D.P. Așa obișnuia să semneze articolele pe care le publica în ceea ce era, în anii ‘80, revista școlii. Revistă e impropriu spus, dar nici avizier nu poate fi numit acel panou din PAL prins de peretele de la parterul liceului, care își schimba înfățișarea săptămânal și pentru care scria el și elevii deopotrivă. Hai să-i spunem revistă-hibrid, fiindcă avea conținutul unei reviste, dar aspectul unui avizier.
Mihaela Tănasă este bibliotecară în comuna Popricani din Iași de 30 de ani, de pe vremea când TikTok și Instagram nu erau nici în poveste, iar copiii zburdau pe prunduri și veneau în vacanța de vară la bibliotecă cu lista de „lecturi suplimentare”. Acum, când tabletele și telefoanele le-au acaparat viața și celor de la țară, Mihaela încearcă să-i aducă mai aproape de cuvântul scris pe hârtie și să transforme biblioteca într-un centru comunitar.
În București sunt peste 222 de mii de elevi, iar 10% dintre aceștia se îngrămădesc în doar 13 școli. Am mers la trei dintre cele mai aglomerate instituții preuniversitare, cu aproape 2000 de elevi și peste, din sectoare diferite, însumat, cât populația unui oraș ca Lehliu Gară din Călărași. Doar că elevii sunt adunați cel puțin patru ore pe zi pe o suprafață de 8000 de ori mai mică. Am întrebat conducerea școlilor și mai mulți părinți cum au făcut față în vremea coronavirusului. Măsurile de igienă se respectă, distanțarea în bănci, mai greu. Dar oricare ar fi fost situația, cei mai mulți părinți spun că și-ar fi adus oricum copiii la orele cu prezență fizică.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
