Vorbim de ani întregi despre necesitatea de a reforma educația din România și ne îngrijorăm, pe bună dreptate, în fața dezastrului măsurat clar de testele internaționale, care arată nivelul uriaș de analfabetism funcțional din rândul elevilor români. Aproape în fiecare an școlar se fac în educație schimbări care nu au o cercetare serioasă în spate și nu înglobează o viziune pe termen lung. Previzibil, acestea eșuează și ne trezim că aruncăm în lume noi și noi generații de elevi nepregătiți pentru ceea ce urmează să trăiască.
Cea mai recentă testare PISA, cea din 2015, a arătat că peste 38% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeți din punct de vedere științific: nu înțeleg fenomene simple și nu pot stabili legături elementare între cauză și efect. Rezultatele, mult sub media internațională, reprezintă un semnal de alarmă care nu reușește să miște aproape nimic în învățământul românesc.
Cum au descoperit germanii că nu au o educație atât de bună pe cât credeau?
În urmă cu 18 ani, decidenții dintr-un alt stat, Germania, se îngrijorau în fața unor rezultate mult mai bune decât au obținut vreodată elevii români: copiii germani înregistraseră scoruri aflate în media internațională din anul 2000. Acela a fost punctul de plecare al unei reforme de amploare a educației din Germania, care a condus, după ani de fundamentare științifică și după un amplu proces de validare empirică, la un învățământ bazat pe competențe.
Primul indiciu că învățământul german nu este atât de performant pe cât se credea a venit în anul 1995, odată cu rezultatele la testele TIMSS. „Rezultatele studiului TIMSS din 1995 au reprezentat un șoc pentru profesorii, cercetătorii și decidenții germani. Performanțele în știință și matematică ale elevilor germani au fost măsurate ca fiind de abia medii – aceste rezultate nesatisfăcătoare nu erau în conformitatea cu credința fermă în superioritatea educației germane. Și mai rău, rezultatele au fost confirmate de testele PISA”, se arată în studiul De la PISA la standarde educaționale: Impactul testărilor la scară largă asupra educației științifice în Germania. Testele PISA din 2000 au scos la iveală nu doar rezultate neremarcabile, ci și un număr neașteptat de elevi cu performanțe foarte scăzute și diferențe foarte mari între landuri. Și au constituit punctul de plecare al unei schimbări de proporții.
Schimbarea paradigmei și mutarea accentului pe alfabetizare științifică și matematică
În lumina reformelor iluministe și a umanismului reminiscent din secolul al XIX-lea, germanii trăiau cu ideea că sistemul lor de educație trebuie să fie mult deasupra celor din alte state puternice ale lumii. Și nu mică le-a fost mirarea să descopere că lucrurile nu stau deloc așa, ceea ce avea să le diminueze în timp avantajul competitiv și șansele de a fi o forță economică mondială. Și-au dat seama că dacă nu schimbă substanțial sistemul de educație, performanțele lor nu se vor îmbunătăți, ceea ce le va diminua potențialul de inovație și, ca urmare directă a acestui fapt, pe cel economic.
În mod tradițional, educația germană punea accent pe Humanistische Bildung, formarea ca om. Testele internaționale au scos pentru prima dată în evidență nivelul analfabetismului științific și matematic în rândul elevilor germani. Acest lucru a dus la o schimbare de paradigmă și la definirea unui concept de alfabetizare științifică și matematică pe care sistemul de educație să și-l asume clar ca scop. Iar conceptul a devenit centrul reformei educaționale care a urmat.
Pe scurt, germanii au considerat că scopul educației de bază nu este acela ca elevii să devină specialiști în niște domenii foarte restrânse, ci să fie capabili să funcționeze într-o societate care se află într-o continuă schimbare. Acesta este rostul alfabetizării științifice sau umaniste.
În materie de educație științifică, cercetătorii și decidenții germani au pornit exact de la ceea ce măsoară PISA – să poți să stabilești legături dintre cauză și efect, să poți să explici anumite fenomene, să evaluezi argumente, să lucrezi cu date experimentale. Apoi au stabilit la nivel teoretic care sunt competențele pe care trebuie să le aibă un elev pentru a reuși să facă aceste lucruri și au creat standarde educaționale la nivel național. Următorul pas a fost testarea la scară largă a modelului competențelor, pentru a vedea dacă ceea ce a fost conturat la nivel teoretic poate fi aplicat cu succes în viața reală.
Și de abia după aceea a fost introdus la nivel național modelul bazat pe competențe. Întreg procesul a fost dominat de dezbateri intense între diferite tabere și de reticența unor landuri, care nu credeau în validitatea acestui model venit de la guvernul federal. Pe parcurs încă, pozițiile s-au armonizat.
Cum funcționează modelul competențelor
Ce înseamnă modelul competențelor în educația științifică din Germania? Modelul competențelor traduce în comportamente concrete standardele de alfabetizare științifică și el are trei dimensiuni, arată studiul De la PISA la standarde educaționale: Impactul testărilor la scară largă asupra educației științifice în Germania. Prima dimensiune este cea de conținut, de domeniu, care are la rândul ei patru clase: folosirea conceptelor (1); dobândirea cunoașterii (2) – care înseamnă procedee de tip inquiry [investigație], adică deprinderea unei metode științifice prin care să dobândești cunoaștere; evaluarea cunoașterii (3) – adică capacitatea de a discerne când o anumită ipoteză este fundamentată pe dovezi, spre deosebire de una care este pseudo-științifică; comunicarea cunoașterii (4) – care constă în capacitatea de a construi argumente cu caracter științific, de a explica și descrie în termeni științifici.
Sursa de inspirație: Studiul „De la PISA la standarde educaționale: Impactul testărilor la scară largă asupra educației științifice în Germania”
Cea de-a doua dimensiune a modelului este complexitatea, prin intermediul căreia îți poți da seama care este nivelul la care un copil reușește să satisfacă un anumit standard, iar în funcție de asta să faci și ajustări în procesul educațional. Iar a treia dimensiune ține de așa zisele procese cognitive – reproducere, selecție, organizare, integrare. Studiile empirice au arătat că ea se corelează cu dificultatea itemilor de evaluare. De exemplu, este mai simplu să răspunzi la întrebări care te pun să reproduci informații decât la întrebări care îți cer să integrezi informații. Integrarea informațiilor se asociază și cu complexitatea din cealaltă dimensiune.
Exemplu felului în care a schimbat Germania sistemul de educație în urma testelor PISA ne arată care ar trebui să fie atitudinea unui stat față de o problemă din educație și cât de temeinic trebuie pregătită o reformă. De fapt, așa arată o schimbare sistemică.
