Pe vremea când eram noi liceeni, nu exista așa ceva. Elevii nu erau implicați deloc în procesul decizional educațional, nici măcar în calitate de consultanți (poate doar responsabilii UTC – UTC de la Uniunea Tineretului Comunist). Îmi amintesc că prima acțiune a elevilor, de amploare, la care am participat, a fost în clasa a X-a, la câteva luni după Revoluția din 1989, un marș de protest prin care se cerea desființarea treptei a doua (examen care se susținea între clasa a X-a și a XI-a).
La școala din Gălbinași, Călărași, doar în jur de 150 de copii au primit dispozitive ca să participe la școala online. Nevoia era însă cel puțin dublă. În plus, în localitate nu prea este semnal, astfel că unii copii au ținut tableta ca bibelou, că tot n-au putut să se conecteze. Profesorii școlii le-au trimis fișe elevilor care nu s-au putut conecta, au căutat sponsori ca să le cumpere telefoane și tablete și în multe cazuri, și alimente. O felie din realitatea școlii în pandemie.
Un fost învățător este primarul ales cu cel mai mic număr de voturi din România, 126. Dar și cu unul dintre cele mai mari procente: 84%. Comuna Bătrâna, Hunedoara, nu mai are școală din 2002. Ultima generație pe care Radu Herciu a dus-o până la clasa a patra număra trei elevi. A fost învățătorul școlii din sat timp de 24 de ani și de 20 este primar. Inima i-a rămas însă la catedră, la copiii lui cărora „le-a pus creionul în mână” și care toți sunt plecați astăzi din micuța localitate de munte.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
