
Fost clovn, actual muscă pe teren, mamă, biciclistă; veșnic cu dor de ducă.

Școala a început de o lună și profesorii continuă să-și cumpere măștile din banii lor, cu toate că angajatorul ar trebui să le asigure, potrivit Codului Muncii. „E ca și cum ai beneficia de o diminuare salarială”, spun sindicaliștii din educație. Există o speranță: de pe 25 octombrie, școlile și primăriile vor putea depune proiecte la Ministerul Fondurilor Europene și banii ar putea veni până la sfârșitul anului. Sunt eligibile cheltuielile făcute de la 1 august, condiția este să fie trecut clar în proiect momentul de la care se cere decontarea. Între timp, directorii de școli și profesorii sunt lăsați să se descurce. Sunt rare cazurile în care școlile au stocuri de măști, iar dacă au, le țin pentru situațiile de urgență.
„Să crești fără un tată îți poate altera permanent chimia creierului”. Am dat peste citatul ăsta în „Sunday Times”. Matematica relației mele cu tata e nedreaptă: am fost cinci ani cu el și de trei ori mai mulți fără. Cinci ani din care încerc să pun cap la cap piese de puzzle decolorate sau șterse, alteori vii, mereu din povestirile altora, ca să aflu cine a fost tata. Psihologii vorbesc despre importanța doliului a cărui delimitare în timp e diferită pentru fiecare și căutându-l pe el, înțeleg că această explorare e despre a afla mai mult cine sunt eu. Așadar, dragă tată, sunt eu, Catinca…
În august, Universitatea din Bergen, Norvegia, a lansat la apă vasul-școală Statsraad Lehmkuhl în cadrul proiectului The One Ocean Expedition. Timp de 20 de luni, vor sfida răul de mare studenți, oameni de știință, profesori și entuziaști, de dragul iubirii pentru știință. Practic, vaporul devine o universitate în larg, cu diferite cursuri și cercetări despre viața marină și schimbările climatice. Căpitanul ambarcațiunii, Jens Joachim Hiorth, a povestit pentru Școala 9, când a prins semnal la telefon, ce înseamnă o zi pe vaporul-universitate.