Sociolog criminolog, despre reabilitarea profesorilor: „Screeningul sănătății lor mintale și emoționale ar trebui să fie o prioritate în sistem”

Sociolog criminolog, despre reabilitarea profesorilor: „Screeningul sănătății lor mintale și emoționale ar trebui să fie o prioritate în sistem”

Indisciplina profesorilor se pedepsește în prezent prin mustrare scrisă, scăderi salariale sau desfacerea contractului de muncă. Când se ajunge însă în instanță, judecătorul poate recomanda și consiliere psihologică. Gabriel Oancea, lector la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, specializat în criminologie și cod penal, a explicat pentru Școala 9 cum poate fi îmbunătățită legislația ca profesorii care trec prin anchete să fie cu adevărat reintegrați.

09.05.2022

de Andreea Archip. Foto: Vlad Chirea

Poate un profesor care și-a agresat elevii să își înțeleagă cu adevărat greșeala și să se întoarcă la catedră? Gabriel Oancea, specialist criminolog, crede că este posibil, dar procesul implică multă muncă și se poate întinde pe ani. Prin urmare, este foarte posibil ca profesorii care scapă doar cu o mustrare și revin la catedră să fie în continuare un pericol pentru elevi.

Sociologul propune ca în regulamente să existe explicit menționată obligativitatea consilierii acestor profesori și criterii clare pentru reintrarea în sistem.


Școala 9: Cum ar trebui să soluționăm cazurile de profesori care ajung să fie agresivi cu elevii?

Gabriel Oancea: Aplicăm legea în primul rând. În conturarea răspunsului aș adăuga că trebuie să ne uităm la modul în care ne selectăm profesorii și statutul pe care li-l dăm. Ar trebui să ne punem o întrebare utilă: care e modelul de profesor ideal pe care noi îl dorim? Pentru că nu e un standard, modelul variază în funcție de societate. Acum 20-30-40 de ani aveam alte așteptări de la profesori, acum este altceva, înainte aveam o relație de subordonare, acum profesorul este partenerul de învățare al elevului.

Care este viziunea Ministerului Educației? Își dorește o ierarhie, profesorul e cel care deține adevărul și elevul e un receptacul sau ei sunt parteneri într-un model socratic, amândoi sunt într-un proces de învățare?

Prin urmare, ar trebui ca acești oameni să nu ajungă în sistemul de învățământ.


„Răbufnirea e rezultatul unor adunări treptate”


Dar se poate întâmpla ca el să intre în sistem, să treacă de testările psihologice și în timp să ajungă la niște derapaje.

Sunt aceleași probleme și la alte categorii profesionale, polițiști, militari care ajung să se sinucidă. Sunt oameni care au probleme psihologice, trec prin depresii, iar actul de predare este destul de solicitant. Tu ai o interacțiune, trebuie să controlezi un proces în fața a 30 de elevi, ei îți subminează autoritatea, nu învață, se mișcă întruna, sunt n factori disturbatori.

De aceea, screeningul sănătății lor mintale și emoționale ar trebui să fie o prioritatea în sistem.

Auzim adesea, după un caz, că fusese evaluat psihologic acum un an și nu avea probleme și gata, ne-am spălat pe mâini. Din punct de vedere birocratic suntem acoperiți, dar așa nu rezolvăm problema niciodată.

Nu spun că evaluarea a fost superficială, formală, poate la momentul în care a fost evaluat era OK, dar în viața sa au intervenit probleme, a apărut o depresie. Din păcate, depresia nu este asociată bolilor profesionale.

Și totuși studiile globale arată că depresia a devenit prima cauză de dizabilitate în câmpul muncii.

Într-adevăr. Există apoi teama de a nu fi etichetat. La noi, în continuare, dacă suferi de depresie în anumite cercuri se vorbește deja de nebunie. Răbufnirea e rezultatul unor adunări treptate.

Apoi e puțina preocupare pentru vocație. Angajez niște persoane, sunt sănătoase mental, dar nu au vocația de a preda, pentru ei învățământul e un mijloc de a avea o profesie curată, un job, dar nu au ceea ce numim „chemare”.

