770.732 de kilometri scrie pe bordul autobuzului. Adică în 33 de ani cât a umblat pe străzile Brașovului, autobuzul a adunat kilometri cât să înconjoare Pământul, pe linia Ecuatorului, de 19 ori. Ultimul popas îl face în curtea parcului industrial Metrom, din Brașov, unde trece printr-un proces de trasformare. Bormașinele huruie, se aud bătăi de cuie și câțiva bărbați își dau indicații scurte.
Natalia și Adrian se învârt prin mașină și se uită la ce s-a mai făcut de pe o zi pe alta. Acum pot testa și sistemul audio. „Acum că auzim cât de bine funcționează sistemul audio și cât de drăgute sunt luminile... Cred că pentru copii va fi destul de atrăgător să umble la butoane”, e încântată Natalia. Are ochi scânteietori, de copil, și un zâmbet care topește ghețarii. Nu e de mirare că elevii ei din Augustin se țin scai după ea.
Se caută șoferi de visuri
În dreapta șoferului a rămas plăcuța cu numele șoferului: „Gică”. Un nume universal, care tot va fi pomenit de copii și profesori și de toți vizitatorii spațiului Edubuzz. „Special l-am lăsat pe Gică acolo”, spune Natalia. „Și am găsit și o poză cu Ceaușescu din ‘83. Autobuzul e din ‘87”, o completează Adrian. „Am mai găsit și bilete de autobuz, le-am păstrat, o să le înrămăm frumos”, continuă Natalia. Amândoi speră ca acest autobuz reinventat, care va deveni hub educațional, să adune alți și alți „șoferi de visuri”, cum frumos îi numește Natalia pe viitorii voluntari ai proiectului.
„Tot conceptul, nu doar autobuzul, ne-am dori să fie un punct de referință pentru o schimbare, ceva inedit, ieșit din comun, care să-i facă pe copii să viseze și să-și dea seama că lucrurile nu se limitează doar la ceea ce văd în mediul apropiat”, spune Adrian. Și ce văd în jur este, de multe ori, alți copii care abandonează școala, care se căsătoresc de mici și devin părinți când alții abia se gândesc la Bac. Un cerc vicios din care pot ieși doar prin educare.
Tânărul antreprenor a ajuns în Augustin în 2017, prin programul Teach for Romania, care de ani de zile convinge tineri profesioniști să se facă profesori în cele mai dezavantajate comunități din țară. Înainte să ajungă la catedră, făcuse o mică excursie în zonă și pe cât de pitorești i s-au părut peisajele, pe atât de „la capătul lumii” părea satul. Dar a acceptat provocarea.
Foto: Sosirea autobuzului la Augustin
„Pentru copii contează mai mult relațiile”
Și-a dat seama repede că nu-i va fi ușor să lucreze cu copiii care nu știu să-și gestioneze emoțiile și se exprimă țipând, lovind sau distrugând. Uneori chiar cei mai blânzi dintre elevi reacționau așa. Cum a fost cazul unui băiat care s-a înfuriat pentru că nu a mai avut și el timp la oră să încondeieze ouă și a explodat. „Efectiv a început să distrugă prin clasă. Să dea cu picioarele în lădițe de lapte, în coșul de gunoi. Am avut grijă să nu se rănească, să nu distrugă chestii, dar l-am lăsat să poată să își exprime furia. Tantrumul a durat între 30 și 40 de minute și a fost foarte puternic. Nu am vrut să-l las să plece din clasă ca să nu se termine asta într-o manieră nepotrivită”, își amintește Adrian. După ce copilul s-a calmat, au stat de vorbă despre ce s-a întâmplat și au făcut curat împreună. Pentru învățător, experiența a fost una transformatoare. A realizat că înainte să predea adunarea și scăderea, trebuie să construiască relații sănătoase cu copiii.
Pentru ei contează mai mult relațiile cu cei din jur, în mod special cu persoana de referință la momentul respectiv, profesorul, educatorul, învățătorul. Pentru ei contează relații. În rest, pot să învețe de frică sau pot să învețe pentru că sunt inspirați. Construirea relațiilor este cel mai important și cel mai mâncător de energie proces.
În cei doi ani la catedră, Adrian a avut copii care au venit la școală uzi până la piele când ploua sau în teniși iarna. „Vii pregătit pentru a preda și a face cu ei lecții și când colo ei au alt tip de nevoi pe care trebuie să le adresezi pentru că sunt nevoile de bază. Ei nu au capacitatea să se gândească la actul educațional dacă le încheață picioarele sau le este frig.”
Toate astea le-a povestit Adrian în pauzele de dat la lopată. Locul din Augustin unde va fi amplasat autobuzul trebuie amenajat, așa că trebuie să împrăștie pietriș. Terenul le-a fost concesionat de un fiu al satului, medic în Brașov, care a dorit să dea ceva înapoi comunității.
Foto: Natalia Ginghină și Adrian Secal, creatorii Edubuzz, în curtea în care va sta autobuzul educațional
Copiii care așteaptă ultimul autobuz
Adrian are un ajutor de nădejde, pe Ciprian (nume fictiv), un băiat de 17 ani, care a abandonat școala după clasa a doua. „Eram obraznic, doamna, mă băteam, stricam”, povestește băiatul motivul pentru care n-a continuat. Mai are șapte frați și până în pandemie, se gândea să plece și el în Anglia, să muncească. Acum așteaptă autobuzul, cu toată metafora pe care ideea de așteptat autobuzul o aduce. Așteaptă o nouă șansă să învețe lucrurile pe care nu a putut să le învețe când era mic. „Ți-ar plăcea să te facem aici îngrijitorului locului? Să ai grijă de ce se întâmplă aici, să păzești spațiul?”, îl întreabă Adrian. Ciprian se fâsticește în fața propunerii și nu știe ce să răspundă. Așa că se întoarce la muncă. Din a treia încercare reușește să urnească din loc o roabă încărcată ochi cu pietriș. O altă metaforă, a determinării.
Adrian este cel care a convis-o și pe Natalia să aleagă să predea la Augustin. Tânăra de 35 de ani s-a întors în România, după zece ani de Suedia. Era hotărâtă să lucreze în domeniul educației, dar nu știa de unde să înceapă. Tot prin Teach for Romania a ajuns la catedră și datorită poveștilor lui Adrian, în Augustin.
Am lucrat cu adulții cam ultimii zece ani, în situații foarte de risc, vulnerabile, și concluzia, după ce am încercat să-i ajut pe ei, este că trebuia făcut ceva mult mai devreme, în copilărie, în timpul școlii. Și atunci, natural, a fost tranziția către educație și vârsta copilăriei.
Mai multe șanse
Acum se bucură în fiecare zi de copiii ei „mici, drăguți, zvăpăiați, energici și sinceri, foarte sinceri”. S-a alăturat și ea lui Adrian la lopată. După ea au venit alți copii curioși când au ieșit de la școală. „Doamna, dumneavoastră ați făcut pentru noi mai mult decât părinții noștri”, o gratulează cu inocență a fată de clasa a șasea, căreia Natalia îi predă engleza și informatica. Și Maria are acasă alți șapte frați și mama ei este din nou însărcinată. De multe ori, ea este mamă pentru frații mai mici și lecțiile nu mai sunt o prioritate. „Cu mare plăcere o să vin la autobuz”, spune fata.
Acum negociază cu Natalia o plimbare cu mașina ei. Se urcă în mașină și nu mai vrea să se dea jos. Profesoara îi explică de ce nu poate să o ia azi cu mașina și fata își ia rucsacul și pleacă spre casă, nu foarte fericită. În fiecare zi, copiii se agață de Natalia și Adrian ca de o ultimă speranță că nu li se va duce copilăria atât de repede. La școală sunt toți elevi, copii. Acasă au griji mai mari decât pot duce. De aici și absențele.
„Una dintre cele mai mari provocări ar fi faptul că nu reușesc să-i văd în fiecare zi la ore și ei nu reușesc să ajungă la ore în fiecare zi. Apoi ar fi provocarea faptului că acasă nu au timpul sau spațiul sau sprijinul să facă teme”, spune Natalia. De aceea este nevoie de Edubuzz în Augustin: „Ca să încercăm să-i apropiem de ceva mai multe șanse. Ca în viitor, când vor fi adulți, să se poată descurca singuri.”
Foto: Autobuzul va fi împărțit în mai multe zone, fiecare pentru activități diferite
Lecțiile pe care ți le predau copiii
Ne întoarcem în Brașov, unde autobuzul primește ultimele cosmetizări înainte să o ia spre distinația finală. „Aici e zona de bucătărie unde vrem să facem diferite activități de gătit pentru copii”, face un tur Adrian. „Vom avea un televizor pe care să îl folosim pentru a ne inspira la diferite rețete. O să folosim zona asta pentru a învăța și puțină matematică, măsurători, kilogram, litru”, completează Natalia. Apoi e zona cu mese fixe și rabatabile unde copiii își vor face lecțiile sau vor învăța să scrie și să citească. Un hub educațional în toată regula, deloc neobișnuit în orașe, dar care în Augustin va fi centrul comunei.
„Copiii ne întreabă dacă vine autobuzul astăzi. Nu, n-o să vină astăzi. Deci vine mâine? Nu, n-o să vină mâine. În alte două secunde: deci vine azi?”, glumește Natalia. Unii îi întreabă dacă mai trebuie să meargă și la școală dacă vin la autobuz.
„Ne-au rugat să fie boxe, să fie minifrigider în autobuz, luminițe, să fie și niște animăluțe de companie. Poate primim un peștișor…”, e la fel de entuziasmată și Natalia. De altfel, învățarea e mereu în două direcții. „Ce te-au învățat copiii azi?”, o tachinează Adrian. „Că lucrurile se întâmplă la timpul lor, fiecare lucru la timpul lui și fiecare lucru cu un scop. Răbdarea.”
Cei care vor să sprijine proiectul Edubuzz o pot face în continuare cu o donație aici.
1/3
