
Fost clovn, actual muscă pe teren, mamă, biciclistă; veșnic cu dor de ducă.

În fiecare vineri din ianuarie, ilustratoarea Alina Marinescu ne spune o poveste vizuală despre ce înseamnă să fii profesor în România și care poate fi influența ta asupra elevilor cărora le predai. Aceasta este a treia și ultima poveste ilustrată de ea.
„Nu te-a învățat la școală să saluți?” Întrebarea se aude de undeva din spatele meu și sesizez, în tonul vocii, iritare. „Ce vă învață la școală? Numai prostii...” continuă doamna. Nu întorc capul, dar mustesc. Este frustrant să auzi reproșuri redundante la adresa școlii și să simți această etichetă care îi este atribuită: spațiu în care nu se întâmplă mai nimic, în care învățarea nu se produce, în care tot ce se livrează sunt prostii.
Aproape un sfert dintr-o generație de copii de la țară se pierd pe drum în primii opt ani de școală. Adică un sfert nu mai ajunge la liceu. Despre școlile de la țară se știe că au toaleta în curte, că sunt prost dotate și au rezultate slabe la evaluările naționale. Sunt însă și școli din rural cu profesori dedicați, care dezvoltă proiecte și fac eforturi să-i ajute pe elevii lor să nu renunțe la educație. Cinci dintre aceștia au fost premiați în această săptămână de organizația Teach for Romania.