Neavând talent pedagogic și înțelegerea vârstei copiilor, vii cu autoritatea, „ascultați-mă pe mine!”.

Psihologul Gabriel Oancea vorbește despre reabilitarea profesorilor 

În afară de autoritatea polițistului dată de lege și pedepsită dacă e încălcată, autoritatea profesorului trebuie doar recunoscută social și izvorăște din competența sa.

Când ajungem la situații conflictuale în școală, deja e prea târziu, răul e deja făcut.

În acest moment, profesorii pot primi o mustrare, o scădere de salariu și în ultima instanță desfacerea contractului de muncă. Cum vi se par măsurile?

Adică pleacă de la ceva care e irelevant, gen o mustrare, și apoi merg în extrem, datul afară, fără însă a înțelege ce e cu omul respectiv. Dar de ce nu-l duc la o evaluare? O evaluare nu în vederea de a-l da afară, ci pentru a vedea ce soluții sunt pentru a-l integra.

Sunt în continuare profesori care găsesc portițele de a se întoarce la catedră, fără vreo evaluare...

Găsesc portițele pentru că sistemul e așa creat. Poate plângerea penală nu este dusă până la capăt, se prescrie, se perimă sau începe o investigație care ulterior, după ce trece lumina presei peste ea, este abandonată. Legea spune că orice îndepărtare a cuiva dintr-un sistem public e condiționată de îndeplinirea unor criterii expres prevăzute.

Dacă nu e inculpat nu pot să pun în mișcare acțiunea penală și nu pot să-i suspend contractul. Așa că unii reîncadrează persoana respectivă pentru că altfel ar însemna să nu respecte legea.

Etapele schimbării unui om

Există situații în care pedeapsa poate să funcționeze și să fie așa cum spunem popular „învățătură de minte”?

Da. Mă întorc la legea penală, fiindcă eu predau criminologie. Legea penală spune că dacă judecătorul apreciază că nu trebuie să-l condamne la o pedeapsă privativă de libertate, poate să îi dea obligația de tratament asociată suspendării sau amânării. Tratament, consiliere, programe de reintegrare, toate există în corpul legii penale.

Mă miră însă că după ce are loc un scandal și ești expus atât de mult mediatic sau în comunitate ai puterea să te întorci la catedră. Capitalul de încredere, de imagine, acestea sunt fundamentale. Profesorii sunt repere morale, avem anumite așteptări și când nu le împlinesc, suntem dezamăgiți.

Așadar, putem spera că o persoană care a fost agresivă, trecând prin consiliere, poate redeveni un profesor bun?

E greu de spus. Exceptând situațiile în care omul a avut un derapaj total discordant în raport cu viața lui anterioară – dar acestea sunt cazuri rare – cazurile de umilire, de bullying asupra elevilor sunt greu de gestionat. Unde mai pui că doar o parte ajung în spațiul public fiindcă cineva înregistrează sau filmează momentul.

I-am întâlnit și eu în sistemul de învățământ pe acești profesori agresori, despre unii cu care m-am intersectat ca student știu că sunt și acum la catedră. Doar că dacă nu ajung să fie cunoscute public, nici nu se rezolvă ceva.

Când vorbim de cazuri sistemice, intervenția e serioasă. Da, pot fi reabilitați, dar dezbaterea e profundă și pornește de la întrebarea pe care noi ne-o punem adesea în profesia noastră: cum se poate face schimbarea unui om?

Teoria spune că un om se schimbă după ce parcurge mai multe etape:

- Prima e de precontemplare, atunci când spui că n-ai nicio problemă. De exemplu, cineva îți zice să nu mai fumezi, iar replica este: mie îmi face bine. Tu îmi spui de boli, de cheltuieli. Replica e: cheltui tu, te îmbolnăvești tu?

- A doua fază e când omul începe să aibă o ambivalență în schimbare: își dă seama că așa cum era înainte nu e bine, dar îi e destul de neclar unde vrea să ajungă. E faza de contemplare: vreau, dar nu vreau, e o balanță.

