Comunist la 20 de ani

„România este un stat care simt că mă condamnă la moarte”, spune ea.

E studentă la Universitatea Politehnica din București și se numără printre tinerii născuți după anul 2000 care sunt „nostalgici” după comunism, o perioadă pe care nu au trăit-o.

Limonada cu fructe Fentimans Rose Lemonade, din care a băut Nera, e produsă de o companie din Regatul Unit. În comunism criza de alimente era perpetuă, până și pâinea era greu de procurat. | Sursa foto: autoarea articolului.

Un sondaj INSCOP realizat în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) arăta, anul trecut, că aproape 56% dintre români cred despre comunism că a fost „un lucru bun pentru România”. În cazul tinerilor din categoria 18-29 de ani, 45% au fost de acord cu această afirmație.

Astăzi, crizele economice îi afectează pe tineri. Ei se bucură aparent de o abundență de produse, precum cele de import, în timp ce în comunism se găseau greu până și produsele de bază. Existau cozi uriașe la pâine, iar sucuri nu existau în comerț, ci doar surogate.

„Mereu am avut convingeri socialiste, pentru mine e ceva natural”, spune Nera. Acum ceva timp s-a alăturat Blocului Tineretului Muncitoresc, o adunare de tineri care se declară susținători ai marxismului. Pentru ei, democrația nu funcționează, pentru că țara e îmbibată în corupție, iar problemele economice, de la găsirea unui job la plata unei chirii, îi lovesc puternic.

„Democrația, fără să ai putere reală de decizie și de control, este un gaslighting (eng. înșelătorie, manipulare) și un abuz psihologic constant făcut”, spune Nera.

Pancarte cu mesaj anticomunist din Muzeul Comunismului, replică a celor ținute în mâini de tinerii protestatari din București din timpul Revoluției din decembrie 1989 | Sursă foto: autoarea articolului.

Fenomenul tinerilor care condamnă democrația „se întâlnește în foarte multe țări occidentale”, spune istoricul Cosmin Popa. „Mulți dintre tineri tind să se hrănească cu iluzia că libertățile individuale nu sunt afectate de natura regimurilor politice, văzând în comunism doar partea pe care ei o consideră luminoasă”, spune el.

În contrast cu acestea, corupția, criza economică, lipsa puterii reale de decizie și control o face pe tânără să creadă că democrația este o înșelătorie, un abuz psihologic constant.

Un sondaj realizat de Pew Research Center în 2023 în 24 de țări arată că cetățenii sunt tot mai nemulțumiți de felul în care funcționează democrațiile lor. La nivelul întregului eșantion, o mediană de 59% dintre respondenți s-au declarat nemulțumiți de felul în care funcționează democrația în țara lor. Tinerii, în mod special, se simt excluși. Un sondaj global realizat de ONU, Be Seen Be Heard Youth arată că 76% dintre respondenții sub 30 de ani spun că oamenii politici nu ascultă nemulțumirile lor.

Istoricul Cosmin Popa spune că avem mai multe crize suprapuse care pot explica, cel puțin parțial, idealizarea trecutului comunist.

Criza tinerilor la început de drum

La cafeneaua cu biciclete pe pereți vine și Alexandru*, un alt tânăr parte din Blocul Tineretului Muncitoresc. Are 19 ani și s-a mutat recent de la Pașcani în București, pentru facultate. Este student la Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Alex* are unghiile pictate cu ojă și teniși Vans în picioare. Pe sub jacheta neagră închisă poartă un tricou cu steaua roșie, simbol al mișcării comuniste și emblemă a URSS-ului.  Râzând, povestește cum Faiăr, un creator de conținut român, și o greșeală de tastare l-au determinat să fie interesat de extrema stângă, unde ulterior s-a regăsit. Faiăr se uita la Hasan Piker, un influencer de stânga, și l-a recomandat urmăritorilor lui. 

Tricoul lui Alexandru* cu simbolul stelei roșii, însemn comunist și emblemă a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, ascunsă atent sub o cămașă închisă | Sursă foto: autoarea articolului.

„Am uitat cum se scrie Hasan și am găsit Hakim”, un YouTuber originar din Irak care se descrie ca marxist-leninist. „Am început să mă uit la el și, ușor-ușor, am luat-o pe calea asta”, spune Alexandru*.

Scoate din rucsac două cărți care îi plac mult: „Anti-Duhring”, de Friedrich Engels, și „Despre materialismul dialectic și materialismul istoric”, scrisă de fostul conducător al Uniunii Sovietice, Iosif Vissarionovici Stalin. Le-a cumpărat de pe site-urile anticariatelor, spune el, pentru că în librării nu găsești așa ceva.

„Engels vorbea despre diferența dintre utopic și științific în cadrul socialismului”, spune tânărul. „Și e important să știi diferența asta, mai ales când comunismul e atacat sub pretextul că e idealist”.

Alexandru* se descurcă greu în București. Spune că l-ar ajuta câteva lucruri care erau la ordinea zilei în comunism: „salariu mai mare, condiții mai bune de trai, nivel de chirie mai acceptabil, prețuri mai reduse”.

„Mă duc și eu la cumpărături, vreau să-mi iau o merdenea și mă trezesc că e zece lei”, spune tânărul. „În principal, condițiile astea materiale te fac să te uiți către o alternativă”.

Nera se lovește și ea de probleme cu banii. Iarna trecută a fost grea.

„Nu mi-a făcut casa caldă când a nins pentru prima oară după mult timp în București”, spune ea. „Am putut să spun cu voce tare «N-am bani să deschid caloriferul»”.

Viața de adult, găsirea unui job, plata unei chirii și a altor cheltuieli sunt, pentru cei doi tineri, cea mai puternică motivație de a susține comunismul.

O bucătărie cu mobilier specific perioadei comuniste, de la Muzeul Comunismului, reprodusă fidel în stilul anilor 1980, atunci când accesul la mobilă și la electrocasnice era limitat, motiv pentru care majoritatea locuințelor arătau asemănător | Sursă foto: autoarea articolului.

„Simți că cerșești un loc de muncă pentru a-ți vinde sufletul unei corporații care ține captivă puterea economică a acestei țări”, spune Nera. „Trebuie să mă milogesc să-mi dea salariul minim pe economie ca să pot să-mi plătesc o chirie”.

Alex* e în asentimentul ei. Spune că mulți tineri își văd prietenii și părinții că lucrează peste program sau vin „storși de energie de la muncă”. Și chiar și așa, „nu-și mai permit și ei să-și ia chestii, nici măcar haine de firmă, o apă”, spune el. „Trebuie să ții de portofel constant”.

În comunism, în schimb, studentul crede că oamenii aveau „salariu mai mare, condiții mai bune de trai, nivel de chirie mai acceptabil, prețuri mai reduse”.

Iar economia era, în viziunea lui, industrializată. România exporta bunuri, nu materii prime, spune el. „Să le prelucrăm aici, să le exportăm, economic vorbim ieșim și mult mai bine”.

„Iluzia că regimul comunist le dădea un tip de securitate socială este total falsă”, spune istoricul Cosmin Popa.

România comunistă a avut o perioadă de industrializare rapidă și de creștere economică între 1950 și 1975. Totuși, modelul de dezvoltare era departe de a fi perfect. Economia țării era controlată de la centru, iar succesul unei fabrici era arătat prin numărul de obiecte produse, nu prin calitatea lor. Și nu conta nici cât de dorite erau bunurile respective, explică Radu Stoichiță, expert dialog social. Așa se face că în anii 1970 și 1980, multe fabrici aveau depozitele pline cu produse pe care nu dorea să le cumpere nimeni.

Iar construirea de fabrici și plata datoriei externe au fost prioritizate în detrimentul nevoilor populației. Oamenii primeau alimente pe cartelă și stăteau de la cinci dimineața la coadă pentru lapte, carne, ouă sau pâine. În 1982, regimul Ceaușescu a introdus un așa-numit „Program științific de alimentație rațională”, care stabilea ce trebuie să mănânce o persoană. Unii istorici îl numesc „program științific de înfometare a populației”.

Speranța de viață a românilor în perioada 1960-2024 | Sursă: Banca Mondială.

În 1984, programul oficial de alimentație prevedea că un adult ar trebui să consume anual 39,12 kg de carne, 78,73 kg de lapte și produse lactate și 66,08 kg de legume. Cu alte cuvinte, norma oficială echivala cu puțin peste 100 de grame de carne pe zi pentru un adult. În practică, însă, mulți români nu reușeau nici măcar să atingă aceste cantități din cauza penuriei și a sistemului de raționalizare.

Comparativ cu 1989, România stă astăzi mult mai bine din punct de vedere economic. PIB-ul pe locuitor, consumul gospodăriilor, accesul la bunuri și servicii și mulți alți indicatori care derivă din acestea, inclusiv speranța de viață, sunt incomparabil mai ridicați. Totuși, economia României are în prezent un nivel ridicat de inegalitate socială, mai mare decât în comunism, iar regiunile s-au dezvoltat cu viteze inegale.

Produsul intern brut pe cap de locuitor al României în perioada 1987-2024 | Sursă: Banca Mondială.

