Când eram mică, spuneam foarte sigură pe mine că vreau să fiu judecătoare. Așa credeam eu că pot să fac dreptate în lumea asta mare. Între timp am descoperit că dreptatea e mai complicată de atât și că, înainte de orice dreptate, cineva trebuie să pună întrebări. Așa am ajuns jurnalistă. Când nu documentez sau scriu, cel mai mult îmi place să plec la drum lung, să stau cu pisica mea, să fac sport și să gătesc.
Momentul predării telefonului m-a luat prin surprindere, cu toate că știusem de la început că asta se va întâmpla. Număram tensionată minutele până când nu aveam să îl mai țin în mână. Am vorbit cu mama ultima dată, iar când am apăsat butonul de închidere, încercam să îmi țin în frâu lacrimile.
Am citit multe (am vrea să spunem toate, dar poate că nu e așa) comentarii la articolele pe care le-am publicat în „Școala 9”. Unii dintre cititorii noștri ne-au dat dreptate, alții ne-au înjurat, a fost și o categorie care ne-a recomandat să mergem în școli să vedem care este realitatea (deși în fond noi nu am părăsit niciodată școala, deci transmitem de la fața locului). „Dacă doriți o recredibilizare a învățământului de ce scrieți asemenea articole?” ne-a întrebat cineva.
Am învățat ceva din lecțiile pandemiei? Am vrut să vedem. Societatea Academică din România, prin proiectul Monitorul Educației din România, a realizat un raport de politici publice menit să readucă pe agenda publică subiectul educației digitale. Am aflat, prin cele 86 de cereri de informații publice către instituțiile statului, câți profesori și elevi nu au încă echipamente, faptul că nici azi școlile nu au site-uri și că riscăm să pierdem mulți bani europeni pentru că nici până azi nu s-a făcut licitația publică la Catalogul Electronic.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
