
Desenează, dansează, desenează. Zilele astea îi crește măseaua de minte și se simte mai înțeleaptă.

În timp ce Ministerul Educației promite de ani de zile digitalizarea școlilor, un grup de profesori de la Colegiul „Nicu Gane” din Fălticeni, județul Suceava, au luat problema în propriile mâini. Au identificat sponsori din mediul privat, printre ei chiar foști absolvenți, și au construit prima sală de clasă SMART din unitatea de învățământ. Doar că nu s-au oprit aici: au mai construit alte trei și o „reading room”, o sală de lectură amenajată în stil britanic.
Mihaela Tănasă este bibliotecară în comuna Popricani din Iași de 30 de ani, de pe vremea când TikTok și Instagram nu erau nici în poveste, iar copiii zburdau pe prunduri și veneau în vacanța de vară la bibliotecă cu lista de „lecturi suplimentare”. Acum, când tabletele și telefoanele le-au acaparat viața și celor de la țară, Mihaela încearcă să-i aducă mai aproape de cuvântul scris pe hârtie și să transforme biblioteca într-un centru comunitar.
De ce scriem?
De ce am ales să scriem?
Ce ne îndreptățește să scriem?
Sunt întrebări la care am decis să răspundem ca urmare a comentariilor generate de unele dintre articolelor noastre, mai ales a acelora care au scos la lumină firele de praf de sub preșul educațional. Sigur, am ridicat doar puțin colțul preșului respectiv, iar haterii nu au întârziat să apară. „Jurnaliștii lui pește”, „niște frustrați”, „habar n-au de sistem”, „îi urăsc pe profesori” sunt câteva dintre caracterizările care ne-au fost făcute.
Așa că am decis să aducem câteva clarificări.