Exploratoare de sisteme. Ale celor de legi, în educație, și ale celor de joc, în sport.
În 2013, NAPCAN (Asociația Națională pentru Prevenirea Abuzului și Neglijării Copilului din Australia) a lansat o campanie intitulată: „Children See, Children Do”, în traducere „Copiii văd, copiii fac”. Spotul campaniei durează 90 de secunde și prezintă copii care îi urmează sau îi însoțesc pe adulți, mimându-le comportamentul, preluându-le obiceiurile, mesajele, tonul vocii.
Prichindei trași la indigo. Șorțulețe. Sarafane. „Am cravata mea.” Colecția de fotografii de mai jos ne face să ne întrebăm care mai e relația noastră cu uniforma.
Pedala pe accelerație, muzica la maxim, viteză, hai, acum, repede, repede, repede. Astea ar putea fi indicațiile de pe un platou de filmare și, dacă ar fi așa, nu m-aș speria. Aș înțelege că anumite convenții cum ar fi cea în care realitatea este întreruptă pentru a face loc imaginației trebuie să se întâmple, altfel vor fi probleme și mai mari decât acest make-believe al artei. Numai că aceste cuvinte de mai sus nu sunt fictive, ni se întâmplă la fiecare sfârșit de noiembrie. Nu mai suntem oameni, se pare, ci am devenit doar un „accesoriu” al sărbătorilor de iarnă. Trebuie să intrăm în atmosfera creată atât în mediul online, cât și în magazine și casele noastre când dăm drumul la radio, TV, internet. Nu era însă așa.
