Simina Popescu e ilustratoare, autoare de bandă desenată, și îi place să scrie. Romanul ei grafic de debut, Leap, un coming-of-age story queer, va fi publicat în 2024 cu Macmillan US, și recent a făcut tranziția spre a scrie non-ficțiune și proză scurtă. E pasionată de reprezentarea LGBTQIA+ în media contemporană și de povești despre intimitate și emoții profunde.
Mustrarea în fața clasei a fost pe punctul de a fi din nou introdusă în Statutul elevilor, la începutul acestui an. Deși este un mod de sancționare interzis din 2016, mai multe voci din sistemul de educație au reacționat spunând că profesorilor nu le mai rămân multe variante pentru a păstra disciplina în școală. Anca Petrescu, prodecanul Facultății de Psihologie și Științele Educației, explică pentru Școala 9 de ce criticile făcute public nu ajută climatul din clasă.
OP-ED. Îl țineți minte pe primarul Cristinel Condrea din Rediu, Iași, care amenința la o ședință de consiliu local că nu mai pune săpun și hârtie igienică la școală fiindcă nu are „niciun rezultat”? Aceeași mentalitate de tipul „profesorii să sufere și să demonstreze” o vedem și în discursurile legate de măsurile de austeritate ale guvernului. Și nu e de ieri, de azi.
Pe vremea când eram noi liceeni, nu exista așa ceva. Elevii nu erau implicați deloc în procesul decizional educațional, nici măcar în calitate de consultanți (poate doar responsabilii UTC – UTC de la Uniunea Tineretului Comunist). Îmi amintesc că prima acțiune a elevilor, de amploare, la care am participat, a fost în clasa a X-a, la câteva luni după Revoluția din 1989, un marș de protest prin care se cerea desființarea treptei a doua (examen care se susținea între clasa a X-a și a XI-a).
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
