
Sunt elevă și îmi place să ascult muzică, să citesc și să învăț lucruri noi.

40% dintre țările Globului au extins anul școlar și au prioritizat anumite materii în pandemie, arată un studiu realizat de cele mai importante organizații mondiale în domeniul educației. De asemenea, 28% dintre țările lumii au anulat examenele de la gimnaziu și 18% pe cele de la nivelul liceului. În același timp, aproape jumătate nu au schimbat cu nimic rutina educațională.
Nicoleta (40) dă lecții particulare de limbă spaniolă în Bangalore, o metropolă cosmopolită din sudul Indiei. Este voluntară într-un centru de copii seropozitivi și studiază psihopedagogie specială, pentru că își dorește să schimbe relația dintre profesori și elevi. În timpul liber, gonește din bucătărie maimuțe obraznice puse pe furat banane.
„Cel mai mare impact este atunci când profesorii lucrează împreună și discută despre impactul lor”, crede profesorul John Hattie. Autor al mai multor volume despre ce înseamnă o educație cu impact, cel mai cunoscut - „Învățarea vizibilă”, profesorul a rezumat, într-un interviu pentru Școala9, care sunt indicatorii la care un stat ar trebui să se uite dacă vrea o școală mai bună. Spoiler: nu este infrastructura. Și nici curriculumul.