
Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala9, în cei 20 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu.

Războiul din Ucraina a pus familii cu copii pe drumuri. Am văzut imaginile sfâșietoare de la granițele românești, oameni cu viețile într-un bagaj și fețe plânse. Unicef estimează că în acest moment 350 de mii de copii ucraineni nu mai au acces la educație, dar aproape toți cei 8 milioane vor fi afectați într-un fel de conflict. Războaiele globale au răpit dreptul la educație pentru 27 de milioane de copii în acest moment.
La 4 ani am vrut să fiu primăriță și la 5 actriță. Ha! Niciodată nu m-am putut hotărî de ce vreau să fac, că tare mult îmi place totul. Și-s și curioasă. Așa am ajuns să vreau în Franța la facultate, să studiez o dublă licență în Filosofie și Științe Politice. La Sorbona.
Tata nu a făcut facultatea când a terminat liceul, ci 41 de ani mai târziu. A intrat la buget fiindcă a avut o medie mare la bacul dat în 1981. Acum este student în anul al doilea la Geografie - Universitatea Valahia din Târgoviște, șef de an și cu cea mai mare medie din grupa sa. Se duce în fiecare zi la cursuri cu un entuziasm pe care uneori nu-l găsesc eu, proaspăt absolvent de facultate, la colegii mei care au o treime din vârsta tatălui meu. Am fost pentru o bucată de timp studenți în același timp, eu în SUA, el în România, purtând cu el la cursuri penarul meu din generală. O poveste despre educație, la orice vârstă.