Profesoara de istorie din Timișoara care predă și la stat și la privat. „Și într-un mediu, și în celălalt, profesorul face diferența”

Profesoara de istorie din Timișoara care predă și la stat și la privat. „Și într-un mediu, și în celălalt, profesorul face diferența”

Adriana Bălaj (31 de ani) este profesoară de istorie la două școli din Timișoara: una de stat și alta privată. Când a intrat în învățământ, ca să-și întregească norma didactică, făcea naveta și la câte patru școli din județ simultan, una din ele la 60 de kilometri distanță. A încercat de fiecare dată să clădească o relație cu elevii ei și să facă istoria cât mai atractivă, indiferent dacă se află în fața unei table interactive de ultimă generație sau a uneia cu cretă. 

25.01.2022

de Andreea Archip

„Ce-o să fac? Știu istorie, știu cumva să predau, dar copiii ăștia sunt așa de diferiți. Cum pot să ajung la ei?” Adriana Bălaj a ajuns în primul ei an la catedră să predea în școala în care a învățat, în Cărpiniș, Timiș. „Un sentiment de singurătate”, asta își amintește că a simțit. Era singură acolo, ea, o tânără femeie de 21 de ani și elevii, 20 de perechi de ochi țintă spre ea. 

„Apoi, m-a izbit că școala arăta cam ca atunci când eram eu elevă, mă așteptam să fie schimbări în bine, să ai alte instrumente. Și astăzi sunt table cu cretă în unele școli, deci nu mă mai miră că în cei opt ani de când predau e la fel.”

În primii ani a avut călăuză modelul învățătoarei sale și a profesorilor de istorie din gimnaziu și liceu. A înțeles repede că un profesor nu devine profesor în momentul în care se vede cu o diplomă de facultate în mână și primește un catalog sub braț. Iar „sistemul” nu era pregătit pentru ambițiile Adrianei. Mai mult, era aproape hotărât să o descurajeze. Deși luase notă mare la titularizare, nu s-a găsit pentru ea în tot județul o catedră întreagă de 18 ore, așa că a trebuit să facă naveta la patru școli diferite din județ.

Adriana Balaj profesoara istorie

Programul unei navetiste

„Mă trezeam undeva la 5 ca să-mi pregătesc toate lucrurile. Erau mai multe posibilități: era tren de la Gara de Nord, la 6.20, ca să ajung în următorul oraș, Jimbolia, la granița cu Serbia, iar de acolo făceam autostopul pentru că nu exista încă microbuz școlar să ne ia și pe noi, pe profesori.” Revenea pe la 5 înapoi în Timișoara. A doua zi, alt sat, alte mijloace de transport. Își nota în fiecare zi satul în care trebuie să ajungă, să nu le încurce. Nu era singurul profesor cu un asemenea program și e convinsă că și azi sunt destui.

Se simțea obosită și frustrată pentru că uneori nici colegii ei nu înțelegeau de ce a ajuns să facă acest du-te-vino. Și mai ales, pentru ce? „O doamnă director de la o școală gimnazială din unul dintre sate, cred că de la 50 de kilometri distanță, zicea că ar fi trebuit să învăț să iau titularizarea ca să-mi iau o singură școală sau să mă duc în Timișoara, că vin cu pretenții la orar. Nici măcar dumneaei nu înțelegea că luasem o notă mare, dar nu existau ore titularizabile în județ.”

În 2020, 6% dintre europenii angajați făceau naveta, adică în jur de 12 milioane de persoane, potrivit Eurostat. În România, timpul mediu pe care îl facem până la muncă este de 27 de minute, dar există 6% dintre angajați care petrec mai mult de o oră pe drum. Adriana a fost în această categorie timp de cinci ani.

Adriana Balaj pe scena premiilor Merito

Anul trecut, când a primit distincția Merito, acordată profesorilor creativi și dedicați, și-a făcut un fel de bilanț. „Era extrem de greu și frustrant și chiar nu știu dacă aș mai face asta din nou de la capăt. Copiii îți dau satisfacția muncii, îți dau super energie, e drept. Drumul meu a fost așa și datorită acestei experiențe, dar a fost foarte greu.”

Studiile superioare și competențele i-ar fi putut oferi un job la privat, în oraș. Dar ea a rămas în sistem agățată de zâmbetul elevilor ei. Pentru unii poate părea o motivație ca un poster prins într-o pioneză, dar pentru Adriana era un tablou încastrat în perete. Putea fi distrusă legătura doar odată cu toată construcția. 

„Dacă mă gândesc bine, a fost singurul lucru care mă ținea acolo, satisfacția muncii cu elevii, legătura cu copiii și ideea asta a mea nebunească că schimbarea începe cu mine, că trebuie să fac ceva să schimb lucrurile.”

Idealistă și azi, dar ceva mai așezată, pe Adriana visele nu au făcut-o să plutească, ci au priponit-o în munca fiecărei zile. „Cred că aveam eu nevoie de un «de ce» interior: de ce mă trezesc dimineața? Acest «de ce?» îl făcusem așa de înalt ca să continui să merg în direcția aceea. Eu pot să schimb lumea, da, pot”.

„Pentru elevi e întâi relația cu profesorul și apoi informația”

Astăzi, Adriana are doar două școli la care predă, ambele în Timișoara: Școala gimnazială nr. 1 și Școala Gimnazială Babel. Prima, în Fabric, un cartier industrial, de periferie, cu problemele sociale care vin la pachet, și cealaltă o școală de centru, cu toate facilitățile, inclusiv cantină, bibliotecă, sală de sport, grădină și un makerspace – un fel de laborator pentru învățare practică cu toate dotările. 

Lăsând la o parte ce are fiecare unitate de învățământ în inventar, Adriana crede că dacă îți dorești, poți face aproape aceleași proiecte și într-o parte, și în alta. „Eu, Adriana, predau și la privat și la stat și fac aceleași lucruri cu copiii. E o limită într-adevăr legată de materiale, de resurse umane, dar toate aceste lucruri le-am făcut la stat prima oară și dup-aia am ajuns la privat. Și într-un mediu, și în celălalt, profesorul face diferența.”

Școala de la stat a ales-o ca pe o provocare. Mai mulți colegi au avertizat-o că e o școală grea. „În această școală sunt elevii de etnie romă, elevi din familii monoparentale, elevi în plasament, tot felul de cazuri, situația lor și socio-economică și de viață e foarte diferită și grea.” S-a pregătit temeinic ca să le fie aproape, a căutat cursuri, cărți, comunități de profesori, conferințe.

Lucrul cel mai important și ce mă ajută e relația pe care o am cu ei. Pentru ei e întâi relația cu profesorul și apoi informația, relație și apoi școală. La ei, nici nevoile de bază nu sunt îndeplinite, nu au electricitate unii, și apoi e nevoia de afecțiune, de conectare. Dacă nu e conectare, nu e relație - și studiile spun asta - nu se produce învățarea.

Așa că a lucrat întâi să îi aducă aproape, deși când a intrat în învățământ o colegă a sfătuit-o să nu le spună pe nume, ca să nu și-o ia în cap. A făcut exact contrariul. A învățat numele a sute de elevi.

„Le rețin numele mic și uneori sunt foarte atentă la interacțiunea dintre ei, îi știu cum îi poreclesc alți colegi, adică acele prescurtări pe care și le dau între ei. E un detaliu atât de mic, dar care schimbă relația foarte tare.”

Apoi, e important să vadă pasiunea profesorului pentru materia sa, dorința lui de a învăța și a evolua. O întreabă uneori de ce a vrut să devină profesoară. Le povestește și îi molipsește. „Le-am adus poze cu mine mică. Am făcut jocuri de cunoaștere, tot felul de activități nonformale, ne-am jucat, ne-am cunoscut, am învățat datele de naștere.” Dragul de materie vine mai greu, e conștientă de asta, dar are răbdare. Victoria este ca ei să vină la școală. „Sunt colegi care îmi mai zic că eu îi scuz că nu învață. Dar eu sunt conștientă că mediul în care trăiesc ei nu îi face să aibă drag de învățare. Tu dacă ești flămând și ai acasă scandal, nu ai chef să iei cartea și să citești. Eu nu mă supăr pe ei.”

La început primea întrebarea: de ce trebuie să învățăm despre niște oameni morți? Acum își începe orele fix cu argumentele pentru care e util să știi istorie.

Le arăt importanța istoriei prin aducerea relevanței în realitatea lor cotidiană. De la cum au evoluat legile, de ce astăzi legea spune să nu faci un anumit lucru și care e evoluția. Sau dacă îți place fotbalul, putem să învățăm la istorie cine a inventat fotbalul și care a fost primul popor care a folosit o minge și tot felul de alte lucruri. Aduc interesele și pasiunile lor ca să fie istoria mai aproape de ei.

Mici chibrituri care aprind flacăra curiozității. Adriana se bucură oricum la fiecare scânteie: că a învățat să arate ceva la hartă, să plaseze un an într-un secol sau epocile, orice înseamnă o victorie.

Materiale pentru ora de istorie

Cum se întâlnesc elevii din cele două lumi

Aceleași tehnici folosește la ambele școli timișorene, le-ar folosi în orice cătun sau în București, dacă ar fi cazul. Uneori a făcut și proiecte cu elevii de la stat și de la privat și de fiecare dată a avut grijă să le protejeze sentimentele copiilor.

Am făcut Shoebox (cutii de pantofi, în care expeditorul pregătește daruri pentru o persoană pe care n-o cunoaște). Copiii de la privat au pregătit și o scrisoare cu numele copilului de la stat. Atât de fain a fost! Adriana - că la privat îmi zic Adriana - tu îl știi pe David căruia îi pregătesc pachetul? și cum e el, ce-i place?

Adriana s-a implicat și în proiectul „Educație la înălțime”, pentru care a prezentat și documentat mai multe episoade filmate cu drona din diferite locuri din țară și străinătate. Proiectele ei de la clasă ajung și pe pagina de Facebook „History made fun” („Istoria distractivă”), ca să le fie inspirație altor profesori. Așa cum ea nu a avut la începutul carierei. De altfel, încearcă cu orice ocazie să se întâlnească cu profesorii începători. În definitiv, profesorul trebuie să fie un ghid, pentru elevi și pentru colegi.

„Profesorul îți este partenerul în învățare, are o experiență, are cunoștințe și îți poate fi alături pe drumul tău. Și trebuie să creadă în tine, că poți să fii cel mai bun, că poți să fii versiunea ta cea mai bună.”

Foto: proiectul Merito, pagina de Facebook „History made fun”

Andreea Archip

editor coordonator

A terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, a fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, a fost reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și Libertatea. 

CUVINTE-CHEIE

adriana balaj, profesoara istorie timisoara, profesoara stat si privat, merito, educatie la inaltime

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile