
Îi este mai greu să scrie astea două rânduri despre el decât să deseneze o carte.

Au trecut vreo 13 ani de când părinții le-au trimis într-un centru de plasament din Galați, își amintesc Miruna și Carmen. La 17 ani, adolescentele se întreabă cum va fi viața lor după ce vor ieși din sistemul de protecție socială. În toată această perioadă, s-au întâlnit cu mama lor, care n-a fost de acord ca gemenele să fie adoptate. „Când voiam să mergem acasă vara, ne lua. Am vrut să fim acolo, nu conta că nu aveam ce mânca”, ne-a povestit Miruna în tabăra Asociației Ajungem Mari pentru adolescenții din centre. La mai multe ateliere, tinerii au învățat despre emoții, relații și cum să-și gestioneze banii.
Prima generație care a făcut clasa zero este și prima care va susține evaluarea națională după un an întreg de pandemie, cu ore mai mult online. O elevă de liceu din Buzău a întrebat 150 de colegi de clasa a opta, de la școli din tot județul, dacă se simt pregătiți pentru examene, cum a decurs pregătirea în online și ce soluții văd ei pentru a recupera materia. Nu este un studiu sociologic realizat după rigori științifice și nici nu are un eșantion reprezentativ. Este însă o oglindă a felului în care o parte din elevi văd școala în pandemie, care le sunt fricile și speranțele.
12 ani de școală și cinci de facultate, 17 ani legați cu aceeași rutină: eu într-o bancă, în fața mea profesorul. Am 56 de ani și de 28 de ani sunt profesoară în învățământul special (dintre care trei ani în Statele Unite, unde am lucrat cu elevi de liceu cu dizabilități de învățare). Ce mi-a rămas din cei 17 ani sunt câteva episoade, nu multe, în care am fost surprinsă, uimită, scoasă din zona de confort. Astăzi, când discutăm încrâncenat despre o nouă lege, eu mă întorc mai mult către profesorii care m-au format. Nu au fost atât de mulți. Putem astăzi să aducem mai mulți astfel de oameni în sistem?