Nu e inspector, dar merge la orele profesorului, analizează ora, oferă feedback, îl sprijină pe profesor să își îmbunătățească practica și este la un telefon distanță dacă mai are nevoie de ceva pe parcurs. Tutorele pentru profesori este o profesie nouă, un model de sprijin pentru cadrele didactice la debut. Și există în România.
Au trecut 4 ani de când nu mai există teze. Adică acele mini-examene semestriale pe care le dădeau elevii de la gimnaziu în sus. Nu mai avem nici semestre, nici teze obligatorii. Ce-am pierdut și ce-am câștigat?
Despre obsesia noastră pentru ratare vorbesc cei doi Profesori de Școala 9 în această săptămână. Monica Halaszi și Horia Corcheș au analizat discursul mass-media în timpul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, centrat obsesiv pe ce nu au reușit să facă atleții români, nu pe ce înseamnă să fie acolo, printre cei mai buni sportivi ai lumii. Aceeași atitudine au întâlnit-o adesea și la școală, cu directori care urmărind de pe margine, găseau inutile participările la concursuri fără un loc pe podium și erau orbi la efortul participării.