Editorial. Profesorii nu sunt dezertori

Editorial. Profesorii nu sunt dezertori

Există o legendă despre Tom Waits care spune că într-o zi acesta conducea pe autostradă, când prin minte a început să îi treacă o melodie nouă. Era splendidă, simțea cum îl copleșește prin frumusețea ei, dar cum se afla la volan, nu putea să o noteze. Cum nu-i dădea pace și începea să îl obsedeze, a ridicat ochii pentru o clipă spre cer și a implorat: nu vezi că conduc? Nu vezi că nu pot nota nimic acum? De ce nu îmi dai pace și nu mă lași nici să șofez atent? Dacă vrei să te pot nota și să te aduc pe lume, vino când nu fac ceva care mă împiedică să îți dau atenție! Iar dacă nu, du-te și bântuie pe altcineva! Du-te la Leonard Cohen, de exemplu!

14.09.2022

de Monica Halaszi și Horia Corcheș

Sunt profesor. Dar eu, Horia Corcheș, sunt și scriitor. Nu mă umflu în pene și nici nu mă consider un scriitor de top. Dar, fără a fi doar o alegere, ci mai ales o nevoie care e dincolo de voința mea, sunt și scriitor. Cum funcționează actul acesta al creației? Nu este doar efort, ci este, chiar dacă e și acesta un truism, și inspirație. Pe care însă adesea trebuie să o pândești, să o cultivi, să o provoci. Iar când apare, dacă nu o poți nota, măcar într-o formă de draft, riști să o pierzi. Ba mai mult, uneori este atât de copleșitoare, încât te subjugă: dacă ești disponibil, te poate ține sub control zile, săptămâni sau luni. În care aproape că nu mai poți face altceva. Problema este că, profesor fiind, mai mult, având și o funcție administrativă, sunt mai mereu în situația lui Tom Waits aflat la volan. Inspirația, pentru a lua formă accesibilă și celorlalți, pentru a deveni creație, are nevoie să-i dedici timpul tău, este egoistă, acaparatoare.

Dar ce să vezi, Horia, și ca profesor ești un fel de creator. Un profesor dedicat, un profesor bun, este un om bântuit de inspirație sau aflat mereu în căutarea ei, încercând să o provoace, să o intuiască, să o pândească și să o pună în formă. O lecție este forma pe care o capătă inspirația profesorului, ora sa cu elevii este creația sa. Și această creație, pentru a fi inspirată, are nevoie de timp dedicat ei, are nevoie de exclusivitate.

Așa este, Monica, sunt de acord! Un profesor este un creator!

Așa credem noi, așa susținem noi, că profesorul adevărat este un inspirațional, dar pentru asta trebuie să fie el înșuși inspirat și să creeze. Ce înseamnă, așadar, să creeze? Înseamnă să aibă timp pentru căutările sale de construcție a unor demersuri didactice prin care să atragă, să provoace la rândul său, să inspire la rândul său, în care să se simtă un mentor autentic.

Imaginați-vă, așadar, sau poate deja știți, că un profesor trebuie să pregătească vreo 4-5-6 lecții pentru fiecare zi. Fiecare dintre ele necesită o construcție inspirațională. Pentru care are nevoie să prindă din zbor acel inefabil specific unei creații. Inspirația. Uneori, pentru o lecție are nevoie de o oră de pregătire. Alteori are nevoie de o zi. Și are nevoie să fie conectat la inspirația sa. Să nu conducă pe autostradă, incapabil să îi spună: bine-ai venit, inspirație! Stai jos să te notez.

Cu alte cuvinte, vrem să spunem noi, are nevoie să nu fie „risipit” sau acaparat de alte sarcini care să-l copleșească și să-l deconecteze de la menirea sa.

