
Imediat ce a terminat cei trei ani de Jurnalism la Iași, și aproape tot atâția de scris la Opinia studențească, s-a orientat către un alt domeniu: învățământul. Acum este învățătoare într-o zonă defavorizată și încearcă în fiecare zi să-i învețe pe copii că lumea este mult mai mare decât comunitatea în care trăiesc.

De sărbători dăruim pentru că iubim, pentru că prețuim, pentru că vrem să oferim bucurie și sentimente. Darurile sunt, în fond, materializări concrete ale sentimentelor noastre. Dacă vrem însă să condamnăm ceva, putem condamna ploconul. Ploconul, care etimologic se referă la un cadou oferit ca recunoaștere a suzeranității, deci a unei superiorități dominatoare și care în Țările Române a ajuns să desemneze un bir, de fapt, un cadou devenit obligatoriu.
La Iași, există doi profesori care au pariat că literatura poate sculpta generațiile pe care ni le dorim mâine. Doi profesori care cred că lectura poate să le deschidă adolescenților lumi importante și să-i treacă prin experiențe necesare cu care să poată naviga prin viață. Nicoleta și Emil Munteanu, fondatorii revistei Alecart și organizatorii întâlnirilor omonime din cadrul Festival Internațional de Literatură și Traducere - FILIT, cred că aceste evenimente extra școală „sunt mai importante decât olimpiadele”. Crede și sistemul educațional românesc același lucru?
Câteva sute de elevi români merg la școală fără ghiozdan, au puține teme și nu primesc note. Asta pentru că sunt înscriși la școli private pe modelul finlandez, tip de educație tot mai căutat. Florina Russu, directoarea Şcolii Primare Româno-Finlandeze din Cluj-Napoca, a povestit pentru Școala 9 cum li se predă elevilor și ce așteptări sunt de la ei, dar și de la părinți, de ce nu e nicio problemă ca profesorilor să li se spună pe nume și elevii să vorbească neîntrebați sau să greșească.