Profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” din Brăila, Adriana Bogatu îi învață pe elevii săi să vadă literatura ca pe o poartă de ieșire din haosul cotidianului. Documentează, pe pagina sa de Facebook, viața de profesor în pandemie: de la obstacolele prilejuite de deciziile de neînțeles ale guvernanților până la disperarea de a-ți vedea colegii profesori cum mor din cauza teribilului virus. Invită decidenții să vină să stea o zi întreagă într-o școală obișnuită, nu într-una „intens șamponată cu două zile înainte de vizită”, pentru a vedea cât de dificil este să respecți măsurile de igienă și distanțare.
În 1999 Liane Holliday Willey publica Pretending to Be Normal, o carte inspirată din propria experiență cu sindromul Asperger care face parte din multele manifestări ale autismului. Autoarea a scris cartea reflectând la copilăria ei, la felurile aparte de a reacționa, la „ciudățeniile”, idiosincraziile ei, dar și pentru a face loc unui dialog care pe vremea copilăriei ei nu exista. Autoarea se duce mult mai mult în timp, la sfârșitul anilor ’70 și întreaga decadă a anilor ’80 atunci când în Statele Unite unui copil ca ea, cu rezultate excepționale, bizareriile din comportament, stângăciile sociale erau mai puțin percepute ca fiind un semn al unei boli.
Note de cancelarie. Apropiindu-mă de 40 de ani și simțind din plin instabilitatea economică și politică, inflația, recesiunea, dar și declarațiile recente ale CEO-ului OpenAI Sam Altman cum că e mult mai costisitor ca energie și consum de hrană să educi un om timp de 20 de ani decât este să antrenezi un AI, nu pot decât să mă întreb: ne va forța revoluția AI să reconsiderăm vechiul proverb „Meseria e brățară de aur”?