Înainte de începerea școlii, am revenit, după un an, la Mariana Șerban, o bunică din Rahova care le crește singură pe cele două nepoate ale ei. A fost nevoită să iasă la pensie, deși și-ar fi dorit să lucreze în continuare, pentru că s-a obișnuit printre copiii care îi spuneau „mamaie” și pensia e mai mică decât salariul. „Nu e o rușine să dai cu mătura”, spune femeia. Deși munca ei din ultimul an a însemnat mai degrabă să dezinfecteze obsesiv suprafețele din clase și băi, într-o școală cu trei schimburi de elevi.
Până acum doi ani, Ionuț Stan ajuta romii care cerșeau pe stradă, în Franța, să se angajeze și să-și găsească o casă. A revenit acasă și, prin asociația Gipsy Eye pe care a fondat-o când era student, ajută copiii romi din satul ieșean Cozmești să nu abandoneze școala. Munca lui e cu atât mai grea cu cât nu luptă doar cu sărăcia, ci și cu discriminarea. „Toată lumea le spune: să fii rom înseamnă să fii hoț, să fii rău. Noi le spunem: rom înseamnă tradiție, înseamnă că ai o limbă a ta, că poți să faci orice în viață dacă muncești.” De Ziua Internațională a Romilor, sărbătorită anual pe 8 aprilie, vă prezentăm povestea unui luptător pentru drepturile lor.
Ce înseamnă pentru un copil dintr-o comunitate vulnerabilă să meargă la școală? Dar pentru părintele lui să poată să-și mențină un loc de muncă? O discuție necesară într-o țară în care sărăcia este stigmatizată și circulă în continuare mitul „asistaților social”. Maria Gheorghiu, președintă și cofondatoare a organizației OvidiuRo a lucrat timp de două decenii cu familii aflate în dificultate și explică felul în care se vede lumea atunci când grija ta cea mai mare este ce pui pe masă zilnic.