Bullyingul poate lua multe forme, de la cele fizice, precum îmbrâncirea și lovirea, la cele țin de relații, ca răspândirea de zvonuri, excluderea cuiva din grupul de prieteni, ori remarci nepoliticoase. Mai poate însemna și hărțuire sexuală. Uneori, agresorii iau în vizor pe cineva pe motive de rasă, religie, aspect sau orientare sexuală. O cercetătoare explică de unde învață copiii să fie bullies și de ce trebuie să scăpăm de scuza „așa sunt copiii”. În România, 1 din 4 copii este victimă a bullyingului la școală, în mod repetat.
În 1999 Liane Holliday Willey publica Pretending to Be Normal, o carte inspirată din propria experiență cu sindromul Asperger care face parte din multele manifestări ale autismului. Autoarea a scris cartea reflectând la copilăria ei, la felurile aparte de a reacționa, la „ciudățeniile”, idiosincraziile ei, dar și pentru a face loc unui dialog care pe vremea copilăriei ei nu exista. Autoarea se duce mult mai mult în timp, la sfârșitul anilor ’70 și întreaga decadă a anilor ’80 atunci când în Statele Unite unui copil ca ea, cu rezultate excepționale, bizareriile din comportament, stângăciile sociale erau mai puțin percepute ca fiind un semn al unei boli.
O educatoare din Fetești se filmează când lovește un copil în timpul activităților de la grădiniță și din greșeală trimite videoul pe grupul de Whatsapp al părinților. Se face o anchetă, educatoarea își cere pensionarea și iese din sistem. Într-un interviu pentru Școala 9, psihologul Ligia Moise explică mecanismele prin care un profesor ajunge să fie violent și subliniază faptul că nu doar victimele au nevoie de terapie, ci și agresorii. „Dacă noi nu ne ocupăm de agresori la modul corect, nu facem decât să cărăm apă cu ciurul și apoi să ne mirăm de câte victime avem”.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
