
Este co-fondatoare Visual Playground și stăpână mândră de motan portocaliu. După 5 ani petrecuți în advertising, în vara lui 2016 s-a decis că viața ar fi cu siguranță mult mai frumoasă ca freelancer.

Vremurile miuțelor și jocurilor de-a prinselea pe mijlocul străzii au apus. Orașele au devenit tot mai nesigure pentru copii, iar părinții tot mai temători să-i lase singuri. Mai mult, nu doar că și-au pierdut locurile de joacă, treptat rămân și fără dreptul de a-și însoți părinții la restaurant sau în hoteluri. S-a întâmplat recent ca un local din București să impună regula ca cei mici să stea permanent așezați, dar e un trend global. Polarizată, discuția pendulează între „locurile child free încalcă drepturile omului” și „copiilor crescuți cu prea multă libertate le lipsește bunul simț”. Dar dezbaterea e multifațetată și cu rădăcini până în comunism.
Vi s-a întâmplat vreodată să vă gândiți că într-o anumită situație v-ați purtat de nota 4? Sau de nota 8? Sau de nota 10, caz fericit? Poate ați mers la un interviu, aveați totul bine gândit, erați siguri sau sigure pe voi, dar după încheiere, v-ați spus: Doamne, ce prost m-am descurcat! Apoi, surpriză, rezultatul să fie pozitiv, mai presus decât așteptările voastre. Poate, din contră, ați avut o discuție cu cineva, pentru care v-ați pregătit emoțional. Aveați de clarificat niște lucruri care țineau de raportul dintre voi, raport care, cu siguranță, era o sumă de interacțiuni, un întreg de acumulări, în timp.
11 septembrie a reprezentat anul acesta începerea școlii nu doar pentru elevii români, ci și pentru mii de elevi ucraineni refugiați în România. Între 30 și 50% dintre ucrainenii refugiați în Europa sunt copii și doar jumătate dintre ei au fost înscriși în țările gazdă în sistemul educațional, potrivit unui raport publicat de Agenția ONU pentru Refugiați. Unii dintre elevii ucraineni continuă să studieze online cu profesori din Ucraina, ei neștiind nici acum dacă studiile din România le vor fi recunoscute.