
Imediat ce a terminat cei trei ani de Jurnalism la Iași, și aproape tot atâția de scris la Opinia studențească, s-a orientat către un alt domeniu: învățământul. Acum este învățătoare într-o zonă defavorizată și încearcă în fiecare zi să-i învețe pe copii că lumea este mult mai mare decât comunitatea în care trăiesc.

12 limbaje de programare și 10 mii de absolvenți de liceu, o trupă de teatru și musical și peste 30 de meciuri de fotbal elevi-profesori. E o simplificare telegrafică a celor 50 de ani pe care Marcel Homorodean i-a petrecut la catedră, în Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”. Profesor de informatică, în 2012, dintr-o „aberație”, cum îi place să spună, a strâns laolaltă o mână de elevi și a creat trupa de teatru a colegiului, o trupă care îi aduce pe elevi la liceu alături de faima rezultatelor la olimpiade internaționale. Trupa Vianu a lui Homorodean a fost pentru unii absolvenți rampă de lansare către scenele mari, dar a fost pentru toți ceva-ul care i-a pus liceului majusculă.
Greva s-a terminat. Pe repede-înainte, pe grupurile de WhatsApp, mămicile s-au mobilizat și au pus întrebarea, la care așteaptă urgent răspuns: „Ce-i luăm doamnei? Ce le luăm doamnelor? Card cadou sau numai flori?” Doar asta le-a rămas părinților de la cei care au făcut grevă și au mărșăluit cu miile prin București? Că profesorii sunt săraci?
Op-Ed. Aproape cu toții știm cum începe Biblia („La început Dumnezeu a creat …”) sau Hamlet („Cine e acolo?”) sau un basm („A fost odată ca niciodată, …”), dar a-ți ști începuturile, atunci când devii conștient că ceva major s-a întâmplat în viața ta, ceva care te-a schimbat irevocabil, acest detaliu vital ni se arată cam mai întotdeauna fără a ne fi orchestrat viața pas cu pas, detaliu cu detaliu.