Pentru tinerii ca Nera și Alexandru*, aceste inegalități sunt mai vizibile decât statisticile despre creșterea economică. Ei văd dificultatea de a-și închiria sau cumpăra o locuință, costul tot mai mare al vieții și diferențele dintre cei care au acumulat capital și cei care pornesc cu puține resurse.

În familie, de la părinți și bunici, au auzit însă de garanția unui acoperiș deasupra capului oferită în comunism. Tot comunismul le asigura un loc de muncă și o viață mai previzibilă, în care șomajul nu exista și, spun ei, aveai siguranță.

România de astăzi, crede Nera, poate fi rezumată într-o zicală a bunicii sale: „acum sunt vitrine, dar nu poți să cumperi nimic din ele”.

„Suntem mai săraci acum decât am fost acum 10-15 ani pentru că dacă nu-mi permit nici limonada asta”, spune ea.

O criză a amintirilor distorsionate

Nera a crescut într-o familie nostalgică după comunism. Povestește despre cum comuniștii au introdus curent electric și au pavat drumul în satul unei bunici.

„Cealaltă bunică a mea a venit la București că era orfană și a venit pe bursa aceea de student”, spune Nera. „A putut să își crească copiii în fabrică, era creșă. Erau foarte multe creșe care au fost desființate, mâncarea era foarte ieftină și oricine își permitea să cumpere”.

Familia ei i-a vorbit frumos de perioada anilor 1970. „Au avut casă”, spune Nera. „Nu știu cât a stat să își plătească creditul, dar a fost un număr din ăsta mic de ani, vreo trei ani, ceva șocant pentru zilele noastre”.

Rechizite folosite de elevi și studenți, expuse la Muzeul Comunismului, folosite de majoritatea tinerilor din învățământul perioadei comuniste | Sursa foto: autoarea articolului.

Istoricul Comin Popa crede că tinerii împrumută din ideile și narativele bunicilor lor, care își amintesc mai ales perioadele de stabilitate socială și de ascensiune economică din primele decenii ale regimului comunist. În multe familii, amintirea accesului la locuințe, educație sau locuri de muncă stabile coexistă cu o memorie mai estompată a represiunii politice și a penuriilor din ultimii ani ai regimului Ceaușescu. 

„Ceea ce se întâmplă în rândul acestor categorii de vârstă este o reflectare fidelă a ceea ce se întâmplă în rândul categoriilor de vârstă mai înaintate”, spune Popa, care mărturisește că nu înțelege motivul pentru care de la tineri se așteaptă să fie „mai deștepți, mai rafinați decât părinții lor”.

Aspectele mai puțin flatante ale regimului comunist sunt adesea atenuate. Și atunci exista, însă, corupție. Dar în lipsa unei prese libere, a unor instituții independente și a unor mecanisme de control public, multe abuzuri rămâneau ascunse.

„Corupția a devenit un element constitutiv al sistemului, indispensabil pentru funcționarea sa cotidiană, dar și pentru perpetuarea unui regim întemeiat pe control, frică și complicități reciproce”, scrie Popa în cartea sa „Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu”. 

Conform teoriilor propuse de Charles Schwartz, citate de Popa în cartea sa, corupția poate fi funcțională, care au rolul de a „optimiza funcționarea societății”, dar și disfuncțională, care produce „dezorganizare” și „ o stare de tensiune cronică”. Astfel, în statele comuniste, contradicțiile au stat la baza intensității corupției. Deși greu de stabilit cu exactitate tipul de corupție din România comunistă, aceasta a continuat să existe și după Revoluția din 1989, iar efectele acesteia sunt vizibile și în societatea actuală.

Lavinia Betea, istoric și psihosociolog, spune că există multe aspecte ale comunismului care sunt „ocolite”. Tinerii, adaugă ea, „nu se pot imagina în regimul muncii din comunism”.

Munca în comunism „însemna să lucrezi la fabrică, la bandă rulantă, pe trei schimburi, să ai presiunea producției de export, a întreruperilor de curent”, adaugă Betea. 

Manuale și rechizite folosite în perioada comunistă de majoritatea studenților și elevilor din perioada comunistă | Sursă foto: autoarea articolului.

Șansele pe care le au tinerii de astăzi sunt extraordinare, mai spune ea. „Cu toată sinceritatea, vă spun că eu aș fi preferat să fiu în locul lor acum și viitorul meu ar fi fost cu totul altul. În perioada 1977-1990, psihologia a fost desființată. Niciun absolvent nu a rămas în învățământul superior sau în cercetare”.

De altfel, numărul de studenți era mic și la alte specializări. „La examenul de admitere în facultate erau și facultăți cu peste 40 pe loc la admitere”, mai spune Betea.

