci și poziția elevilor în stratificarea socială a meritului.
Succesul la examen reprezintă o sursă de mândrie pentru elev, dar și pentru familie, școală și, în cazul unui rezultat excepțional, comunitatea locală: „toată lumea îți spune cât de important este gaokao; dacă reușești un scor bun, ești lăudat și admirat, devii un model pentru ceilalți”.
De aceea, notele nu sunt niciodată o chestiune strict personală. Încă din primii ani de școală, părinții recompensează simbolic reușitele și își manifestă de multe ori nemulțumirea atunci când performanța este sub așteptări. Unii profesori își adaptează comportamentul față de elevi pe baza rezultatelor, arătându-și simpatia față de studenții cu note bune, interacționând cu ei mai mult și oferindu-le mai mult sprijin. Câteodată, evaluarea morală este reprodusă și între elevi, cei care nu țin pasul cu colegii lor fiind expuși marginalizării și bullying-ului.
Aceste mesaje recurente ajung să fie internalizate, mulți elevi făcând din performanța școlară o componentă esențială a propriei identități. Reflectând asupra anilor de liceu, o studentă de la universitatea sino-americană afirmă că „uneori, aveam sentimentul că valoarea mea, sensul existenței mele depindeau de aceste note.” O altă participantă întărește aceeași percepție: „în liceu, notele erau totul pentru mine și, într-un fel determinau cine sunt. Pentru că toată lumea te judeca după note. Cred că toți te vedeau doar ca pe o notă.”
Echivalența dintre note, valoare și identitate nu este nicăieri mai clară decât în cazul unui student care, nereușind să obțină un scor bun la zhongkao, a fost repartizat la un liceu lipsit de prestigiu. Ajuns acolo, a ales trei ani de recluziune și studiu intens:
„În școala aceea, îmi era rușine să fiu unul dintre ei. Așa că m-am închis în mine, m-am concentrat numai asupra orelor și notelor, astfel încât să obțin rezultate de vârf sau să fiu cel mai bun din întregul program.”
Distanțarea socială față de colegi și efortul de a termina printre primii arată, pe de o parte, recunoașterea performanței școlare drept criteriu principal de validare personală și, pe de altă parte, convingerea că reușita la gaokao îi va restaura demnitatea, puternic avariată de insuccesul la examenul anterior.
Totuși, este important de menționat că unii participanți au avut dintotdeauna rezerve în a asocia performanța școlară cu meritul sau valoarea personală. După cum observa un student, „[gaokao] produce o mulțime de elevi cu note mari, dar abilități modeste. Pot obține note foarte mari, dar, dacă te gândești cu adevărat la competențele lor, sunt foarte slabi”. Însă, în perioada liceului, presiunea socială și concentrarea aproape exclusivă pe studiu oferă puține alte opțiuni de exprimare a individualității și recunoaștere socială.
Situația se schimbă radical odată cu trecerea la universitate. Presiunea venită din partea părinților dispare sau se diminuează considerabil. În universitățile internaționale, regulile jocului nu mai sunt nici ele aceleași. Metodele de evaluare se diversifică, solicitând studiu independent, gândire critică, reflexivitate, colaborare și comunicare. Universitățile încurajează și sprijină activ implicarea în cluburi studențești, activități sportive și culturale, proiecte de cercetare, voluntariat, stagii de practică și inițiative antreprenoriale. Profesorii nu se ocupă de microgestionarea studenților, ci așteaptă ca ei să-și organizeze timpul și să-și calibreze eforturile singuri. Dar probabil cea mai importantă schimbare are de-a face cu dispariția competiției intense. Spre deosebire de liceu, studenții dobândesc timp liber, pe care îl gestionează în funcție de propriile interese și priorități.
Semnificația notelor și miza lor înregistrează, la rândul lor, transformări profunde. De pildă, o studentă menționează că nu se mai simte în concurență cu colegii ei (spre deosebire de liceu, rezultatele studenților nu sunt făcute publice), ci doar în competiție cu sine însăși. În general, notele încetează să mai fie percepute ca parte a propriei identități și reflecție a valorii individuale. Chiar dacă pentru cei mai mulți studenți ele rămân importante, din obișnuință sau din considerente practice, precum dorința de a urma programe de masterat sau doctorat la universități de prestigiu, majoritatea caută să obțină un echilibru între studiu și celelalte preocupări pe care le valorizează.
Explicațiile culturale, întemeiate pe teoria moștenirii confuciene, explică numai parțial abordarea educației de către elevii și studenții chinezi și riscă să perpetueze reprezentări stereotipe. Experiențele din liceu și facultate ale participanților demonstrează că centralitatea notelor este în mare măsură o consecință indirectă a sistemului de educație orientat spre examen, iar semnificațiile notelor sunt construite social, prin interacțiune constantă cu familia, colegii, profesorii și instituțiile de educație.
