Doar cinci țări europene mai au examen de admitere la liceu. Cercetător în educație: „Este ca în jocul cu scaune, cei care nu prind un loc, pierd”

Doar cinci țări europene mai au examen de admitere la liceu. Cercetător în educație: „Este ca în jocul cu scaune, cei care nu prind un loc, pierd”

Cercetătoarea în educație Andreea Eșanu face o analiză a practicii internaționale în ceea ce privește admiterea la liceu și arată de ce un examen în plus pe lângă cel de Evaluare Națională nu va duce la rezultatele sperate de Ministerul Educației. Potrivit surselor oficiale, posibilitatea ca toate liceele care au avut concurență cu un an înainte să organizeze examene de admitere ar  duce la o orientare mai bună a elevilor către specializările care li se potrivesc și ar  reduce fenomenul transferurilor. Dimpotrivă, specialista în educație susține că cel mai probabil această dublă selecție va duce la adâncirea diferențelor între școli, și-așa considerabilă: „Sistemele performante de educație care au eliminat această presiune a selecției sunt cele care au reușit să aducă cam toate școlile la niveluri foarte apropiate de performanță și calitate”. 

19.01.2023

de Andreea Archip
Școala 9: Ce spun studiile internaționale despre accesul la liceu? Ce recomandări sunt?

Andreea Eșanu: Un studiu OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) recent apărut, în noiembrie 2022 și intitulat Managing student transitions into upper secondary pathways (Gestionarea tranziției elevilor către rutele de liceu) arată că, la nivelul țărilor membre ale organizației, selecția elevilor – printr-o formă de examen sau alta – nu este în nici un caz un procedeu larg răspândit. 

Doar 6 țări din 40 aplică examene externe la sfârșitul gimnaziului pentru tranziția elevilor la liceu, iar țările europene care administrează astfel de examene sunt: Germania, Estonia, Lituania, Letonia și Italia.

Motivul principal pentru care acest tip de tranziție este nerecomandat: fixarea unor praguri înalte pentru accesul la învățământul liceal nu face decât să accentueze fenomene precum repetarea examenelor (ceea ce înseamnă întârzierea față de vârsta teoretică de acces) și inevitabil abandonul școlar. Scopul tranziției, înțeleasă la nivel de politică publică, ar trebui să fie ca numărul elevilor absorbiți în învățământul liceal să fie cât mai mare, cu condiția, desigur, a atingerii unui prag minim de competențe pentru toți cei care trec la nivelul următor.

În cele mai multe țări OECD acest lucru se întâmplă prin evaluarea curentă (la clasă) a parcursului educațional al elevilor în gimnaziu, fără adăugarea unui examen suplimentar.

România a urmat până acum modelul țărilor, puține la număr, care administrează un examen extern: evaluarea națională. Motivul principal pentru care a fost aleasă această formă de tranziție este dat tocmai de acel echilibru de politică publică, pe care l-am amintit și care cere ca tranziția aceasta să fie făcută de cel mai mare număr posibil de elevi care ating un prag minim de competențe. 

Modelul extern/centralizat a fost ales în primul rând din pricina particularităților sistemului de la noi: evaluarea curentă a elevilor în gimnaziu este rareori relevantă pentru competențele necesare tranziției (notele de la clasă sunt greu de comparat de la o clasă la alta, de la o școală la alta etc.). Totodată, acest model rezolvă într-un mod transparent și obiectiv și problema orientării elevilor către un tip anume de liceu, către un anumit profil etc.

Andreea Esanu

„Acest examen este foarte greu de justificat”

-La noi, învățământul obligatoriu este de zece ani, deci toți elevii intră oricum la liceu. Un argument al Ministerului este că dublarea examenului pe alte discipline i-ar orienta pe elevi mai mult către ceea ce li se potrivește. Ajută această testare în plus în orientarea școlară mai eficientă?

-În contextul prezentat mai sus, ideea de a dubla examenul de evaluare națională cu un examen de admitere la liceu, organizat ulterior evaluării naționale, tot la sfârșitul clasei a 8-a pare foarte puțin justificată. 

Dincolo de detaliile de organizare (va fi un examen descentralizat sau nu?; va conține tot probe de la evaluarea națională sau altele?; cum va face un elev de 14-15 ani față la două examene cu probe multiple, care se vor desfășura unul după altul?; este indicat pentru vârsta respectivă un astfel de efort? etc.), acest examen este foarte greu de justificat la nivel de principiu, în condițiile în care evaluarea națională face ceea ce fac și alte examene externe din Germania, Estonia etc. (țările enumerate mai sus) și îndeplinesc funcția de politică publică despre care aminteam mai sus.