Istoricul Cosmin Popa adaugă și el că numărul mic de studenți a fost o problemă și continuă să fie, pentru că România e țara cu cei mai puțini studenți din Uniunea Europeană. Iar acest lucru înseamnă că mai puțini tineri își dezvoltă gândirea critică și își construiesc păreri pertinente despre democrație sau comunism.

În plus, mai spune Popa, și învățământul pe care îl avem, la nivel universitar și preuniversitar, e subdezvoltat. „Avem de-a face cu o degradare a normelor intelectuale, academice și comportamentale”, adaugă istoricul. „De foarte multe ori în învățământul universitar facultățile, profesorii, profesoarele de acolo sunt nevoite sunt nevoiți să facă în principal muncă de alfabetizare”.

Popa susține că mulți tineri ajung la facultate cu o înțelegere limitată a istoriei recente și a modului în care au funcționat regimurile comuniste. Unii au convingeri politice ferme, specifice vârstei, însă acestea se bazează uneori pe concepte pe care nu le înțeleg.

Uniformă școlară din perioada comunistă, purtată de elevii din comunism. La piept sau pe mâneci erau cusute numerele matricole ale elevilor, care erau obligatorii pentru cei înscriși în sistemul de învățământ | Sursă foto: autoarea articolului.

În limbajul de zi cu zi, termenii „stânga”, „socialism” și „comunism” sunt adesea folosiți ca sinonime, însă ei descriu concepte diferite. Stânga politică pune accent pe reducerea inegalităților sociale și economice, prin măsuri precum taxarea progresivă, protecția socială sau accesul universal la educație și sănătate. Socialismul este o ramură a stângii care susține un rol mai puternic al statului în economie și o distribuție mai echitabilă a resurselor. 

„La stânga poți avea orice: de la comuniști, socialiști până la social-democrați care nu doresc neapărat o abolire a sistemului capitalist”, explică Stoichiță.

În fine, comunismul, inspirat din scrierile lui Karl Marx și Friedrich Engels, merge mai departe și urmărește, în forma sa teoretică, eliminarea proprietății private asupra mijloacelor de producție și construirea unei societăți fără clase sociale. În practică, regimurile comuniste din secolul XX au fost asociate cu economii planificate centralizat și, de multe ori, cu sisteme politice autoritare.

Poți să fii de stânga, să vrei reducerea inegalităților economice și sociale, și să militezi pentru acces mai bun la educație și sănătate pentru fiecare cetățean, dar să nu fii și comunist. De altfel, în Europa, majoritatea partidelor de stânga de astăzi susțin economia de piață și democrația liberală, și se diferențiază astfel de regimurile comuniste din secolul XX.

Faptul că tinerii pun semnul egal între acești termeni fără să-i înțeleagă în profunzime nu este vina lor, ci vina faptului că, decenii la rând, România nu a investit suficient în educație.

„Este vina tot a noastră a părinților, a maturilor, a profesorilor, a celor care au făcut legile și care au construit această societate”, spune Popa. „Acești tineri dau înapoi exact ceea ce primesc”.

Popa adaugă că mulți dintre tinerii care idealizează comunismul, studenți sau nu, sunt „victima propriei ignoranțe și a propriului dezinteres pentru instrucția academică”.

Și Betea vedea aceste lucruri. Spune că viața este mai ușoară în democrație, și că, de multe ori, tinerii se lovesc de greutățile vieții de adult și de lipsuri abia atunci când ajung la facultate. „Intervine pentru prima dată o presiune mare a găsirii unui loc de muncă, a drumului în viață”, spune ea.

Aici, părinții sau bunicii ajung să compare prezentul cu cum erau lucrurile pe vremea lor, când jobul era primit la repartiție, în funcție de medie. Jobul, putea fi la țară, într-un județ îndepărtat de locul de domiciliu, dar era un job care exista. 

„Ei ajung să-și imagineze că dacă ei au terminat, au o diplomă de facultate, dacă trăiau pe vremea lui Ceaușescu, automat ar fi primit un post de inginer sau post de profesor”, spune Betea.

Idei precum aceasta simplifică însă puternic realitatea perioadei comuniste.

„Toate aceste argumente vorbesc nu despre realități, vorbesc despre o orbire ideologică a acestor tineri, care se agață de orice reflex birocratic menit să le justifice opiniile deja formate”, spune și Cosmin Popa.

Alexandru* speră să găsească unele răspunsuri în cărțile lui Engels și Stalin, pe care și le pune în rucsac. Nera își ia limonada, încă neterminată, se ridică de la masă și părăsește cafeneaua. 

Apoi se pierd în mulțime.

TEXT EDITAT DE ANDRADA FISCUTEAN

Poză principală: Diana Tiu