„Nu suntem așa diferiți”. Scrisori de la generații pe care le despart peste 50 de ani

Când am intrat în sală, am primit un bilețel pe care scria „A3”. La îndrumarea Sabinei Bălan, una dintre coordonatoare, dramaturgă de profesie, m-am așezat la masa marcată cu litera „A”, deci în echipa A. La celelalte mese se aflau echipele B, C, E, F, G, H toate vizibil mai numeroase decât cea din care făceam parte. 

Fiecare masă încerca să păstreze un număr egal de tineri și senioare de la Centrul Comunitar „Zi de Bine”. Eu am fost cel mai „bătrân tânăr”, singurul de 20 de ani. Am stat cu Miruna, elevă în clasa a XI-a, cu Alexandra, îmbrăcată într-o cămașă mov și cu un sacou roz peste, cu unghiile asortate la ținută, care a ținut să precizeze că „încă nu sunt senioară”, și cu Rodica, care ne-a spus că timpul îi permite să vină la centru cam de patru ori pe săptămână.

Prânzul a fost prilejul să ne cunoaștem mai bine și după pauza de cafea, ne-am întors să vedem „Scrisori pentru Viitor”, un colaj de filme scurte realizate de tineri de liceu din câteva orașe din țară. Scurtmetrajele prezintă povești diferite, dar cu același plot twist: o scurtă scrisoare video, trimisă pentru tine din viitor.

„Ne-am dat seama că cel mai greu pentru adolescenți este să vorbească despre viitor. Fără să fie ironici”, spune Andreea Lăcătuș, directoarea festivalului One World România, coordonatoare și co-inițiatoarea proiectului „Scrisori pentru Viitor”, alături de Simona Constantin. Elevi din 90 de licee au avut tutoriale, ghiduri și cursuri video ca să-și ducă la final proiectul care să-i ajute să-și imagineze și să își planifice viitorul într-un mod interactiv, prin film. „Consumăm imagine de tot felul și să nu știi nimic despre imagine, care are alfabetul ei, la fel cum îl are și o limbă străină”, mai spunea Andreea Lăcătuș, gândindu-se la momentele din timpul realizării proiectului.

Acum aveam să trecem și noi prin același proces, dar pe hârtie. Să ne scriem o scrisoare către noi cei din viitor. Senioarele au trebuit să se întoarcă în timp și să-și scrie lor din trecut. Atelierul găzduit la Centrul Comunitar Zi de Bine, în cartierul Uranus, a făcut parte din „One World România în cartiere”, un demers care a adus în această toamnă filmul documentar în șase zone ale Bucureștiului. Au avut loc proiecții, dezbateri și activități culturale despre locuire, migrație, schimbări climatice sau educație media.

Pe ritmuri retro, ca melodia „Opriți timpul” a Corinei Chiriac, ne-am apucat de scris. Fiecare participant a primit o ciornă albă pentru a-și așterne gândurile, dar și o foaie cu cerințele, tipărită față-verso.

Pe foaia noastră, a tinerilor, erau punctate patru idei esențiale, ca un ghid pentru a ne structura scrisoarea: „cum ești acum?; ce îți dorești pentru viitor?; întrebări pentru tine, adultul?, un sfat pentru tine din viitor?”.

Senioarele au primit tema trecutului, având tot patru repere pe foaia lor de instrucțiuni: „cum erai atunci?, ce ai învățat între timp?, întrebări pentru tine, adolescentă?, un sfat pentru tine din trecut?”.

Pentru 15 minute, cronometrate, dădeam un test al sincerității, unul cu pixul, altul cu carioci colorate. Apoi, cine a dorit, a citit scrisoarea cu voce tare. 

„Nu suntem așa diferiți”

„Dragă Miruna, astăzi este 22 noiembrie 2025, iar tu probabil vei deschide această scrisoare în 2035. Am mai multe întrebări pentru tine, dar, în primul rând, cum mai ești? În prezent totul e bine cu liceul și cu amicii. Chiar mă întreb acum cum voi fi peste 10 ani. Oare o să mai am breton? Oare mai obișnuiești să scrii în jurnal?

Îmi doresc ca pentru tine, cea din viitor, să devii mai ambițioasă și mai curajoasă, pentru că știm amândouă cât de teamă îmi este, uneori, să mă implic, de frica de a nu fi judecată. Îmi doresc mult să îmi mențin standardele și să devii o tipă mișto. Știu că poți. Poate chiar ți-ai cumpărat apartamentul acela din Belgia la care visai în prezent.

Sper să nu uiți momentele frumoase din vara lui 2025 și să îți faci cât mai multe și pe viitor. Chiar nu știu ce să mai scriu, dar sunt foarte curioasă și nerăbdătoare să văd cum evoluezi în timp. Sper să devii cea mai bună versiune a ta știu că ești capabilă. Să nu mă dezamăgești.” 

„Un lucru important pentru acum, care sper să conteze și în viitor, este să rămân fidelă principiului meu de a ajuta oamenii, dar să nu uit de mine. Când mă gândesc la viitor, îmi imaginez cât mai multe oportunități și simt o combinație de anxietate și entuziasm. Adolescența este mai nasoală decât în filmele Disney, dar foarte distractivă. Maturitatea este ceva ce încă experimentez, nu o pot defini.” Acestea sunt câteva dintre cuvintele unei adolescente într-unul dintre filmele proiectate în sală. Povestea filmului o urmărea pe ea, plimbându-se prin orașul ei natal, Timișoara, arătând locurile care o definesc: biblioteci, prietenii ei cei mai buni, centrul orașului și parcurile în care îi place să se plimbe.” 

Din 2035 am călătorit și în anii 1980. 

„Am fost norocoasă să mă formez într-un sistem de educație cu modele și valori. Am învățat ce înseamnă loialitatea, prietenia, respectul și grija față de cei din jur, dar mai ales să ajuți și să fii ajutat. Prieteniile mele cele mai frumoase au peste 40 și chiar 50 de ani. În fiecare zi îmi fac mici bucurii, mă descopăr și învăț lucruri noi. Fiecare zi este o provocare și o autodepășire. Sunt o norocoasă că particip la activitățile centrului Zi de Bine, care îmi aduc multă bucurie.”

Alexandra, una dintre senioare, a povestit că au trecut demult vremurile în care ea și prietenii se adunau în casele unora dintre ei, fiecare aducând ceva de mâncare, casete sau viniluri. Prieteniile de atunci s-au risipit în timp, iar ea a fost nevoită să plece în Belgia pentru a-și continua cariera.

La finalul atelierului, participanții, liceeni și senioare au împărtășit ce au simțit în timpul întâlnirii. 

• „Le mulțumesc tinerilor pentru că au avut răbdarea să asculte poveștile generației noastre”, 
• „Mi-a plăcut să ne conectăm două generații cu o mare diferență de vârstă, diferență care nu s-a simțit deloc”, 
• „A fost emoționant să vezi persoane cu mai multă experiență decât noi”, 
• „Mi-am dat seama că, chiar dacă suntem generații diferite, toți căutăm același lucru: să fim iubiți, auziți și înconjurați de oameni care ne apreciază.”
• „Să nu criticăm tinerii, pentru că nu știm ce gândesc. Trebuie să vorbim cu ei.”