În editorialul precedent, scriam despre șirul de nesfârșite sarcini care îl abat pe profesor de la conectarea sa cu sursa inspirațională, de fapt. De la conectarea sa cu dimensiunea creativă a statutului său. Care îl împiedică să se dedice rolului său inspirațional. Care îl fac, de fapt, să fie altceva decât profesor, adică și administrator, și contabil, și secretar, și îngrijitor. Scriind despre risipirea aceasta în sens negativ a profesorului, ne doream să atragem atenția asupra faptului că profesorul a ajuns să fie captiv într-o rețea de atribuții (altele decât cele de bază) care presupun colaborarea cu diverse entități, fiindcă fiecare vor ceva de la școală: un exercițiu, o simulare, o colaborare, niște date, activități în parteneriat, participarea la un concurs, alte activități, implicarea într-o campanie de conștientizare sau de sensibilizare, un atelier ș.a.m.d. Nu ne văicăream. Deloc. Tocmai de aceea am pornit de la reality show-ul al cărui titlu l-am parafrazat – fiindcă persoanele publice care au decis să participe la acesta au făcut-o de bunăvoie, tot așa cum profesorii (majoritatea) au ales domeniul educației conștienți că nu vor avea nici cel mai mare salariu din sistemul bugetar, nici un statut privilegiat, nici respectul majorității.

Au ales (asemeni nouă) să devină profesori fiindcă au simțit că din această poziție pot construi viitor.

Au ales să devină profesori pentru a avea ocazia să modeleze nu doar minte, ci și sufletului copilului sau adolescentului sau tânărului aflat în fața lor.

Au ales să devină profesori pentru a-i fascina pe elevi cu cele mai interesante lecții concepute special pentru ei.

Au ales să devină profesori fiindcă pentru ei aceasta era (și încă este) cea mai frumoasă și provocatoare meserie din lume.

Faptul că vor să se desprindă de lianele birocrației, să evadeze din jungla imprevizibilului și a presiunii, că vor să strige „sunt profesor, scoate-mă de aici” nu este dovada lașității, cum a sugerat cineva. Este strigătul profesorului care vrea să-și recâștige rolul. Care vrea să se întoarcă la acea normalitate în care profesorul nu era funcționar, ci creator de viitor. La acea normalitate în care timpul nu se risipea redactând rapoarte sau completând documente excel, ci se oferea elevilor.

Așa că dacă este cineva care aude strigătul acesta, să răspundă.

Suntem profesori, scoateți-ne din junglă!

Profesori de Școala 9


„Profesori de Școala 9” este o rubrică bilunară scrisă de Monica Halaszi și Horia Corcheș.

Monica Halaszi lucrează în domeniul educației de 30 de ani. Predă limba și literatura română, este autoarea unor programe și manuale școlare, formator național și inițiatoarea concursului „Lectura ca abilitate de viață”. A publicat articole pe teme de educație în Dilema veche și în Tribuna învățământului. Și-ar dori ca școala românească să se recredibilizeze, iar vocea profilor să conteze cu adevărat. Nu crede că i s-ar fi potrivit o altă profesie, urăște când i se spune că este dascăl și și-ar dori să călătorească mai mult. Și fiindcă îi place să analizeze diverse aspecte din domeniul educației, s-a decis să scrie despre ele.

Horia Corcheș este prof de română. A fost prof și la țară, și la tehnologice, și la colegii de top. Este autorul romanului pentru copii „Istoria lui Răzvan”, al romanului „Partaj”, dar și al altor proze scurte sau poezii. Scrie săptămânal în revista Dilema veche. Ca profesor, îi place să transforme predarea clasică a limbii și literaturii române într-una mai prietenoasă. A scris manuale școlare, diverse auxiliare didactice, este membru în varii comitete și comiții, dar îi place, în egală măsură (cel puțin...) să se dea cu bicicleta, să meargă la sală, să stea la soare pe plajă sau să citească în balcon. 

 

CUVINTE-CHEIE

profesori, creativitate profesori, inspiratie profesori, horia corches, monica halaszi

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile