Foto: Arhivă personală.
Școala9: În lucrul tău cu părinții și cu adolescenții, întâlnești genul ăsta de nevoie de ajutor în susținerea discuției despre sex dintre părinte și copil?
Diana Vijulie: Da, foarte frecvent am astfel de rugăminți din partea părinților să abordăm zona asta, fie să o abordez eu cu adolescentul în cabinet, fie să le ofer lor suport. De cele mai multe ori, atunci când mă abordează părinții pentru o sesiune, au întrebări legate de cum să le vorbească copiilor, adolescenților lor despre sexualitate.
- Și cum decurg de obicei genul ăsta de ședințe? Care sunt temerile principale ale părinților?
- Sunt două categorii de părinți care se adresează cu astfel de cereri:
Prima categorie include părinții care ar vrea să afle mai multe informații despre cum ar putea să abordeze subiectele astea. N-a apărut încă ceva care să ardă acolo și ar vrea să evite să apară acest ceva care să ardă.
A doua categorie de părinți este cea care deja s-au lovit de o dificultate sau o problemă a copilului și nu știu cum să o gestioneze. Fie copilul a fost expus la pornografie, asta e cel mai des întâlnit, fie au aflat că s-a întâmplat ceva într-o tabără, de exemplu, fie află întâmplător că adolescentul a avut parte de prima experiență sexuală și nu știu cum să reacționeze. Nu toate lucrurile care se întâmplă sunt dramatice, dar poate sunt intense pentru părinte. Să ai un copil de 10 ani expus la pornografie fără voia lui, asta e ceva din categoria mai dramatică. Să ai un adolescent de 16 ani care și-a început viața sexuală și ai aflat, aia e parte din normalitate, dar pentru părinte tot e greu.
„Educația sexuală e important să înceapă de când copilul este mic”
- De ce ai spune că e important ca părinții să vorbească deschis cu adolescenții lor despre sex?
- Este important pentru părinți să vorbească cu copiii lor, nu doar adolescenți, și aici sunt multe sprâncene ridicate legate de educația sexuală. Din păcate, când vorbim despre educație sexuală, noi ca adulți ne gândim că îi învățăm pe copii despre cum să facă sau să nu facă sex, dar nu e așa. Educația sexuală e important să înceapă de când copilul este mic și aici, ca să nu oripilăm pe nimeni, când vorbim de un copil de 3 ani, nu îl învățăm despre sex, dar îl învățăm despre cum se numește un organ genital. Îi spunem cuvântul anatomic, ca să nu adăugăm rușine. E doar o parte a corpului. Îl învățăm că e ok să stai dezbrăcat prin casă, dar dacă vin musafiri, îți tragi niște chiloți pe tine. Cei mai mulți părinți fac lucrurile astea, doar că nu-i pun eticheta asta. Și atunci poate fi important să punem eticheta asta pentru că de aici pornim. Pe asta o să construim apoi toate celelalte straturi până când ajungem în adolescență și într-adevăr ajungem să vorbim despre sex. Este o discuție repetitivă și e important ca părintele să deschidă această discuție, să aibă inițiativă.
Părintele trebuie să deschidă prima discuție
- Și în funcție de pragurile discuțiilor, ce greșeli fac părinții cel mai frecvent atunci când abordează genul acesta de subiecte?
- Cea mai mare greșeală pe care o văd eu este că așteaptă să deschidă discuția copilul. În momentul în care copilul sau adolescentul va deschide discuția este doar dacă are deja o informație. Altfel, nu ar simți nevoia să o facă. Eu ca părinte ajung să mă întreb de unde are informația asta, sub ce formă a primit-o, de la cine și cât de adevărată e. Și atunci este mult mai important ca eu să vin cu informația care lui să-i fie familiară atunci când o să fie expus la ea.
Chiar mă gândeam la un caz cu care am lucrat recent. A venit o mamă să găsim niște soluții pentru fiica ei care fusese expusă la niște pornografie din asta grafică, hentai (pornografie japoneză animată, n.r.). Ea era fană a unui personaj de manga și căuta să îl deseneze. Și tot căutând pe Google, a dat până la urmă de niște imagini de genul ăsta. N-a știut ce sunt, inițial, și s-a apucat să le deseneze. Și apoi, lucrurile au evoluat foarte mult, a găsit și niște dialoguri. A fost o experiență foarte intensă pentru copil, de care părinții habar n-aveau. Și la o vârstă nepotrivită pentru copil, cu toată intenția bună a părinților, copilul a fost expus pornografiei. Deci dacă reușim totuși să avem niște discuții înainte, atunci când copilul o să vadă ceva de genul ăsta, o să știe cum să-l încadreze.
