
Simina Popescu e ilustratoare, autoare de bandă desenată, și îi place să scrie. Romanul ei grafic de debut, Leap, un coming-of-age story queer, va fi publicat în 2024 cu Macmillan US, și recent a făcut tranziția spre a scrie non-ficțiune și proză scurtă. E pasionată de reprezentarea LGBTQIA+ în media contemporană și de povești despre intimitate și emoții profunde.

O asociație de părinți a făcut o revoluție în orașul Bacău. Autoritățile locale au propus ca Școala „Nicu Enea”, la care au înscriși copiii, să fie arondată unui liceu din oraș pentru că are mai puțin de 300 de elevi, pragul cerut de lege ca să își păstreze personalitatea juridică. Ar fi însemnat să se desființeze posturi și, cel mai probabil, elevii să fie mutați în centru. Părinții au făcut anul trecut mai multe proteste și au convins politicienii locali că școala lor, cu promovabilitate 100% la Evaluarea Națională și fără abandon școlar, merită să rămână de sine stătătoare. Mai au un hop de trecut la Ministerul Educației, ultimul for care ia decizia, dar demersul lor atrage atenția asupra nevoii de școli de calitate la periferia orașelor.
La nici o săptămână de la atacul armat într-o școală din Texas, SUA, imaginile cu ministrul de Interne Lucian Bode înconjurat de copii cărora li s-au prezentat puști și pistoale mi-a ridicat o întrebare: este în regulă ca cei mici să fie în prejma armelor? Da, România nu e SUA, dar universul copiilor de azi e mai apropiat de cultura americană decât ne închipuim. Jocurile violente, armele de jucărie și cu atât mai mult armele adevărate au efect asupra felului în care copiii se raportează la pericole, arată cercetările științifice.
Călcatul unei cămăși, un film pe Netflix, fotbal, discotecă incluzivă cu „sclipici și vrăjeli”. Ce poate face un nevăzător și ce cred ceilalți că poate face?