Gabriela Horincar s-a întors acasă, în România, după aproape două decenii în vestul Europei. Sunt opt luni de când învățătoarea a revenit, iar adaptarea la sistemul nostru de învățământ nu este tocmai ușoară, mai ales că lucrează într-o comunitate de romi dezavantajată. Doar șase elevi din clasa pe care a preluat-o știu să scrie și să citească, deși sunt într-a treia și a patra. Inspirată de modelele educaționale din țările în care a locuit, crede că poate face o schimbare în comunitatea din Prislop, Sibiu.
Mirela Niță Sandu a fondat, împreună cu partenera sa Ioana Belu, acum două decenii, o școală românească de weekend în inima Europei, la Bruxelles. Au astăzi zeci de elevi din familii de români sau mixte care vor să rămână în contact cu țara părinților lor și învață geografie, istorie, artă și tradiții. Elevii stau la ore fără telefonul mobil și învață după metodele școlii belgiene care nu încurajează concurența. „Aici, ideea nu este să-i depășești pe ceilalți, ci să-ți depășești propriile tale limite”, a povestit românca pentru Școala 9.
Schimbare, reformă, nou. Toate sunt privite de pe margine și apoi începe „lătratul” general. Profesorii de Școala 9 Monica Halaszi și Horia Corcheș analizează categoriile comentatorilor, autointitulații experți în educație, apoi cei care cred că au expertiza necesară pentru a comenta doar pentru că au fost și ei elevi. Urmează incomozii, practicienii conștienți că este nevoie de schimbare și mai sunt și tăcuții, cei care nu înțeleg nimic din ce se întâmplă, obedienții.