Pornim cu întrebări nevinovate
- Cum arată, în termeni practici, o discuție sănătoasă despre sex între părinte și adolescent? Ne poți da un exemplu de cum poate fi pornită o astfel de conversație?
- Cel mai ușor este să legăm o astfel de primă discuție de ceva ce s-a întâmplat, ceva ce am văzut, ceva natural ce trăim în viața noastră. Și pot să pun întrebări nevinovate. Am văzut că în serialul ăla la care te-ai uitat tu s-a întâmplat X lucru. Cum ți s-a părut, tu ce crezi despre? Întotdeauna e bine să pornesc de la întrebări. Și e mai ușor pentru părinții. Copilul e un ghid extraordinar. Tu ce-ai văzut, cum ai simțit, ce părere ai despre asta, ți se pare că e ceva ce se întâmplă foarte des și în realitate?
O altă situație de la care putem să pornim este copilul vine acasă și zice: Mama, știi ce a făcut o colegă? A fost prinsă în baie cu un băiat. Și eu, în loc să mă oripilez, e important să îmi temperez un pic reacția. Dacă mergem în zona asta de tu să nu faci niciodată asta, l-am pierdut. Copilul de multe ori ne povestește ce a văzut în jur, pe subiectele astea mai sensibile, și ca să testeze care e reacția părinților.
- Trebuie mama să vorbească cu fiica și tatăl cu fiul? Sau părinții pot să vorbească deschis cu adolescentul, indiferent de sexul acestuia?
- Este mult mai ușor pentru părintele de același sex biologic să deschidă discuția. Parțial, stânjeneala asta a copilului poate să fie și oglindirea stânjenelii părintelui. Acum, dacă eu o să mă duc să vorbesc cu copilul despre cum se întâmplă masturbarea la băieți, o să știu din cărți, într-adevăr. Dar n-am trăit asta pe pielea mea. Eu nu știu ce să-i spun din experiența mea.
Pot să-i povestesc ce înseamnă să fii parteneră într-o relație de cuplu și acolo pot vorbi liber, dar când îi vorbesc despre corpul lui, eu pot să o fac doar tehnic. Dacă eu mă simt stânjenită, cu siguranță asta o să transmit și copilului. Așa că pentru mame, de cele mai multe ori, este mai ușor să vorbească cu fiicele lor. Și pentru tați, de cele mai multe ori, este mai ușor să vorbească cu fiii lor despre ce înseamnă sexualitatea, relația cu propriul corp, provocările fiecăruia dintre noi.
Asta înseamnă că nu există și familii în care lucrurile pot decurge diferit, dar în mod normal, cam așa se întâmplă. Și mai este important ca subiectul ăsta să nu fie tabu complet în familie, drept urmare nu discutăm doar în spatele unei uși închise, mama cu fiica și tatăl cu fiul. Putem și în sufragerie să ne dăm cu părerea despre niște subiecte de genul ăsta ca fiica să audă și perspectiva tatălui și fiul să audă și perspectiva mamei.
Pornografie versus realitatea de zi cu zi
- Părintele ar trebui să monitorizeze în vreun fel dacă copilul lui a avut sau are acces la pornografie?
- Filtrarea conținutului la care copilul este expus e un punct foarte important. Cu cât reușim să fim mai atenți și să filtrăm mai bine astfel încât la ei să ajungă cât mai puțină informație de genul ăsta la vârste nepotrivite, cu atât este mai bine. Să ai un copil de 12-13 ani care nu are niciun filtru pe telefonul lui personal, unde eu ca părinte nu știu ce se întâmplă acolo, asta nu e în beneficiul adolescentului.
Am fost foarte surprinsă, când am început să lucrez cu adolescenți, că mulți dintre ei veneau în cabinet cu frustrarea că mama nu verifică, tata habar n-are ce fac eu, mi-ar fi plăcut să fie și maică-mea ca mama Cristinei care verifică telefonul de trei ori pe zi. Câteodată chiar ajută. E important să o facem cu delicatețe și cu bune intenții și nu dă telefonul să-l verific. Controlul parental e important, dar cumva cu acord sau în colaborare cu copilul, nu împotriva lui.
- Cum să facă părintele foarte clară diferența asta dintre cum se întâmplă sexul în filme versus intimitatea dintr-o relație din viața de zi cu zi?
