
Fost clovn, actual muscă pe teren, mamă, biciclistă; veșnic cu dor de ducă.

OP-ED. Predau în SUA și am picat un student care n-a venit și n-a participat la cursuri. Șefii mei au decis să-l treacă peste capul meu. Ce lecție primește tânărul de aici?
Poveștile. Poveștile le plac în egală măsură celor mici și celor mari. Vindecă, educă, motivează. Ce e, în fond, altceva, întreaga istorie, întreaga lume, în existența ei diacronică, decât o narațiune? Nimic nu există în afara unei narațiuni, iar poveștile, în formele pe care le-a consacrat teoria literară, fie ca povestiri, basme, parabole sau legende, fie în altele, corelative, sunt narațiuni paideutice, ne învață cum să trăim, cum să alegem binele de rău, pe ce să punem preț și de ce să ne ferim.
„Mint, fac absențe numeroase, care apoi sunt motivate cu ajutorul părinților”. Așa vede un profesor lipsa de respect. Altul povestește cum a înțeles că în spatele unor probleme de comportament ale elevilor erau niște situații grele acasă. După ce i-am întrebat pe elevi cum văd respectul din partea profesorilor, ne-am îndreptat și către cadrele didactice. Ei l-au definit prin interesul față de materia predată, mulțumiri, implicare, să nu înjure sau să le vorbească cu „dumneavoastră” și să se îmbrace adecvat. La fel de important pentru profi este și respectul din partea părinților sau a directorului.