
Fost clovn, actual muscă pe teren, mamă, biciclistă; veșnic cu dor de ducă.

Pentru că sunt studentă la Departamentul de Pregătire a Personalului didactic, în paralel cu studiile de licență, trebuie să fac practică în școli. Am ajuns în fostul meu liceu unde în urmă cu doar trei ani protestam pentru drepturile elevilor, ca reprezentant al lor. Am fost cât pe ce să-mi pierd cumpătul la întrebarea unui elev, mi-am înțeles propriile limite și am avut zile epuizante. Am văzut munca profesioniștilor care nu se vaită de orar și nici măcar de salarii, așa cum se crede. Și m-am bucurat să am mentorul potrivit.
Profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” din Brăila, Adriana Bogatu îi învață pe elevii săi să vadă literatura ca pe o poartă de ieșire din haosul cotidianului. Documentează, pe pagina sa de Facebook, viața de profesor în pandemie: de la obstacolele prilejuite de deciziile de neînțeles ale guvernanților până la disperarea de a-ți vedea colegii profesori cum mor din cauza teribilului virus. Invită decidenții să vină să stea o zi întreagă într-o școală obișnuită, nu într-una „intens șamponată cu două zile înainte de vizită”, pentru a vedea cât de dificil este să respecți măsurile de igienă și distanțare.
Simona Voinescu este unul dintre cei 95 de directori care la începutul anului școlar și-au dat demisia, majoritatea din cauza salariilor. „Câștigam mai puțin cu o mie de lei decât o învățătoare”, spune fosta directoare, care anul trecut primea titlul „Directorul anului pentru antreprenoriat” din partea Asociației Valori în Educație. În ultimii 11 ani, aceasta a digitalizat toată Școala gimnazială Popricani din Iași, a crescut rata de promovare la Evaluarea Națională la peste 93% și a achiziționat echipamente IT de aproape jumătate de milion de lei. Spune însă că nu mai putea continua cu un salariu „de vânzător în supermarket”: „M-am simțit umilită!”