- E nevoie de discuții, să scoți în evidență faptul că ce se întâmplă acolo nu este ce se întâmplă de fapt în realitate. Adolescentul încă nu are de unde să știe asta, că sunt niște lucruri pe care le vede și pe care încă nu le-a experimentat. El o să-și dea ochii peste cap, știu că o să facă asta, dar undeva în mintea lui informația asta se îndosariază. Și când o să aibă nevoie de ea, o să o scoată de acolo.
- Care sunt riscurile la care sunt expuși adolescenții dacă au acces la genul ăsta de conținut în mod necontrolat? Din punct de vedere psihologic, ce se întâmplă dacă se uită la 12 ani la un film porno, de exemplu?
- Dacă se uită la 12 ani la un film porno, avem nevoie să procesăm experiența, pentru că în copilul nostru a trezit o emoție pe care el nu poate să o identifice foarte clar. De cele mai multe este șoc, frică, curiozitate, este și zona asta de rușinare, dar dacă nu procesăm emoția, ea o să rămână undeva agățată din interiorul meu. Nu e ceva complicat, tot prin întrebări. Cum te-ai simțit? Ai fost șocat să vezi așa ceva? E pentru prima oară când ai văzut un filmuleț de genul ăsta? Te-ai speriat? Ți s-a părut dezgustător? După ce le spunem toate astea, facem o pauză, ne ducem noi în treaba noastră și îi lăsăm o vreme să proceseze întrebările ca apoi să vină cu întrebările lor pentru noi.
Fiindcă de multe ori îi grăbim și ne așteptăm să se întâmple pe moment un anume lucru. Dacă se întâmplă recurent, într-adevăr o să le distorsioneze imaginea de sine, despre relații, despre ce înseamnă o relație sexuală. Pe termen lung, asta duce la anxietate legată de performanțele sexuale, pentru că în viața reală lucrurile nu decurg ca într-un film porno, decât cu anumite eforturi care scad din plăcere. Ajung să crească cu niște credințe distorsionate despre corpurile lor și despre corpurile altora din jur. Și o altă chestiune pe care e important să o adresăm este că genul ăsta de filmulețe, de cele mai multe ori, conțin și o doză de agresivitate și de submisie, mai ales în rândul femeilor care apar în filmulețe și asta din nou creează niște așteptări foarte nerealiste, nu doar din cadrul relațiilor sexuale, dar în cadrul relațiilor interumane în general.
Prima experiență sexuală
- Ce faci ca părinte când afli că adolescentul tău a făcut sex?
- Ce le spun părinților este să înceapă să se pregătească pentru această informație de când copilul are 13 ani. Nu o să se întâmple cel mai probabil la 13 ani, dar dacă tu te gândești de la 13 ani că o să se întâmple peste 3 ani, ai timp să te pregătești emoțional astfel încât prima reacție să nu fie de șoc, să nu fie de dezgust, să nu fie de respingere, să nu fie frică și să nu fie control excesiv. Ideal ar fi să reacționăm cu curiozitate. Oh, mi-ai spus. Cum de mi-ai spus?
Adolescentul, după ce face pentru prima oară sex, simte că a intrat într-o lume cu totul și cu totul nouă. E o altă identitate a lui, se schimbă ceva fundamental în el și e ca și cum ar fi o nouă persoană. Acum, pentru persoana asta nouă, e important să fie recunoscută, acceptată și primită de familie. Și dacă noi nu facem asta, o să-i fie foarte greu adolescentului.
Putem să punem întrebări. Ok, și cum ți s-a părut? A fost bine? N-a fost bine? Vrei să discutăm mai multe sau nu vrei? Vrei să-ți pun mai multe întrebări sau e suficient pentru tine că mi-ai spus? Vrei să sărbătorim?
Pot să pun și întrebarea, sper că te-ai protejat, știi că noi am avut înainte discuțiile despre protecție, ai putut să respecți ceva de acolo? Dacă nu, zi-mi repede ca să vedem ce putem să reparăm.
Ce le mai recomand părinților este să evite reacțiile astea de tipul să nu mai faci asta niciodată. Adolescentul o să facă și s-a deschis o poartă nouă, nu mai avem ce să facem. Putem doar să încurajăm partea de protecție, de grijă față de corp, consimțământ. Dacă te simți confortabil să faci ceva, e ok să faci, dar dacă nu te simți confortabil, e ok să te răzgândești oricând, să spui „nu” chiar dacă poate n-ai spus de la început. Și un alt lucru ar fi să punem și limite în contextul ăsta, deci nu doar să acceptăm orice. Spune că are cinci parteneri sexuali, hai să vedem ce s-a întâmplat aici, asta nu e ceva să fie în regulă pentru tine, mă tem pentru siguranța ta, e nevoie să punem niște limite.
