
Fost clovn, actual muscă pe teren, mamă, biciclistă; veșnic cu dor de ducă.

Sunt dirigă de a XII-a anul acesta și m-am gândit să vă povestesc un pic despre ce se află în spatele ușilor închise, în casa unui profesor care se pregătește să retrăiască, în buclă, încă un final.
Dacă vrei, poți. Dacă înveți, vei reuși. Cine e serios și muncește, îi va fi mai bine. Am auzit aceste marote de nenumărate ori. Cel mai recent, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, spunea despre copiii ce provin din familii sărace că dacă învață, pot cumula bursa socială cu cea de merit, iar asta să fie o motivație suficientă pentru părinți „să trimită copilul la școală, nu la muncă”. Am ales să vorbim astăzi despre măsurile de combatere a abandonului școlar, adesea prezentate ca un panaceu, dar care nu pot trece nici drept plasture. Și despre disprețul de a da, de la înălțimea privilegiatului, greutate voinței înaintea putinței.
Trei familii își caută propriile moduri prin care să se împace cu plecarea de acasă a copiilor.