Note din cancelarie. Culisele vieții de zi cu zi a școlii sunt un microcosmos la care oamenii în general nu au acces, decât dacă au un prieten profesor dispus să le povestească. Aș vrea ca cititorii să aibă această experiență, a unui prieten care le descrie viața reală din tranșeele educației, ceva între Note din Subterană de Dostoievski și Gossip Girl. Experiența concretă a unui om, dincolo de masca Dascălului, ori hulit ori sanctificat.
La un moment dat, nu demult, în căutarea unor surse alternative de venit care să mai atenueze faptul că, din salariul meu de profesor, pot trăi de la o lună la alta dacă stau în mare parte doar acasă, mi-a venit ideea decadei: ce-ar fi să mă fac și eu influencer? Pare că toată lumea vrea să influențeze pe toată lumea cu câte ceva și pare că se fac niște bani la care eu nu îndrăznesc să visez nici noaptea, după ce am luat o cină studențească de supă de tăiței instant în a treia săptămână după salariu.
Mai tot văzusem content educațional, domnișoare voluptoase explicând probleme de matematică, alte profesoare învățându-i pe copiii de grădiniță cântecele despre părțile intime sau „cântecelul supărării” în care dacă ești supărat nu-i bine și atunci numeri până la zece și îți trece, sau chiar, ce mă gândeam să fac și eu, conținut care aborda problemele spinoase ale dulcelui nostru grai strămoșesc.
Predam și Limba română în acea perioadă, așa că mi-am zis că pot discuta problemele pe care le observ la clasă, dar și derapajele pe care le aud zilnic în media și pe stradă. Zis și făcut, și pentru două săptămâni am explorat și această ocupație de bază a zilelor noastre.
Am atras asupra mea scandaluri cu școala, părinții și elevii,
am încercat să trec peste faptul că urăsc expunerea publică,
am citit comentarii care m-au făcut să râd și să plâng simultan,
am observat cum un fapt aparent la mintea cocoșului, cum e faptul că e dezirabil să te poți exprima corect, poate stârni infinite controverse, ridica tsunamiuri de furie și frustrare, atrage comentarii de natură politică și dezvălui prăpăstiile adânci ale divizării prin care trecem ca societate, dar toate acestea vor face poate subiectul unui alt text.
Toate aceste provocări nu sunt ceea ce m-a oprit după două săptămâni, întrucât sunt lucruri cu care deja mă confrunt în profesia mea, ci descoperirea că în această nișă a creării de conținut educativ posibilitățile de remunerare sunt destul de mici. Pe scurt – de la cine să primesc brand deals? Nu puteam primi pachete de marketing atrăgătoare la care să fac unboxing și să mă jur că produsul mi-a schimbat în ultimele cinci minute viața, cum este de exemplu în contentul de make-up. De unde să fi făcut un haul? Pentru ce produse puteam primi bani să promovez în postările mele? Caiete, creioane, culegeri de limba română, ashwagandha, pastile de nervi?
Toate acestea m-au făcut să mă gândesc că o problemă a educației în zilele noastre este faptul că nu suntem deloc atrăgători pentru marketing și consum imediat. Nu putem vinde nimic.
Ce ar putea „vinde” profesorii
„Produsele” muncii noastre sunt de o natură intangibilă, nebuloasă, oarecum imprevizibilă și își fac efectul pe termen mediu spre lung. Or, lumea noastră este una a momentului, a trendului, a consumului rapid.
Toată lumea rostește răspicat, în discursuri și pase idealiste, că ceea ce educația produce este vital pentru societate, dar cu toate acestea când se pune problema lipsei acute de fonduri, aceleași voci răspicate se transformă într-un suspin exasperat de faptul că iar am venit să ne plângem și să cerem. Dacă aș fi un om de afaceri interesat de profit, nu aș investi într-o școală pentru că ar fi o gaură neagră care absoarbe resurse și nu produce nimic profitabil, mai ales în învățământul preuniversitar, unde elevii sunt foarte departe de a putea fi exploatați în câmpul muncii. Nu există nici industrii conexe care să fie interesate să investească sau să creeze parteneriate cu profesorii, cum se întâmplă între industria farmaceutică și de aparatură cu medicii, deși nici aceea nu este situația ideală.
Sper că vor vedea aici o oportunitate producătorii de caiete, pixuri și markere. Mă și văd intrând la oră. „Copii, deschideți caietele! Recomand caietele Ursulețul Sigma pentru calitatea excelentă a hârtiei, albul imaculat, rezistent la ștergere, și absorbția perfectă a cernelei! Pentru cele mai bune rezultate folosiți pixurile Pasta de Rizz în culorile preferate, nimic nu alunecă mai bine pe hârtie, lecțiile se scriu practic singure, nu se strică scrisul nici dacă te mișcă colegul, plus că sunt cele mai cool! Folosiți la comenzi codul Giuli67 pentru o reducere de 10%! Nu uitați să vă postați pe rețelele sociale poze cu caietul și pixul și să dați tag pentru o extra reducere de 5%! Scrieți, vă rog, titlul lecției! Pentru a scrie pe tablă folosesc doar markerele Atac, care oferă un contrast foarte bun, vizibil până în spatele clasei chiar dacă nu te interesează ce scrie pe tablă, iar pentru șters bureții Delicat ce nu lasă urme și nu au nevoie de alte soluții de curățare a tablei! Deschideți și cărțile, oferite de... “
Sau, mă văd la ședințele cu părinții: „Stimați părinți, se apropie perioada vacanței și copiii dumneavoastră vor petrece mai mult timp acasă! Dacă vă neliniștește acest lucru, recomand suplimentele alimentare ZenPlus ce vă vor da un plus de zen în a-i gestiona, o toleranță crescută la a repeta de zeci de ori aceleași lucruri, este îmbogățit și cu substanțe care calmează coardele vocale iritate de la nevoia de a vorbi pe un ton mai ridicat și oferă mai multă răbdare când cuvintele nu au rezultat. Folosiți codul de reducere Giuli10 pentru o reducere de 10% la comenzi de peste zece cutii. Recomand cu căldură și cursurile de mindfulness și respirație ale coach-ului Viorel Pomposu, ce are o experiență de peste doi ani în domeniu, a ajuns viral pe Tik Tok cu clipurile sale, a consiliat chiar și vedete care au reușit să treacă peste vacanțele cu copiii fără să fie nevoie să îi trimită mai mult de cinci săptămâni în tabere! Folosiți același cod, Giuli10, pentru a primi o reducere de 5% la prima ședință și gratuit un calendar al perioadei de vacanță, ce conține afirmații pozitive pentru fiecare săptămână!”
100 de metri de… hârtie igienică
Sună absurd, dar nu oare majoritatea vieților noastre a ajuns să sune cam așa? Faptul că aceste scenarii încă ne par absurde aplicate la mediul școlar este un semn bun al faptului că acesta rămâne încă un bastion mai ferit de capitalismul sălbatic, un spațiu care nu a fost încă transformat într-un teren de joacă pentru publicitate și consum.
Nu sunt reclame în școală, și așa ar trebui să rămână, dar în condițiile în care un stat slab și corupt refuză de decenii să investească și face din educație un sector lovit întâiul de tăieri și austeritate îți vine, ca profesor profund demoralizat, să te gândești că parcă ar merge un brand deal două, măcar cu o firmă care produce hârtie de xerox sau, de ce nu?, hârtie igienică.
Mă gândeam la acest lucru la un recent consiliu profesoral în care administratorul școlii a venit să ne comunice pe un ton grav că a constatat un consum mare de hârtie igienică la toaleta profesorilor, de peste 100 de metri pe zi și să ne îndemne, și el, asemenea guvernanților, la responsabilitate și parcimonie.
