Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu.
Profesorii voștri v-au povestit vreodată cum au făcut ei o boacănă în școală? V-au spus despre dascălii lor și relația pe care au avut-o cu ei? Două profesoare, una din Reghin, Mureș, și cealaltă din Galați, au pus la cale proiectul „Smart&kind learning community” și au pus laolaltă cadre didactice și copii într-un alt cadru decât cel obișnuit. Au făcut împreună ateliere de dezbatere, de empatie și de organizare a unui eveniment. Toate cu scopul de a lega și mai mult comunitatea și de a forma „mici lideri”.
De la cel mai depărtat cătun și poate până în cel mai select apartament din Cartierul Francez al Bucureștiului plutește o credință populară neprobată vreodată științific cum că nu e bine să înveți prea mult. Unii au perpetuat-o din amărăciune, fiindcă sărăcia i-a împiedicat să meargă la școală, așa că e simplu să spui că-ți dăunează. Alții fiindcă au văzut în jurul lor că mai mult decât diplomele i-a ajutat abilitățile cărora le spunem simplu șmechereală. Sunt cele pe care, așa cum scriu și la profilul de Facebook, le-au obținut la „școala vieții”. Preocupat și el de gura satului, un elev de la un liceu de la țară l-a întrebat pe un cercetător de Cambridge dacă e adevărat că „prea multă carte strică”. Măcar pentru el, incertitudinea s-a spulberat. Pentru celelalte milioane de români însă?
În timp ce manualele de prevenire mizează pe intimidare și zgârie suprafața problemei consumului de droguri, un specialist în reducerea riscului explică în ce fel ar trebui să le vorbim copiilor despre droguri. Și nu o face din cărți.