Argumentul ministerului că această testare în plus va conduce la o orientare mai eficientă a elevilor către profilul care li se potrivește este foarte discutabil în lumina acelorași recomandări OECD, pe care le găsim în studiul amintit deja: 

  1. Separarea filierei teoretice de cea vocațională/tehnologică are consecințe verificate în ceea ce privește accesul elevilor la niveluri superioare de educație (ex. învățământ universitar) – România are o mare problemă aici, pe care deocamdată nu știe cum să o rezolve, randamentul învățământului vocațional/tehnologic fiind dezastruos, iar tinerii care ajung să îl frecventeze sunt expuși unei probabilități ridicate de eșec încă din clipa în care sunt sortați (adică cu 4 ani mai devreme);
  2. Selectarea prematură a elevilor conduce în timp la forme variate de eșec profesional: un elev selectat prematur (la 14-15 ani) într-o rută vocațională are șanse reduse să își continue studiile după terminarea liceului;
  3. Selectarea chiar și în interiorul unei filiere precum cea teoretică este de evitat pentru că ea reduce foarte mult opțiunile de carieră ale tinerilor (de exemplu, un elev de la un profil socio-uman are o probabilitate mică ca patru ani mai târziu să se înscrie la studii politehnice). Din aceste motive, țări precum Germania – care practică examinarea externă la sfârșit de ciclu –, face propriu-zis rutarea elevilor la sfârșitul clasei a 10-a (adică în jurul vârstei de 16 ani). Explicația la nivel de politică publică este că un tânăr trebuie aibă parte cât mai mult din parcursul său școlar de o educație generală, care să îi păstreze flexibile opțiunile pentru o cariera viitoare, evitând astfel eșecul profesional – care din punctul de vedere al OECD este și un eșec economic.

„Combinat, ajungem la un examen de complexitatea Bacalaureatului”

- Un examen de admitere după Evaluarea națională ar face o selecție mai riguroasă sau ar pune o presiune mare pe elevii? Fiindcă există îngrijorarea că 14 ani e o vârstă prea fragedă.

-Nu sunt psiholog, însă două examene cu miză înaltă, cu probe multiple, desfășurate unul după celălalt, generează un tip de presiune greu de gestionat pentru oricine. Combinat, ajungem la un examen de complexitatea Bacalaureatului care, probabil, că nu degeaba este numit și examen de maturitate.

- Cum ar putea fi făcută o selecție mai potrivită pentru intrarea la liceu și eliminată presiunea de pe cele două materii care alimentează și piața meditațiilor - româna și matematica?

-Variantele prezentate de studiul OECD sunt „portofoliu educațional” vs. „examen extern” (dacă e să simplificăm foarte mult). Portofoliu educațional înseamnă să iei în calcul tot parcursul școlar al elevului, cu tot ce a făcut în anii de gimnaziu (note, activități extracurriculare etc.). Apoi să descentralizezi admiterea și să lași fiecare liceu să se uite pe portofolii și să decidă. Cealaltă variantă, în care suspiciunile față de obiectivitatea, transparența, obiectivitatea, onestitatea sistemului de educație trenează și par imposibil de rezolvat este păstrarea examenului extern, cu păstrarea unui procent din nota finală pentru acest „portofoliu educațional” și repartizarea computerizată.

Problema de fond în România este însă alta: este o problemă mai puțin recunoscută deschis, însă ea stă în spatele acestei lupte ca liceele să poată organiza examene de admitere. 

Problema este, metaforic, cea pe care o pune în evidență acel joc cu scaune, în care întotdeauna sunt mai puține scaune decât participanți, iar scopul și condiția rămânerii în joc este să ocupi la un anumit semnal sonor un scaun. Cei care nu prind un scaun pierd. 

Cu alte cuvinte, pentru că decalajul real între școli este atât de mare (sunt puține școli „bune” și foarte multe școli „slabe” – aceasta se poate vedea din orice evaluare), lupta pentru a ocupa un loc bun este de-a dreptul acerbă. Repartizarea computerizată nu mulțumește pentru că, evident, are doza ei de aleatoriu. De aici, soluția examenului de admitere. Reglezi o competiție acerbă printr-o selecție acerbă. Ceea ce este, într-un anumit sens, logic.

Însă într-un alt sens nu este logic: la nivel de politică publică, scopul sistemului ar trebui să fie acela ca decalajul dintre școli (sau licee) să scadă într-atât de mult, încât să nu ai nevoie de o selecție acerbă pentru a-ți asigura un loc bun. 

Sistemele performante de educație care au eliminat această presiune a selecției sunt cele care au reușit să aducă cam toate școlile/liceele la niveluri foarte apropiate de performanță și calitate, astfel încât selecția această să nu mai prezinte miză. 

Pe scurt, soluția reală este mai mult la finanțare și la reforma managementului acestor instituții decât la examinarea elevilor.

Andreea Archip

editor coordonator

A terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, a fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, a fost reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și Libertatea. 

CUVINTE-CHEIE

examen de admitere, admitere liceu, noua lege a educatiei, evaluare nationala, legea Deca

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile