Floricica, o pisică albă cu pete maro și negre pe cap, se tolănește pe covorașul de la intrarea în vechea clădire de pe strada Negru Vodă, numărul 30, din Pitești. Așezată la adăpost de soarele de august, se întoarce cu burta în sus, ca să fie mângâiată, iar torsul ei liniștit contrastează cu pereții reci, gri, pe alocuri scorojiți ai fostului penitenciar.
Vechea închisoare Pitești a funcționat în perioada 1941-1977. Deținuții politici închiși aici au fost supuși unor așa-numite încercări de reeducare prin tortură fizică și psihică sub mâna extremiștilor comuniști. Aproape 50 de ani mai târziu, Memorialul deschis în interiorul penitenciarului rămâne martor al ororilor de-atunci. Este a doua fostă închisoare deschisă ca Memorial, după cea de la Sighet.
Tot în clădirea închisorii, echipa Memorialului a deschis pe 23 august, de Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului, un muzeu al comunismului pentru copii, singurul de acest fel din lume.
Copiii interacționează cu întregul spațiu
„Comunismul este o perioadă din istorie foarte importantă pentru societatea în care trăim și în care trăiesc mai ales copiii, pentru că nu mai există o legătură directă între ei și comunism. Trebuie să înțeleagă felul în care ne-a influențat comunismul ca să putem depăși momentul acestei epoci”, spune Maria Axinte, fondatoarea Memorialului Închisoarea Pitești și cea care a coordonat echipa care a construit Muzeul Comunismului pentru copii.
Acesta se află într-o aripă a Memorialului, acolo unde funcționau, pe vremea când clădirea era închisoare, birourile administrative. Deocamdată, echipa să amenajeze două dintre cele șase săli pe care le are în plan, fiecare acoperind o perioadă a epocii comunismului.
Spațiul a fost creat în așa fel astfel încât să fie cât mai ușor de înțeles de către elevi. Și este în totalitate interactiv. Cei mici pot atinge obiectele și trage perdelele. Pot „răspunde” la un telefon fix vechi, iar dacă deschid ușile dulapurilor de metal, mobilier rămas din anii închisorii, găsesc informații despre liderii regimului, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu și Ana Pauker.
În mijlocul primei săli se află un cub mare, roșu, iar pe fiecare latură a lui scrie „statul comunist”, „marea adunare națională”, „consiliul de miniștri”, „securitatea”. Sunt organizațiile care funcționau în România comunistă și care doar dădeau iluzia că sunt separate. De aceea au și fost ambalate sub forma unui cub: un simbol al aceleiași puteri.
Pentru comparație, într-o construcție din lemn, copiii plimbă alte cuburi colorate, fiecare reprezentând o putere a statului democratic: legislativă, executivă și judecătorească. Puteri separate.
În expoziție sunt și mai multe obiecte din comunism, precum birouri, valize vechi și insigne de pionier și un carnet de partid, ștampilat după cotizațiile anuale.
De ce un muzeu pentru copii?
Memorialul Închisoarea Pitești a fost deschis în 2014 din dorința Mariei Axinte de a spune poveștile deținuților politici. Ale celor care, pentru că s-au împotrivit regimului comunist, au fost torturați, umiliți, bătuți, cu scopul de ceda psihic și de a se transforma în supuși dedicați regimului. Victimele experimentului Pitești au fost forțate să se schingiuiască reciproc, să facă munci umilitoare, să stea în condiții inumane, să blasfemeze și să-și jignească familiile - tortură psihologică.
Sunt orori greu de descris și dificil de înțeles chiar și de către adulți. De aceea, copiii sub 12 ani nu au acces la turul Memorialului, iar pentru cei ceva mai mari, ghizii omit anumite detalii.
„Este un subiect destul de violent, delicat, nici noi nu aveam pregătirea să le vorbim copiilor despre asta. Cum ai putea să-i explici unui copil despre blasfemii sau că studenții deținuți, în loc de împărtășanie, mâncau fecale? Sunt lucruri pe care nu le înțeleg nici adulții”, explică Maria Axinte.
Așa că a început să organizeze ateliere de lucru cu elevii, mai mari și mai mici, ținute de istorici și educatori muzeali, despre istoria comunismului, și ateliere interactive, cu jocuri de rol, astfel încât să înțeleagă mai bine regimul. De exemplu, povestește Maria, copiii au votat pe hârtie, cu ștampila, apoi le-au fost luate voturile ca să înțeleagă cum s-a instaurat comunismul. Sau li se spunea că li se iau obiectele prețioase, ca să înțeleagă ce este colectivizarea.
Copiii aveau câteva cunoștințe despre comunism, dar nu suficiente
Maria și-a dat seama însă că atelierele nu erau suficiente și i-a venit ideea de a construi un muzeul dedicat copiilor. În 2019 a început să pună proiectul pe hârtie. A lucrat, pe lângă echipa permanentă de la Memorial, cu cercetătorii Ioana Hașu-Georgiev și Lucian Vasile și educatoarea muzeală Iulia Iordan. A făcut și mai multe întâlniri cu copiii.
Prin editura Manuscris, a Memorialului, ei au scos un roman grafic pentru copii, „În gura marelui urs”, sub semnătura Anei Maria Lemnaru. Este despre cei 700 de copii întemnițați la Târgșor, acum singura închisoare pentru femei din România, care au fost supuși „reeducării” prin violență și experimente psihice.
Pe unii copii i-a încântat faptul că au făcut ateliere la Memorial și au văzut câteva dintre vechile celule, povestește Maria despre experiențele de la întâlniri. Alții au fost impresionați de povestea Ninei Noica, arestată la doar 15 ani, și au spus că vor să știe cum erau îmbrăcați și ce regim aveau deținuții în fiecare zi. Alții s-au arătat interesați mai degrabă de personalități, de Lenin și Dej.
Maria a vrut ca cei mici să fie implicați în crearea muzeului, așa că i-a invitat să spună ce ar vrea să vadă într-unul, chiar să-l deseneze. Într-o expoziție separată din muzeu, pot fi admirate planurile lor.
Se vorbește prea puțin despre comunism la școală
Echipa Memorialului a creat și un manual digital de istorie a comunismului, disponibil online, ce poate fi folosit de profesori la clasă, despre represiune, colectivizare și naționalizare și despre cum a rămas la putere Partidul Comunist în România. Iar la plecarea de la Memorial, copiii primesc un jurnal, un fel de culegere cu jocuri și exerciții. De exemplu, un exercițiu îi pune pe cei mici în situația de a-și imagina că sunt ei înșiși arestați la Târgșor și trebuie să scrie familiei, dar fără să vorbească despre condițiile din penitenciar, și într-un limbaj codificat să ceară medicamente.
Când au fost întrebați la ce se gândesc când aud despre comunism, răspunsurile elevilor, în mare parte de școală generală, au fost în majoritate Ceaușescu, propagandă, lipsa libertății, închisoare, foamete și dictatură. Aveau, așadar, câteva idei despre ce a fost comunismul, doar că nu le puteau pune cap la cap într-o succesiune clară a evenimentelor.
Foto: Cătălina Bocanu, ghid în cadrul Memorialului
„În manualele școlare, comunismul este menționat prea puțin, având în vedere că a durat 50 de ani în epoca contemporană. Dar în general, în România noi nu vorbim despre nimic contemporan, de la literatură la istorie și geografie. Toate sunt rămase undeva în timpul trecut, când au făcut profesorii școala”, spune fondatoarea Memorialului. Iar acolo unde se vorbește, în ultimele pagini din manual, lecțiile nu provoacă neapărat dezbateri la clasă, pentru a înțelege de unde a pornit fenomenul - din cauze politice externe -, ce i-a motivat pe politicienii de-atunci să abordeze acele strategii, cum au pus ei mâna pe putere.
„Cred că depinde foarte mult de profesor, să nu fie subiectiv. Și cred nici nu este ușor să le vorbești copiilor despre cum erau torturați deținuții sau alte evenimente sensibile. Ar putea fi un motiv pentru care nu se vorbește atât de mult despre asta în școli. Dar trebuie vorbit, pentru că asta s-a întâmplat”, crede Cătălina Bocanu.
Foto: Cubul democratic: unde puterile statului sunt separate
„Dacă nu e ca ei, nu e deloc”
Are 20 de ani și este studentă în anul III la Facultatea de Istorie din Pitești. Este ghid cu acte la Memorialul Închisoarea Pitești de doi ani, după o perioadă în care a făcut voluntariat acolo. A ajuns în echipa restrânsă a Mariei Axinte în clasa a IX-a, după ce a participat la un eveniment de 9 martie, de Ziua deținuților politici anticomuniști.
Când Maria i-a propus să fie ghid, a ezitat. Se temea că nu se va descurca, din cauza dicției. Dar a învățat foarte repede și acum nu se poate imagina făcând altceva.
Primul ei contact cu istoria a fost în clasa a IV-a, când a primit un manual foarte bun, cu multe imagini și pagini lucioase pe care putea scrie. Apoi, în școala generală, a dat de o profesoară care i-a fost foarte dragă și care a făcut-o să se îndrăgostească de istorie. A mers la olimpiadă, unde a ajuns la faza pe județ. În liceu a fost prima dată când s-a îndoit de ea și de pasiunea pentru trecut, când nu a mai rezonat cu profesorul, în primii doi ani. Dar apoi a venit alt profesor care i-a reaprins flacăra și și-a dat seama că a fost doar vina omului de la catedră.
Cătălina a lucrat și ea cot la cot cu Maria și restul echipei să pună la punct Muzeul Comunismului pentru copii, de care se declară foarte mândră.
Un lucru de care se tot lovește în tururile pe care le ține pentru vizitatori este scepticismul cu care este, uneori, privită din cauza vârstei.
„Am 20 de ani și nu am prins comunismul. Dar le spun vizitatorilor că ăsta e un avantaj pentru că am studiat perioada, am citit cărți, am adunat mărturii și pot veni cu o viziune obiectivă, fără implicare emoțională”, povestește Cătălina.
Dar ei spun că opinia mea nu este pertinentă pentru simplul fapt că sunt prea tânără și nu am trăit în comunism. Dar așa era și atunci: dacă nu era ca ei, nu era deloc. Prin această «ești prea tânără ca să vorbești» observ deja o consecință a comunismului. Așa ne afectează încă regimul. - Cătălina Bocanu
Societatea românească nu a depășit momentul comunismului, chiar și la generații distanță
Apoi sunt cei care au trăit în România condusă de Nicolae Ceaușescu și care cred că „pe vremea aia era mai bine”, pentru că se bazează pe niște mituri: toată lumea avea loc de muncă, avea „de toate”, avea o casă. Uitând, de fapt, că erau foarte puține produse pe care românii își puteau cheltui banii, importul era aproape inexistent, suprapopularea uzinelor cu muncitori ineficienți a dus la pierdere, nu câștig, iar ambiția fostului lider comunist de a achita o datorie externă enormă a dus la condiții grele pentru populație: curent cu porția, cozi la supermarketuri.
La care se adaugă problemele mai mult sau mai puțin palpabile: lipsa unor drepturi, a libertății de exprimare, Securitatea la tot pasul.
„Mereu le explic oamenilor că dacă în prezent avem nemulțumiri nu înseamnă că atunci era mai bine. Eu le spun să se gândească cum reacționează astăzi când e o coadă la supermarket. Încep: deschideți o casă! Atunci când se întrerupe curentul încep să facă sesizări, se supără, se enervează. Astăzi se pot plânge de un politician. Dacă făceau asta înainte, în secunda doi erau luați de Securitate”, spune Cătălina.
Maria este de acord. Societatea românească a rămas încă ancorată în trecut, inclusiv prin comportament și prin reacții. Prin temerea de a ne lua în mâini niște drepturi pe care știm că le avem.
Foto: Maria Axinte, fondatoarea Memorialului Închisoarea Pitești
„În timp, a devenit parte din noi. E foarte greu acum să mai delimitezi, ce parte e comunistă, ce parte e democratică. Nu suntem în comunism, avem alegeri, avem libertate de mișcare, de exprimare. Pe de altă parte, ne e frică să ne luăm aceste libertăți. Ne ducem în continuare la ghișeul de la ANAF, ne aplecăm și spunem «săru-mâna, haideți să mă ajutați și pe mine, se poate să…?», ne rugăm de oameni. Nu ne ducem să spunem: «e datoria ta să mă ajuți, te rog să o faci». Ăsta e schimbul de replici din societatea noastră pe care-l putem extrapola în toate domeniile”, spune Maria.
„Cu siguranță că tot ce s-a întâmplat în istoria noastră ne-a format ca oameni, dar să credem că 50 de ani de comunism nu ne-au transformat complet ar fi o minciună. Și generațiile născute după Revoluție sunt la fel de influențate, pentru că au fost educate de oameni care au trecut prin experiențele astea”, adaugă fondatoarea Memorialului Închisoarea Pitești.
