
Fost clovn, actual muscă pe teren, mamă, biciclistă; veșnic cu dor de ducă.

„Transport”, „psiholog”, „inspectorat” sau „bullying” sunt cam singurele cuvinte pe care le-am înțeles într-un atelier de educație în limba ucraineană. Pot spune că am fost audientă, așa cum sunt și copiii refugiați la orele din școlile românești și am văzut cum se simte bariera lingvistică pentru ei. Aceasta este însă doar una dintre problemele cu care se confruntă zilnic. Le-au dezbătut pe toate într-un forum și apoi le-au prezentat autorităților.
Cadrele didactice, părinţii şi copiii din comuna Curcani, Călăraşi, fac front comun pentru a ţine pasul cu educaţia online. Ei învață împreună că tehnologia nu e cunoaștere, tehnologia este instrumentul cunoașterii. Aşa depăşite moral şi fizic cum erau, cu WC-ul în curte, cu clase arhipline, cu program în trei schimburi, şcolile şi grădiniţele nivelau, de bine, de rău, diferenţele dintre copii. De pildă, manualele veneau târziu pentru toţi, şi de la sate, şi de la oraşe. Și tot, teoretic, erau gratuite. Pe când Internetul nu vine la fel peste tot. Învăţarea online a subliniat cu roşu inegalitatea de şanse în ceea ce priveşte accesul la educaţie.
Absolvent de istorie și cercetător Vlad Pașca explică părți importante din istoria României, de la sclavia romilor, Holocaust, relația cu maghiarii, războaiele mondiale și Marea Unire. O face în filmulețe de câteva minute pe Youtube, o contrapondere fără trufie, dar încăpățânată la istoria oficială, pe care am învățat-o cu toții de decenii.
„Noi nu învățăm istoria oamenilor, nu învățăm despre oameni, ci învățăm despre stat”, crede Vlad Pașca.