
Imediat ce a terminat cei trei ani de Jurnalism la Iași, și aproape tot atâția de scris la Opinia studențească, s-a orientat către un alt domeniu: învățământul. Acum este învățătoare într-o zonă defavorizată și încearcă în fiecare zi să-i învețe pe copii că lumea este mult mai mare decât comunitatea în care trăiesc.

Împreună cu șapte liceeni am creat un agent AI personalizat pe baza manualelor și cerințelor de Bac la română, fizică și mate. Cum s-a descurcat? În primul episod, limba și literatura română.
Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?
Opt profesori români și romi predau în școala din satul Măguri, Timiș, unde toate orele, cu excepția celor de română și engleză, se desfășoară în limba romani. Pentru oamenii din comunitate – peste 80% sunt romi – să termine un liceu și mai ales o facultate e o victorie. Călin Odă se numără printre cei care au reușit. Absolvent de Politehnică în Timișoara, acum le predă matematică elevilor din instituția în care a învățat și el. S-a întors în sat pentru familia lui, dar și ca să-i țină pe copii aproape de școală. Vrea să ocupe postul de mediator școlar, liber de mult timp, și să-i convingă pe adulții din sat să prioritizeze educația copiilor și să-i lase să învețe.