
A oscilat între print (Opinia studențească, Men's Health, Maxim, Marie Claire) și online (Vice, Glamour, Slow Forward, Mindcraft Stories). Are 12 ani de experiență în învățământul preuniversitar (I-XII, ca toată lumea).

Ca să ajungă din Afganistan în România cu mama și frații lor, Homaira, Fatima și Hadia au schimbat trei avioane. Respiră ușurate pentru că au plecat dintr-o țară în care pe stradă „nu știi cine trece pe lângă tine și dacă are o bombă”, însă au lăsat în urmă o parte din familie, la care se gândesc constant, mai ales acum că talibanii au preluat puterea. Aici au luat-o de la capăt ca refugiate și au aflat ce înseamnă bullyingul în școală și răutățile la locul de muncă. La 19 ani, Fatima lucrează full-time ca să-și ajute familia. Dar viața a început să li se contureze și aici: și-au făcut prietene și rămân senine cu privire la viitorul în țara adoptivă.
Cei care locuiesc la bloc știu că se întâmplă așa ceva. Sacul cu resturi menajere este scos pe casa scării, în fața ușii. Din el se prelinge un firicel de lichid, iar mirosul dulceag al cojilor de pepene (pe care le vezi amestecate cu coji de ouă, cu cutia de lapte și cu factura de la gaz) îți amintește de acea dimineață în care, trezindu-te și intrând în bucătărie, ai constatat că ai uitat să duci gunoiul.
A trecut cu bine de-Al Doilea Război Mondial, de venirea comuniștilor la putere și de cei aproximativ 30 de miniștri ai educației și ale lor reforme, școala din Bădăcin, Sălaj, nu și-a mai deschis porțile din această toamnă. A fost construită de Iuliu Maniu acum 85 de ani, dar în ultimii mai funcționa doar cu învățământ primar. Nu mai sunt nici elevi, dar nici satul nu a reușit să-și adune voința ca să păstreze construcția în misiunea ei. La umbra marelui Maniu, o comunitate pare în continuare divizată de fantomele istoriei.