În satele depopulate ale României, școlile închise au devenit semnul decăderii comunităților.
„Dana, 14 ani”. Astea au fost primele lucruri scrise de mine în jurnalul care stă și acum în camera mea. În momentele în care mă urăsc, chiar și pentru o secundă, mă pun să-l recitesc. Când l-am primit eram încă fericită. Îl primisem de Crăciun, era 2015 si aveam 13 ani.
Elevul Mădălin Ghiuler mergea șase kilometri pe jos, prin pădure și pășuni, din satul Mahriu, Vrancea, până la școala din comună. Ajungea rar nu doar din cauza distanței, ci și pentru că nu era deloc motivat. Abia la liceu, un colegiu tehnic din Focșani, a prins drag de învățătură. „Fie ultimul din bancă, fie primul din bancă, fie cel blond, fie cel brunet, toți trebuie priviți la fel și integrați”, spune astăzi tânărul de 26 de ani, profesor de matematică la Liceul cu program sportiv din Focșani. Știe că el a fost excepția, fiindcă regula sunt elevii care umplu statisticile Ministerului Educației la capitolul abandon școlar. Iată povestea sa, cum a relatat-o acesta pentru cititorii Școala 9.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
