Fost clovn, actual muscă pe teren, mamă, biciclistă; veșnic cu dor de ducă.
În fiecare vineri din martie, Andreea Cristea, 18 ani, ne spune, pe capitole, o poveste mai mare despre ce înseamnă să fii licean. Aceasta e prima parte.
Cadrele didactice, părinţii şi copiii din comuna Curcani, Călăraşi, fac front comun pentru a ţine pasul cu educaţia online. Ei învață împreună că tehnologia nu e cunoaștere, tehnologia este instrumentul cunoașterii. Aşa depăşite moral şi fizic cum erau, cu WC-ul în curte, cu clase arhipline, cu program în trei schimburi, şcolile şi grădiniţele nivelau, de bine, de rău, diferenţele dintre copii. De pildă, manualele veneau târziu pentru toţi, şi de la sate, şi de la oraşe. Și tot, teoretic, erau gratuite. Pe când Internetul nu vine la fel peste tot. Învăţarea online a subliniat cu roşu inegalitatea de şanse în ceea ce priveşte accesul la educaţie.
K-pop, muzica produsă de artiști din Coreea de Sud, a devenit un fenomen global, cu miliarde de fani în toată lumea. Inclusiv în România unde există un site realizat de fani ai genului, dar și trupe de dans și concerte. În Coreea de Sud, o singură trupă – BTS – aduce miliarde de dolari la bugetul de stat, contribuția lor la PIB-ul țării fiind comparabilă cu cea a companiei aeriene Korean Air. În plus, spre un milion de turiști ajung în țara natală a curentului muzical fiindcă sunt fani ai genului. Școala 9 a vorbit cu trei fane și un organizator de evenimente despre nebunia K-pop de la noi.