Când era adolescentă, scriitoarea Simona Popescu citea mult, dialoga în franceză cu colega de bancă, chiulea foarte rar, poate doar în zilele ploioase în care nu se putea face „Practica agricolă”, fuma, mergea la cinematecă, dansa mult. Singurul spațiu fără granițe al generației ei era lectura. Chiar cu Instagram, haine ultimul răcnet și călătorii doar cu buletinul, adolescenții de azi nu sunt atât de diferiți. Scriitoarea crede că „dacă, printr-o magie, ne-am afla într-o bulă de timp suspendată, sigur ne-am înțelege bine”. Un interviu despre școală, profesori, comentarii literare, prietenie și tinerețea aia care n-are de-a face cu vârsta. Un interviu „într-o bulă de timp suspendată”, din seria „Scriitori de manual”.
15 ianuarie este ziua în care se vorbește (mai) mult despre Eminescu. În special despre poetul și omul Eminescu. I se recită poeziile, îi este evocată (din nou) viața, poveștile de iubire, se vorbește despre moartea lui (context în care se activează teorii ale conspirației). Și din când în când este adus în discuție și jurnalistul Eminescu.
Ce rămâne după o viață de muncă alături de elevi? În unele aspecte, sinceritatea. Profesoara de matematică Dorina Jugureanu recunoaște că a fost formată într-un sistem de educație vechi, cu bune și rele. De pildă, îi pare rău că i-a luat mult să se scuture de lecția „nu vorbi neîntrebat”, pe care a prins-o și ea la școală. Ea a istorisit pentru Școala 9 o istorie care integrează destinul mai multor colege și colegi și a unor generații de elevi care astăzi la rîndu-le au copii și se uită la școală cu nostalgie și realism.