„Copiii noștri sunt dezamăgiți de un sistem neadecvat pentru ei”. În Marea Britanie, tot mai mulți părinți aleg homeschoolingul

„Copiii noștri sunt dezamăgiți de un sistem neadecvat pentru ei”. În Marea Britanie, tot mai mulți părinți aleg homeschoolingul

Numărul copiilor din Marea Britanie care fac homeschooling este în creștere, ajungând acum la 92.000. Sănătatea mintală și mediul de învățare precar sunt printre motivele principale invocate de părinți pentru decizia de a-i scoate pe copii din sistemul educațional de masă.

28.03.2024

de Cristina Radu

Mai mulți părinți ai elevilor cu diverse nevoi educaționale speciale au spus că cei mici au fost pur și simplu traumatizați de perioada petrecută în școală și că nu a existat altă soluție decât homeschooling pentru că au refuzat să mai meargă la ore, scrie The Guardian.

Își mușca interiorul obrajilor până la sânge

„De la început copilul meu a avut probleme la școală”, a mărturisit o mamă pentru The Guardian. Fata ei are autism și are dificultăți senzoriale, în sensul că o deranjează zgomotul și luminile puternice. Este inteligentă și se descurcă foarte bine din punct de vedere academic, spune femeia în vârstă de 47 de ani. Dar îi este dificil în relația cu colegii, iar anxietatea ei este atât de intensă încât nu vorbea cu nimeni la școală.

Cea mică, în vârstă de 9 ani, a început să aibă absențe, iar mama ei risca să fie amendată, conform legii, din cauza asta. Medicii au sfătuit-o să o scoată din învățământul de masă pentru că ajunsese să-și muște interiorul obrajilor și să-și frece limba de dinți până la sânge. „Nu am avut de ales”, a spus mama pentru ziarul britanic.

De atunci, mama își educă fiica acasă, o experiență pe care femeia o descrie „stresantă”. Nu are cunoștințe legate de predare și nici nu a primit sprijin în sensul ăsta. Ba mai mult, au apărut și problemele financiare pentru că femeia a trebuit să-și scurteze programul de muncă pentru a o supraveghea pe fiica ei.

Cu toate astea, ea recunoaște aspectele pozitive: fata se simte mai bine emoțional și psihic, iar academic e în continuare pe drumul cel bun.

Părinții riscă amenzi dacă elevii lipsesc prea mult de la ore

Mai mult de două treimi dintre părinții cu care a discutat The Guardian și-au retras copiii din școli anul acesta sau anul trecut. Cei mai mulți au spus că au apelat la homeschooling ca ultimă soluție pentru că instituțiile de învățământ nu au sprijinit nevoile copiilor, în cazul celor care au autism sau tulburări de anxietate. Un argument des întâlnit în răspunsurile părinților a fost și părerea că mediul școlar nu le permite elevilor să se dezvolte din punct de vedere social, emoțional și chiar academic.

„Mediul haotic, incertitudinea dată de schimbarea frecventă a profesorilor suplinitori, orarul în continuă schimbare, bullyingul, toate astea au făcut să-i fie foarte greu”, spune un alt părinte despre experiența copilului său. Băiatul a început să aibă atacuri de anxietate odată cu trecerea la liceu, atacuri care s-au agravat. Erau legate în principal de teste, teme și de „gestionarea așteptărilor”.

Școala, spune tatăl, a refuzat să motiveze absențele din motive de sănătate mintală și pentru că era în risc de amendă, a luat decizia de a-l școli acasă. Atacurile de anxietate și panică s-au rărit, și-a recăpătat încrederea în el și progresează mai bine academic pentru că subiectele de studiu, alese împreună cu părinții, sunt adaptate nevoilor și intereselor lui. Avantajul lor a fost și că ambii părinți au fost profesori. „Îmi fac griji pentru toți oamenii aflați într-o situație similară care nu sunt profesori și nu au angajatori înțelegători - al meu mi-a permis să lucrez în mod flexibil de acasă”, a mărturisit tatăl pentru The Guardian.

Dezavantajul este că fiul său a alunecat și mai mult în izolare, adaugă tatăl, care nu vede homeschoolingul o soluție pe termen lung.

Și alți părinți au invocat bullyingul ca motiv pentru decizia lor de a-și scoate copiii din școală. Asta, și faptul că programa de învățământ încărcată care nu îi pregătește pe copii pentru lumea reală și pentru un loc de muncă și nu le permite să-și exploreze interesele, scrie ziarul britanic.

O mamă a spus că și-a retras fiica din școală pentru că rămăsese în urma colegilor ei. „Decalajele de învățare nu erau acoperite. Profesorii merg pur și simplu înainte cu lecțiile, iar unii elevi rămân în urmă, ea a fost lăsată în urmă. Asta a făcută să aibă o stimă de sine foarte scăzută. Se simțea ca un eșec”, a explicat ea.

„Copiii noștri sunt dezamăgiți de un sistem neadecvat pentru ei. Guvernul trebuie să se trezească”, a spus un alt părinte pentru The Guardian.

Homeschooling în România

Homeschoolingul nu este clar reglementat în România. Legea educației spune că se poate organiza învățământ cu frecvență „în situații care țin de starea de sănătate a preșcolarului/elevului”. Regulamentul de organizare a unităților de învățământ mai stipulează că părinții care nu asigură școlarizarea elevului pe parcursul celor 13 ani obligatorii de școală pot primi amendă între 100 și 1.000 de lei sau pot fi obligați la muncă în folosul comunității.

Codul Penal de asemenea îi pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă penală pe părinții care, în mod nejustificat, îi retrag sau îi împiedică pe copii să meargă la școală.

Soluția pe care au găsit-o unii părinți a fost să-i înscrie pe elevi pe niște platforme internaționale care funcționează legal. Urmează cursurile prin intermediul lor, susțin diferite examene, iar apoi le echivalează. Costurile variază între câteva sute de dolari și câteva mii de dolari pe an.

Două mame au povestit pentru Școala 9 despre experiența lor cu homeschoolingul și avantajele și dezavantajele pe care le văd. Ambele au vorbit despre hărțuire și „metodele învechite” de predare și învățare din sistemul de învățământ românesc cu care, au spus ele, nu au vrut să se confrunte și copiii lor. Le-au lăsat însă lor alegerea de a se întoarce în bănci lângă colegii lor dacă asta își vor dori la un moment dat.

Foto: Shutterstock

Dacă aveți o sugestie de articol, temă pe care să o abordăm sau o observație legată de acest material, vă rugăm să ne scrieți pe adresa redactie@scoala9.ro.

Cristina Radu

reporter

A terminat Facultatea de Jurnalism din București și a început să lucreze în presă în 2016, în primul an de studii, la agenția de presă News.ro. Din 2018 învață să vadă poveștile din spatele știrilor, ca reporter Libertatea. Scrie despre oamenii care schimbă câte puțin societatea, despre mediu și animale, și acoperă domeniul administrației publice locale. Îi place Harry Potter, are doi motani răsfățați și crede că locul stafidelor nu este în prăjituri.

CUVINTE-CHEIE

homeschooling

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile