În această săptămână, în cadrul rubricii „Educația în lume”, mergem în Siria, unde ajutoarele din Marea Britanie îi ajută pe copiii care au trecut prin război să rămână la școală. Apoi ajungem în Malawi unde se construiesc în timp record școli printate 3D. În Singapore, parlamentarii vorbesc despre extinderea orelor în care se discută despre ce înseamnă „atingere bună și atingere nepotrivită” la nivel preșcolar. Iar în Argentina se văd deja roadele împărțirii de calculatoare gratuite copiilor acum zece ani.
Ce au în comun un vers dintr-o piesă pe care o asculți pe repeat, o conversație amuzantă cu prietenii și o postare pe Instagram? Răspunsul e simplu: toate sunt forme de comunicare care, fără să-ți dai seama, reprezintă acele „tipuri de texte” despre care tot auzi când vine vorba de Evaluarea Națională.
Există șapte comisii și grupuri de lucru care printre altele trebuie să rezolve problemele de inechitate din școala românească. De la toate avem documente de politici care nu ajung niciodată să fie implementate și poze cu zâmbete, perfecte în campanii electorale. Și mai avem și copii care nu au cu ce să ajungă la școală, care nu au ce să mănânce, copii veșnic uitați la marginea societății. O analiză realizată de Antonia Pup despre obsesia politicienilor de a rula cuvinte grele prin discursuri și rapoarte până le dezbracă de conținut.