
Îi este mai greu să scrie astea două rânduri despre el decât să deseneze o carte.

A trecut cu bine de-Al Doilea Război Mondial, de venirea comuniștilor la putere și de cei aproximativ 30 de miniștri ai educației și ale lor reforme, școala din Bădăcin, Sălaj, nu și-a mai deschis porțile din această toamnă. A fost construită de Iuliu Maniu acum 85 de ani, dar în ultimii mai funcționa doar cu învățământ primar. Nu mai sunt nici elevi, dar nici satul nu a reușit să-și adune voința ca să păstreze construcția în misiunea ei. La umbra marelui Maniu, o comunitate pare în continuare divizată de fantomele istoriei.
De la începutul crizei de sănătate au decedat de COVID aproape 35.000 de români. Nu se știe oficial câți dintre aceștia au fost profesori. Articolul de față este felul celor care i-au cunoscut pe mentorii dispăruți de a-i asigura: „Nu v-am uitat. Nu v-am uitat și fiecare pas pe care-l facem spre întoarcerea la o educație deplină vă include și pe voi”. Să-i prețuim pe ei ne ajută să realizăm mai bine ce importantă este școala.
Copilul meu, care are 15 ani, se amuza la tot felul de filmulete cu Ceaușescu, făcute cu AI. Tinerii participanți la Festivalul Beach, Please l-au aclamat pe Selly adresându-i-se cu „Ceaușescu” sau Dictatorul. Și într-un sondaj recent, 56% dintre tinerii cu vârsta între 18 și 29 ani consideră că Ceaușescu a fost un lider bun. Unde s-a rupt filmul?