Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu.
În fiecare vineri din luna iulie, propunem scenarii de creștere pe timpul verii. Astăzi, niște idei pentru activiștii din educație.
Începutul școlii vine adesea cu un amestec de emoții, deopotrivă pentru elevi și cadre didactice. Pentru a stabili un mediu primitor la clasă încă din prima săptămână din noul an școlar, profesorii ar trebui să se concentreze pe a pune bazele unei relații pozitive cu elevii lor, scrie Edutopia, publicația educațională a fundației regizorului George Lucas.
Vă amintiți vremurile de altădată, când, în dimineața de 1 ianuarie, împodobeam o crenguță cu flori de hârtie și cu acest accesoriu le uram părinților și celor cunoscuți să trăiască, să îmbătrânească – și nu oricum – ci ca un măr, ca un păr... Vă amintiți vremurile când ni se ura să fim tari ca piatra, iuți ca săgeata? Nu știm dacă se mai merge astăzi cu sorcova și dacă da, cât anume din semnificațiile ei sunt păstrate; s-ar putea să se fi golit de esență și să fie doar un pretext pur comercial. Dar în aceleași vremuri de altădată, se spunea că dacă rămâi nesorcovit nu-ţi va merge bine tot anul, așa că în prima zi a anului, atunci când am început să scriem articolul pe care îl veți citi miercuri, ne-am gând că v-am putea sorcovi noi, așa, ca să vă/ne meargă bine în 2022.