Elevii ucraineni refugiați învață în școlile din România fie ca audienți, situație în care doar asistă la orele predate în limba română, dar fără să fie evaluați și fără să primească note, fie ca elevi înmatriculați. În această a doua situație, ei primesc note și sunt evaluați la fel ca elevii români. În niciuna dintre ele nu vor avea studiile recunoscute în țara lor natală pentru că Ucraina nu are încă un cadru legal pentru asta.
„google este tatăl meu/ de la el am învăţat cum se face/ nodul la cravată/ am apelat la el/ de mai multe ori într-o singură zi/ decât la tata în toată viaţa mea”. Primele versuri ale poeziei „online” (2011, Când va veni ceea ce este desăvârşit) de Andrei Dósa, exprimă un adevăr trist și incontestabil: online-ul a devenit patria noastră, sursa noastră de informare, universul nostru cel de toate zilele.
Gabriela Horincar s-a întors acasă, în România, după aproape două decenii în vestul Europei. Sunt opt luni de când învățătoarea a revenit, iar adaptarea la sistemul nostru de învățământ nu este tocmai ușoară, mai ales că lucrează într-o comunitate de romi dezavantajată. Doar șase elevi din clasa pe care a preluat-o știu să scrie și să citească, deși sunt într-a treia și a patra. Inspirată de modelele educaționale din țările în care a locuit, crede că poate face o schimbare în comunitatea din Prislop, Sibiu.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