- Dacă printr-o intervenție terapeutică treci de această fază, ajungi la faza de decizie când spui: mă schimb! Nu din categoria „de mâine mă las de fumat” sau „de la anul merg la sală”. Decizia autentică e din acel moment.

- Apoi vine etapa de acțiune.

- Următoarea este etapa de menținere. Schimbările au fost făcute în mare parte și mai sunt doar ajustări. În această fază, din nefericire, poate veni o etapă de recădere, recidivă, când sub influența unor varii motive ajungem de unde am plecat.

„Trebuie să facem cu adevărat o evaluare și să avem așteptări realiste”

Cât durează tot procesul?

Depinde despre ce vorbim. Dacă vorbim de dependența de heroină s-ar putea să te învârți în cercul ăsta de șase-șapte ori. Dar de multe ori durează ani până ajungi la faza de contemplare, să accepți că ai o problemă și trebuie să te schimbi.

Prin urmare, nu pot da un răspuns sigur pentru că este un proces de durată și o muncă permanentă. Pot da exemplul agresorilor domestici care, atunci când se întâlnesc cu un ordin de restricție împotriva lor, după ce și-au bătut soția și au supus-o la traume ani la rând, brusc faptul că nu mai au voie să se apropie de ea le trezește o aparentă iubire. Se duc la judecător și spun că s-au gândit, au mers de două ori la psiholog și și-au dau seama unde au greșit și vor să reia povestea de iubire.

Așadar, trebuie să facem o anamneză a ceea ce era omul respectiv, să nu acceptăm ușor că două întâlniri cu un psiholog l-au „reparat”, ci să facem cu adevărat o evaluare și să avem așteptări realiste pentru că lucrurile nu se rezolvă de pe azi pe mâine.

În cazuri de violență, agresivitate, aceste probleme sistemice sunt un mod de a fi, de a trăi. Oamenii se pot schimba, bineînțeles, dar necesită o intervenție care nu se produce repede.

Putem avea încredere că o persoană care a fost acuzată de agresiune sexuală, de exemplu, se poate reabilita după o intervenție serioasă și să se întoarcă la catedră?

Fiecare caz e diferit. Speranța există, am cazuri de oameni care au comis infracțiuni sexuale, au fost părăsiți de familie și s-au reconstruit, au copii, au familie. Dar în spatele cazului a fost muncă multă de ambele părți. Persoanele au conștientizat pierderile. Cum trec din precontemplare în contemplare? Teoria ne spune că persoana trebuie să treacă printr-un șoc foarte mare, de natură să zguduie persoana și convingerile sale. Acest șoc se traduce prin pierderea unor persoane dragi, că au fugit, au murit, au plecat. Deci o zgâlțâire puternică a vieții. Sunt oameni care trec prin nenorociri și nu-i ating, fiindcă mereu va exista un vinovat, nenorocitul cu camera care l-a filmat, de pildă.

Nu există soluție universală sau speranță pentru toți. Comportamentul uman e dinamic.

În general, lumea privește revenirea la profesorat cu mare circumspecție. Școala nu e un loc în care să faci experimente, să-ți validezi teorii.

Așa cum n-am certificat cu adevărat intrarea în sistem, n-am standarde nici care să certifice revenirea. Apoi, părinții de multe ori tac ca să nu sufere copiii repercusiuni și după ce ies din școală nu le mai pasă ce va fi.

Chiar m-am gândit noi de ce nu am făcut scandal când ne-am confruntat cu profesorul abuziv? De frică, nu știam ce note ne va pune, ce urmări vor fi, ești copil, ești tânăr. Acum am 40 de ani, mi-ar fi ușor să fac o plângere, dar atunci nu știi cum să reacționezi și profesorul simte că are puterea. Părinților le e și lor teamă.  

Andreea Archip

editor coordonator

A terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, a fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, a fost reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și Libertatea. 

CUVINTE-CHEIE

psiholog, criminolog, reabilitare, profesori, disciplina

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile