Copii de 6 ani trec, în câteva săptămâni, prin două interviuri de admitere la pregătitoare cu predare în germană, la școli diferite. Ajung în situația asta cei care pică admiterea la Colegiul Goethe din București și se luptă apoi pentru locurile rămase la celelalte două școli de stat din oraș, unde se mai predă germana ca limbă maternă. Aceste clase sunt pentru etnici, însă au ușile deschise și pentru copiii din familii vorbitoare de germană. Părinții celor respinși au trimis la inspectorat cerere de suplimentare a numărului de locuri. Școala 9 i-a întrebat pe câțiva dintre ei de ce își doresc atât de mult ca juniorii lor să învețe germană și de ce la Colegiul Goethe.
Am 23 de ani și sunt învățătoare în una din cele mai mari comunități compacte cu origini rome din Europa, unde curierii nu vin pentru că aici sunt „oameni răi”. Am în clasă 24 de năzdrăvani, pe care încerc să-i motivez să vină la școală în fiecare zi. „Ești cea mai bună doamnă”, îmi spun mereu. Uneori de mai multe ori pe oră. Nu pot să aleg un moment petrecut în acești doi ani pe care să îl povestesc. Nu știu dacă am fost mai mândră de ei atunci când au citit primul cuvânt sau atunci când am mers la teatru, iar cei de acolo ne-au zis mirați: „ce cuminți sunt!”
Accesul la educație în contextul pandemiei de COVID-19 este în continuare subiectul săptămânii în toată lumea. În Spania, un studiu arată că deschiderea școlilor nu a dus la creșterea semnificativă a numărului de cazuri. Tot ca măsură de protecție și ca să se asigure că e păstrată distanța, elevii unei școli din Italia merg să facă ore și pe plajă, când le permite timpul. Acești copii sunt norocoși. Fiindcă există în continuare copii care suferă că nu pot merge deloc la școală. În Kenya, fetele riscă violuri sau mutilare genitală cât școlile sunt închise. Peste restricțiile cauzate de pandemie, în Liban, explozia din august a distrus zeci de școli și 85.000 de copii din Beirut nu mai au efectiv unde să învețe.