
Antonia Pup este coordonator advocacy la Societatea Academică din România și studentă la Istorie. A fost președinte al Consiliului Național al Elevilor în mandatul 2019-2020, poziție din care a militat pentru transport gratuit pentru toți elevii din România, legea privind garantarea accesului la educație online pentru elevi și profesori, dar și pentru susținerea Bacalaureatului în pandemie. A fost implicată în consultări cu factori decizionali de la nivel național și european, internațional (Banca Mondială) pentru conturarea unor politici educaționale.

Mai bine de două luni au trecut de la preluarea mandatului de ministru al Educației de către Ligia Deca, anterior consilieră prezidențială pentru Educație și Cercetare a președintelui Iohannis. După preluarea mandatului, Ligia Deca a oferit comunicării ministerului o interfață mai prietenoasă, lansând chiar și un podcast al ministerului, a anunțat o revizuire a pachetului de legi în urma procesului de consultare publică și a lansat câteva campanii online. De pildă, cea care vizează promovarea oamenilor care și-au dedicat viața educației, de la profesori la directori, bibliotecari sau personal didactic auxiliar, îngrijitori etc. Doar legile România Educată întârzie să apară, pe măsură ce zilele ultimei luni a anului trec chiar mai repede.
Mii de copii români ajung anual în spital pentru diferite perioade. În tot acest timp, își pun școala pe pauză și când se întorc acasă trebuie să recupereze singuri materia. Există însă și spitale care au școli pentru copiii internați. Școala 9 a mers la școala sanatorială de la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina, Prahova, unde învață anual în jur de 80 de elevi. Aici ajung copii cu tulburări de comportament sau probleme emoționale care au fost dați afară din mai multe clase și au fost clasificați adesea ca fiind „copii-problemă”. Aici învață, cu pași mici, să mai dea o șansă educației.
O publicație locală mi-a propus să scriu, pentru suplimentul cultural al lunii septembrie, un text despre prima mea zi de școală, pe care să-l însoțesc cu o fotografie sugestivă din perioada în care eram elevă. Am acceptat fără să stau pe gânduri, spunându-mi că nu poate fi greu (și mi-am amintit de compunerile cu acest titlu pe care obișnuiam să le primim, sistematic, în clasele I-VIII).