Comunicarea și conexiunea sunt mai importante decât controlul, pentru că din comunicare și conexiune putem să punem niște întrebări, să dăm niște direcții, să influențăm într-un anume fel sau altul, din control nu mai putem.
- Care sunt semnele că un adolescent are nevoie de sprijin suplimentar, poate de la un psiholog, în înțelegerea propriei sexualități?
- Putem să ne uităm la felul în care se relaționează adolescentul cu propriul lui corp. Trecând prin tot felul de schimbări, ei ajung să nu se mai recunoască la un moment dat și îi vedem pe stradă cum se mișcă. Dacă am o adolescentă pe care o văd că se bandajează ca să nu i se vadă sânii sau am un adolescent care nu vrea să poarte costum de baie când merge la mare, îmi pun niște întrebări. Dacă aud, corpul meu este cel mai urât, oribil, eu nu pot să ies pe stradă în halul ăsta, atunci îmi pun niște întrebări.
Și aici foarte util este să le povestim cum a fost pentru noi când eram ca ei. Este util pentru ei să audă că e normal câteodată să te simți așa. Și dacă nu merge asta, într-adevăr ajutorul unui specialist e foarte important.
Câteva resurse pentru părinți
- Ce resurse le recomanzi părinților care simt că nu știu cum să abordeze aceste conversații?
- Pentru părinții care sunt un pic mai pudici și le e greu să deschidă discuția, sunt două cărți care se numesc Ce se întâmplă cu mine? Una e pentru fete și una e pentru băieți. Sunt un punct de pornire foarte bun pentru că povestesc cărțile alea despre de toate, de la cum se schimbă corpul, până la sex, inclusiv cum să ai grijă de ce să mănânci, ce înseamnă menstruația.
O altă carte pe care o recomand părinților încă de când copilul e mic, pentru că funcționează tot pe modelul ăsta de a construi pe discuția anterioară, este Ce le spunem copiilor și adolescenților despre sex. Dacă ai un copil de șapte ani și n-ai discutat deloc până acum cu el, te duci direct la capitolul ăla care conține vârsta de șapte ani și apoi verifici ce mai lipsește.
E important să știm că subiectul ăsta nu apare așa de nicăieri când are copilul 14 ani, ci este ceva care a fost acolo tot timpul și s-a manifestat într-un fel sau altul. Masturbarea, de exemplu, care este un alt proces natural, sănătos al corpului uman, care începe foarte, foarte devreme. Plăcerea sexuală vine un pic mai târziu, dar nu e nimic de speriat nici într-un context, nici în celălalt. Ce avem noi de făcut este doar să ne asigurăm că noi nu știm că se masturbează copilul și că nu știe nimeni. Pentru că ăsta este, de fapt, mesajul pe care îl avem de transmis. E normal, e natural, aproape toți oamenii o fac. Important este să o faci în intimitatea ta. E foarte multă rușine legată de subiectul ăsta în rândul nostru și atunci unele situații le transformăm în probleme când de fapt ele sunt non-probleme.
De unde vine rușinea
- Și ideea asta de rușine asociată vine tocmai pentru că generațiile care sunt părinți acum nu avut discuțiile astea cu propriii părinți?
- Da, da. Deci subiectul fie a fost tabu, fie a fost ancorat foarte mult în rușine. E rușinos să te masturbezi. Și o internalizare a unei rușini legate de propriul corp.
Este o carte care mi-a plăcut foarte mult când am citit-o și o recomand în general mamelor, mai ales dacă văd această rușine legată de propria sexualitate. Se numește Women on Top, de Nancy Friday și este practic o antologie de fantezii sexuale ale femeilor, puse pe capitole și explicate psihologic. De ce ai putea avea fantezii sexuale legate de submisivitate? Ce e psihologic în spate? Să citești despre ele și să vezi că alte femei au astfel de trăiri, deja normalizează un pic propria ta experiență și o mai dezbracă de rușine.
Dacă aveți o sugestie de articol, temă pe care să o abordăm sau o observație legată de acest material, vă rugăm să ne scrieți pe adresa scoala9@fundatia9.ro.
